Citește prima parte a articolului

de Zemora Klimt

Oamenii sunt inerent buni. Există un fond de decență și moralitate prezent în sufletul fiecăruia, fond care ne face să distingem între bine și rău încă de la o vârstă foarte fragedă. Cercetătorii universității Yale au realizat un studiu care evidențiază prezența discernământului între bine și rău încă de la vârsta de 3-6 luni la bebeluși, fapt care arată existența acestui cod moral înscris în sufletul fiecărei ființe încă de la naștere.

Iată așadar că acest cod moral, în aspectul lui cel mai pur și necontaminat, se găsește în sufletul fiecărei ființe umane. Din această cauză marea majoritate a oamenilor sunt înclinați să considere a priori că altă ființă umană, sau alt grup de ființe umane este animat de intenții bune și să acorde această “prezumpție de inocență” de la început. Cu alte cuvinte, nu este neapărat vorba de credulitate, cât mai curând de proiecția aceluiași set de intenții fundamental bune asupra unei alte ființe sau grup social.

Numai că aici intervine problema, pentru că această proiecție nu este întotdeauna corectă, pentru că există și excepții de la această regulă a „bunelor intenții”. Ele se scurt-circuiteaza și necesarul de empatie, fără de care aceste intenții bune nu se pot manifesta, este absent. Lipsa de empatie este o caracteristică a psihopaților și, din păcate, societatea actuală și sistemul de promovare al așa-ziselor valori este croit parcă intenționat pentru facilitarea accesului numai prin exhibarea caracteristicilor psihopate: lipsa de empatie, egocentrism, amoralitate, lipsa remușcărilor etc.

Ce se petrece cu datele personale postate ”sub protecție” pe internet

Și iată că ajungem la companiile uriașe create în mediul virtual. Un aspect foarte important, pe care oamenii îl uită, este că orice companie trăiește din profitul realizat, nu din „manifestul de prezentare” pe care îl exhibă și care este de multe ori doar marketing abil realizat. Astfel încât, marii giganți ai internetului trăiesc din VÂNZAREA datelor noastre personale, al preferințelor noastre pe care le manifestăm în mediul on-line, preferințe care sunt ATENT monitorizate și analizate, trăiesc din vânzarea datelor noastre biometrice obținute din fotografiile pe care le postăm cu atât de multă dezinvoltură pe internet. De aceea, interesul lor primordial este ca oamenii să petreacă pe paginile lor de internet cât mai mult timp posibil, postând cât mai multe fotografii și comentarii. Din acest trafic, ei pot taxa reclamele postate de alte companii și pot extrapola preferințe, tendințe și orientări sociale pe care le vând apoi unor TERȚE PĂRȚI, direct interesate, și care fac parte îndeosebi din aparatul masiv de supraveghere guvernamental, dar și alte companii interesate să-și plaseze produsele direct persoanelor sau grupelor sociale pe care le vizează.

Nevoia de dopamină ne face să petrecem cât mai mult timp pe internet

Și cum, dragi cititori, multe aspecte în viață sunt….matematice, iată că aceste companii, puse în față unei ecuații simple: nr de oameni on-line + timp petrecut on-line = venituri crescute, au hotărât să intervină în primii doi factori ai acestei ecuații, INFLUENȚÂND în mod insidios atât timpul petrecut online, cât și numărul de utilizatori ai platformei lor. Cum poți să realizezi acest lucru fără ca oamenii să își dea seama? Simplu – apelând la o reacție INSTINCTUALĂ, automată a creierului. Trebuie să recunoaștem că este un artificiu diabolic de inteligent. Iată despre ce este vorba: fără a întra într-un discurs specializat, dopamina este un neurotransmițător, cu alte cuvinte un compus chimic eliberat de neuroni pentru a trimite semnale către alte celule nervoase. Una dintre funcțiile ei este stimularea răspunsului în cazul plăcerii, astfel încât o activitate plăcută să fie repetată (activitatea sexuală, hrănirea – toate generează dopamină). De asemenea, atingerea unor țeluri, îndeplinirea unor sarcini etc – toate generează în corpul uman o eliberare de dopamină. Un alt aspect este acela că și activitățile care degenerează în adicție sunt generatoare de dopamină – consumul de alcool, țigări, jocurile de noroc etc. Pe sistemul programării naturale al corpului uman să elibereze un răspuns chimic care să stimuleze repetarea unei activități benefice pentru supraviețuirea sa (căutarea hranei, reproducere etc), se poate degenera în stimularea unor comportamente profund nocive care conduc la adicție. Consumul de droguri este unul dintre ele.

În societatea actuală se stimulează excesiv secreția de dopamină și se exploatează intensiv pentru obținerea de rezultate cel puțin îndoielnice pentru binele populației în general.

Iată două exemple îngrijorătoare:

  • Sistemul corporatist actual, mai ales partea axată pe stimularea vânzărilor. Persoanele implicate în această activitate sunt stimulate periodic prin bonusuri – inducându-li-se astfel exact această reacție de eliberare de dopamină – astfel încât ajung să nu mai țină cont de niciun concept moral sau de bun simț, împingându-se până la epuizare și exploatându-i pe alții fără nici o remușcare, stimulându-se astfel și comportamentul de timp psihopat.
  • Social-media: interesul companiilor din acest domeniu este ca oamenii să petreacă un timp cât mai îndelungat pe site-urile lor, astfel încât fiecare LIKE primit generează acest răspuns în creier prin eliberarea de dopamină, fiecare SMS primit, de asemenea etc – astfel încât cu cât primim mai multe astfel de stimulente, cu atât mai multă dopamină este eliberată în sistem, cu atât mai mult vom dori să primim din nou și din nou acest gen de feed-back care devine astfel o adicție.

Foști manageri ai unor coloși social-media fac publice intențiile insidiose ale producătorilor

Această adicție nu este întâmplătoare, ea a fost generată INTENȚIONAT! Avem un video apărut de curând care evidențiază uluitoarea premeditare a acestei adicții asupra populației, mărturisită de însăși managerii unui colos media.

O populație determinată insidios să fie dependentă de răspunsul pozitiv primit într-un mediu virtual, de la persoane care în marea lor majoritate sunt necunoscute, pe subiecte insignifiante, este o populație lipsită de atenție pentru a realiza lucruri cu adevărat importante, este o populație tributară „lucrurilor mici”, este o populație de sclavi. Atenția ei este îndepărtata de la aspectele cu adevărat importante care se petrec fără știrea ei și în DETRIMENTUL ei, este o populație preocupată de „ce a mai postat cutare și cutare pe Facebook”, o populație lipsită de încredere și stimă de sine, comparându-se neîncetat cu proiecțiile de multe ori false alte altora, este o populație lipsită de direcție și confuză. Adică IDEALĂ pentru cei care doresc să o exploateze și să își realizeze țelurile LOR care sunt clare și bine stabilite!

V-ați întrebat vreodată de ce tocmai fondatorii acestor coloși media își feresc cu mare grijă copiii de impactul acestor rețele? Steve Jobs de exemplu le permitea copiilor săi un acces foarte limitat la tehnologie.

Merită să reflectăm cu toții la această reacție revelatoare și să ne gândim ce este cel mai important pentru noi că ființe umane în această viață, care este țelul nostru real și cum să ne focalizăm asupra lui ferindu-ne de asaltul, de multe ori distructiv, al acestor tehnologii.

Vom detalia acest subiect în episodul următor.

1 COMENTARIU

  1. Da, de mult ma tot intrebam de ce nu este si un buton DISLIKE la facebook. Se pare ca acel buton nu produce dopamina. In schimb, posibilitatea de a bloca postacii si selecta comentariile dupa afinitati, este destul de bine pusa la punct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.