Metoda Supremă şi Eficientă

O formă de rugă tăcută, ce ajută atât la purificarea ambianţei subtile a planetei, cât şi a fiinţei celui care o realizează.

Forumul naţional ONG

Participanţii la Forum speră să găsească modalităţi de a se manifesta într-un sistem social plin de hibe şi, dacă este cu putinţă, chiar să le corecteze.

Adevărul iese la lumina – Ep. 10 – Răpită şi internată la psihiatrie pentru că face yoga la MISA

Detalii incredibile în cazul Danei Atudorei! Când e vorba de cursanţi MISA, medicii şi reprezentanţii legii ascultă de televizor!

Reportaj – Concursul anual de Ayurveda 2015

Au participat cursanţi din toată ţara, cu atât mai mult cu cât au avut posibilitatea să ia parte la unele probe din concurs online, pe MISA Senzaţional TV.

Practica esoterică a iertării (English version available)

Iertarea ne permite să avem relații armonioase, iubitoare și profunde; ne ajută să ne vindecăm emoțional pe deplin, ne eliberează de traume şi limitări.

Experimentarea stărilor superioare de conştiinţă cu ajutorul neurorezonanţei sonore

O metodă revoluţionară de stimulare a creierului prin programe audio.

Reportaj – Ultimul termen în procesul de la Cluj

Pretinsele victime, care au cerut despăgubiri uriaşe nejustificate, nu s-au prezentat la proces, dovedindu-şi astfel dezinteresul faţă de cauză.

Sâmbătă, 20 iunie, reluarea conferinţei speciale susţinută de Grieg – Profeţiile Arhanghelului Mihail

Reaudierea acestei conferinţe va fi duminică, 4 ianuarie, ora 18:00. English version of the conference will be available on Sunday, January 4th, 18:00.

Yoga în dialog – Ep. 3 – Pregătiri pentru Congresul Internaţional de Yoga şi Terapii Alternative – decembrie 2014

Scurtă istorie a acestui eveniment, plus amănunte inedite despre cel care va avea loc între 4-7 decembrie 2014.

Cazul Danei Atudorei prezentat de Willy Fautre la OSCE

Președintele asociației Human Right Without Frontiers (HRWF) din Belgia prezinta cazul Danei Atudorei în cadrul OSCE, invitat de Soteria International.

Video-uri recente