Vizualizari : 36,208

 

Miercuri, 22 martie 2017, savantul iranian Mehran Tavakoli Keshe, însoțit de reprezentantul fundației Keshe Italia, Giovanni Lapadula, a răspuns invitației școlii de yoga MISA de a susține o conferință la București.

În scurtul interviu acordat la finalul evenimentului, dl. Keshe vorbește despre tehnologia revoluționară pe care a descoperit-o și a pus-o la dispoziția întregii umanități, dar și despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în acest demers.

Descoperirile sale sunt, susține dl. Keshe, un nou nivel al cunoașterii. Cunoașterea plasmei din interiorul nucleului atomic este pasul următor, așa cum fără cunoașterea atomului nu am fi putut trece la cunoașterea nucleului atomic și așa cum fără o cunoaștere a moleculei nu am fi putut ajunge la cunoașterea atomului.

Noile tehnologii precum MAGRAV sunt uneori dificil de acceptat de către „comunitatea științifică” datorită presiunilor oculte care se fac, presiuni care i-ar putea lăsa pe reprezentanții acesteia fără slujbe și fără titluri academice.

Fizicianul spune că noi forme de energie pot fi obținute atunci când descoperim cum putem să accesăm energia universală. Acțiunea sa de a dărui gratuit publicului descoperirile realizate este una firească așa cum și cunoașterea de la Dumnezeu este liberă și gratuită.

De asemenea, el face unele dezvăluiri cutremurătoare despre acțiunile unui personaj cu rang înalt în poliția belgiana, în spatele căruia s-ar afla vârfurile belgiene ale illuminati. Conform mărturiilor d-lui Keshe în ultimii șapte ani, mai ales pe timpul șederii în Belgia, acest politist l-a urmărit, persecutat și a atentat în mai multe ocazii la viața sa și a familiei sale.

În ciuda acestor amenințări savantul declară că merge mai departe și nu se lasă intimidat.

Aceste dezvăluiri nu sunt o surpriza. Ele se coroborează într-un mod foarte interesant cu declarațiile profesorul de yoga Gregorian Bivolaru care a povestit la începutul lunii, într-o serie de interviuri, despre reținerea sa ilegală la Paris ce a fost realizată de către poliția belgiană (!!!) și despre amenințările cu moartea primite din partea grupării oculte a așa zișilor „iluminați”.

Familia monarhica belgiană a fost în mai multe ocazii expusă în presă ca făcând parte din grupul ocult Bilderberg și totodată acuzată că ar fi implicată în rețeaua satanistă de pedofilie Dutroux (scandal uriaș în Belgia anilor 1990 ce a fost parțial mușamalizat).

6 COMENTARII

  1. Buna Numesle meu este Viorel Ungureanu si dupa vizionarea conferintei cu Dl.Keshe am ramas cu dorinta de a-mi achizitiona o cana pt.apa alcalina si probabil si alte produse. Cu cine sa iau legatura ??? Zicea ceva de EllA???
    Multumesc mult!

  2. Felicitari pentru organizarea acestei conferinte.
    Mi-a placut interviul. Am inteles cu aceasta ocazie care este legatura dintre yoga si tehnologia Keshe: CUNOASTEREA. Am fost foarte placut surprins sa constat ca d-l Giovanni Lapadula, reprezentantul Fundatiei Keshe Italia, a relatat in interviu ca a practicat meditatia 30 de ani si apoi s-a alaturat domnului Keshe si il sprijina. Nu intamplator in multe ateliere ale cunoasterii domnul Keshe vorbeste despre suflet, despre esenta creatiei, ceea ce este deja un subiect metafizic, tratat si in yoga. In plus am constatat multe asemanari intre trecutul domnului Keshe si cel al domnului Bivolaru: atentate, amenintari cu moartea, manevre de discreditare orchestrate din culisele puterii, mass-media oficiala ostila, etc. Si apoi asemanari frapante intre scopurile Fundatiei Keshe si Asociatia Scolii de yoga MISA: pe de o parte Fundatia Keshe promoveaza atelierele cautatorilor cunoasterii iar Asociatia de yoga MISA promoveaza cursuri de yoga pentru ridicarea nivelului de constiinta al oamenilor.
    Multumesc. Mi-ati facut o mare bucurie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.