M.I.S.A.PĂRUT – Efectele manipularii mediatice expuse într-un spectacol de teatru documentar (video)

Foto: Catalin Grigoriu Design: Maria Botar

Miercuri, 24 mai 2017, a avut loc pe scena Reactor de creație și experiment din Cluj premiera piesei de teatru documentar „M.I.S.A.PĂRUT”, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, după un text de Alexa Băcanu. Spectacolul s-a bucurat de un mare succes, actorii și autorii piesei fiind aplaudați îndelung de publicul care a umplut sala până la refuz. Conform realizatorilor, subiectul este reprezentativ pentru felul în care societatea își creează convingeri greșite, fie din lipsă de informare, fie ca urmare a manipulării.

Echipa proiectului „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” din Cluj a aflat din presă despre victoria obținută la CEDO de yoghinii abuzați în timpul perchezițiilor din 2004 și s-a documentat din cartea profesorului Gabriel Andreescu „MISA – Radiografia unei represiuni”. A luat legătura cu mai mulți cursanți M.I.S.A. pentru a le cunoaște punctele de vedere și pentru a înțelege evenimentele, dincolo de ceea ce s-a prezentat în presă. Opiniile realizatorilor spectacolului, oferite în mai multe interviuri precum cel de la Radio Cluj sau cel acordat site-lui Transilvania Reporter sunt pertinente și semnificative.

Regizorul Dragoș Mușoiu a descris structura narațiunii: „Spectacolul este construit pe două planuri, unul la nivel micro, individual, cu un caz foarte particular al unei fete, fostă și actuală cursantă M.I.S.A (Dana Crăescu-Atudorei), a cărei relație cu familia a degenerat foarte tare din cauza a ceea ce se spunea în media. Din dorința de a o «salva» de M.I.S.A, familia ei a internat-o cu forța în spitale de psihiatrie unde i s-au administrat abuziv tratamente medicamentoase, foarte periculoase. Un alt plan este unul general, documentar, care conține fragmente foarte mari cu ceea ce se difuza la televizor în anii respectivi, completat cu titluri de ziare și declarații care să întregească contextul din care este desprinsă povestea individuală.”

Scenografa Anda Pop a adăugat: „În ambele cazuri există două abuzuri extrem de evidente pe care nu avem cum să le trecem cu vederea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis și în cazul Danei Crăescu – a cărei poveste ne-a inspirat – și în cazul persoanelor săltate de mascați în 2004, că statul român le datorează niște despăgubiri.”

Și dramaturgul spectacolului, Alexa Băcanu, a subliniat că „În toată campania de presă de atunci acei membri M.I.S.A. au fost prezentați ca niște inamici ai cetățenilor «normali». Ori, eu cred că presa ar trebui să apere drepturile cetățenilor, nu să-i înfiereze pentru niște alegeri personale”.

„Nu a fost doar foamea de senzațional a presei, ci a existat un plan politic în spate. Este incredibil cum toată opinia mass-media a fost unanimă în contextul în care niciuna din acuzele făcute de autorități nu s-a putut verifica, sau cum presa nu a revenit asupra subiectului atunci când s-a elucidat că ar fi fost altfel”, a mai precizat regizorul Dragoș Mușoiu.

Proiectul „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de Consiliul Județean Cluj. Spectacolul va mai fi prezentat:

  • pe data de 6 iunie la București, la Centrul de Teatru Educațional Replika,
  • pe 15 iunie la Teatrul Național din Târgu Mureș,
  • pe 22 iunie la REACTOR de creație și experiment Cluj.

Salutăm acest gen de investigații cu privire la școala de yoga MISA, care sunt cu atât mai remarcabile cu cât vin din partea unor persoane fără legătură cu MISA, care au plecat în demersul lor poate cu anumite prejudecăți, dar cu onestitate, și au ajuns să înțeleagă că abuzurilor comise asupra miilor de practicanți yoga din România pun într-adevăr un mare semn de întrebare asupra democrației din această țară.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.