Vizualizari : 11,570

Marți, 20 martie 2018, cu ocazia momentului ocult de hiatus al echinocțiului de primăvară transmitem LIVE următorul program:

14:00-14:40 – Prezentare generală cu privire la importanţa momentului ocult de hiatus echinocţial de primăvară
15:00-17:12 – Audiere în premieră: Aspecte esenţiale cu privire la specificitatea momentului ocult de hiatus al echinocţiului de primăvară din data de 20 martie 2018, ora 18:15
17:15-17:20 – Consacrarea meditaţiei speciale
17:20-19:05MEDITAŢIE SPECIALĂ DE COMUNIUNE CU MOMENTUL OCULT AL ECHINOCŢIULUI DE PRIMĂVARĂ 2018

Semnificaţia echinocţiului de primăvară

Are loc atunci o scădere a nopţii şi o creştere a zilei (ziua devine atunci aproape egală cu noaptea). Acest moment de echilibru simbolizează o stare inefabilă de armonie care face să apară o stare de transformare profundă, pregnantă, a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. Totul se trezeşte atunci la viaţă şi tinde să iasă la suprafaţă pentru ca să se bucure de energiile subtile benefice intense şi profunde ale primăverii. După o perioadă de „conservare în cadrul căreia au fost resimţite restricţiile iernii”, atunci mai ales cea mai mare parte a alimentaţiei fiind compusă la yoghini din seminţe, cereale şi lactate, urmează, în conformitate cu tradiţia creştină ortodoxă, postul Sfintelor Paşti ce cuprinde şi acest moment de echinocţiu.

Intrăm în rezonanță cu starea androginală glorioasă

Mai ales în această perioadă are loc un proces spontan de purificare specială atât la nivelul trupului, cât şi la nivelul unora dintre corpurile noastre subtile. Ca urmare a acestui fenomen se instalează în mod gradat o stare de liniştire mentală, de echilibrare psihică, de dinamizare afectivă. Privind din punct de vedere ezoteric, acest moment ne pune într-o inefabilă stare de rezonanţă cu condiţia androginală glorioasă, cu starea tainică de armonie care în anumite condiţii se instalează în universul nostru lăuntric între natura feminină şi natura masculină, între bărbatul interior şi femeia interioară (între anima şi animus). Deloc întâmplător, mai ales în această perioadă de tainică renaştere şi regenerare a naturii, are loc împerecherea majorităţii animalelor, plantele încep să înmugurească şi, rând pe rând, germenii vieţii renasc pretutindeni în jurul nostru.

De la contemplație la acțiune

Privind acest moment din punct de vedere astrologic, se constată că atunci Soarele trece din zodia Peştilor în zodia Berbecului. Asistăm astfel la sfârşitul şi începutul unui tainic ciclu zodiacal. Omul devine mai ales acum, analogic vorbind, asemenea unui vulcan, care este pe cale de a erupe, de a exploda. Tocmai de aceea el devine – adeseori capabil – mai ales acum de a realiza lucruri inedite. Starea meditativă şi contemplativă a Peştilor este acum înlocuită cu spontaneitatea şi dorinţa de afirmare a Berbecului. Mai ales acum se renunţă la sacrificiile inutile şi la excesul de idealism în favoarea exaltării experienţelor concrete, a acţiunilor directe care sunt realizate în ideea de a concretiza cât mai bine aspiraţiile noastre lăuntrice.

Ce este, în realitate, ”astenia de primăvară”

Omul trebuie să se adapteze din plin acum acestor cerinţe de renaştere, de înviorare, de trezire la realitate, de ieşire din starea de somn, de stopare a procesului de hibernare (această etapă având atât o semnificaţie materială şi socială, cât şi una spirituală). Omul trebuie astfel să se adapteze cât mai bine ciclurilor tainice ale naturii, deoarece mai ales acum împotrivirea sa este analogic vorbind asemenea înotului împotriva curentului. În unele cazuri, acest fenomen de neadaptare adeseori va da naştere stărilor de oboseală, de nervozitate care adeseori sunt fără motive – acest aspect este definit în general de medicină drept „astenie de primăvară”.

Un nou început

Acest misterios moment de hiatus ne pune în mod spontan în legătură cu energiile subtile uriaşe ale începutului, cu elanul plin de optimism care apare la fiecare nou început al vieţii. Totodată, acest moment de efervescenţă face să apară o fascinantă înflorire a vitalităţii. El trezeşte în mod armonios în fiinţă virilitatea şi feminitatea, impulsionând trăirea extatică a tumultului tainic al primăverii, care ne face să fim spontani, curajoşi, dinamici şi activi. Momentul de maximă influență al ECHINOCŢIULUI DE PRIMĂVARĂ este marți, 20 martie, la ora 18:15.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.