Concursul de Ayurveda 2013

1
852

Vizualizari : 32,273

Sâmbătă, 16 februarie 2013, începând cu ora 18 a avut loc la sala de curs Obor concursul anual de Ayurveda. Acest concurs a reunit peste 150 de participanţi din toată ţara, veniţi să-şi testeze atât cunoştinţele teoretice şi aptitudinile practice dobândite de-a lungul unui an de curs, cât şi dinamizarea inteligenţa precum şi trezirea capacităţilor de percepţie paranormală, calităţi ce sunt stringent necesare oricărui practician ayurvedic.

În tradiţia ayurvedică se precizează că orice formă de cunoaştere se poate realiza prin trei tipuri de instrumente de bază:

1) Cunoaşterea temeinică ce provine din anumite sursele de încredere, cum sunt textele tradiţionale ayurvedice sau învăţăturile străvechi şi care corespunde cunoaşterii teoretice (APTOPADESHA sau pe scurt APTA).

2) Cunoaşterea prin percepţie directă, care include atât percepţia obişnuită senzorială, cât şi capacitatea de percepţie subtilă, telepatică, ce poate fi realizată printr-o recunoaştere corectă, printr-o simţire precis modulată a anumitor aspecte subtile precise (PRATYAKSHA).

3) Cunoaşterea deductivă sau inferenţa (ANUMANA), formă de cunoaştere ce implică realizarea unor conexiuni noi, inedite, ce sunt totodată fundamentate pe folosirea intensivă a inteligenţei.

Concursul de Ayurveda din acest an a fost alcătuit din 6 probe, având o durată de 30 minute fiecare.

1. Proba de testare a cunoştinţelor teoretice, specifice nivelului de studiu parcurs, probă bazată în principal pe cunoaşterea corectă a noţiunilor şi asptectelor cuprinse în lucrările tradiţionale autentice şi valoroase de Ayurveda (apta). În cadrul concursului de Ayurveda proba de testare a cunoştinţelor teoretice presupune completarea unui chestionar grilă alcătuit din întrebări elaborate pe baza cursurilor de Ayurveda studiate de către fiecare grupă de participanţi.

2. Proba de testare a capacităţilor de percepţie subtilă, paranormală specifică, sau altfel spus proba de percepţia directă, nemijlocită (pratyaksha). Proba de percepţii subtile, telepatice, implică recunoaşterea prin intermediul elementelor învăţate în cadrul lecţiilor de Ayurveda a anumitor elemente subtile ce ţin de natura celor trei dosha-uri sau de specificul celor 20 de calităţi generale.

3. Proba de testare a capacităţii de deducţie, a aptitudinii de a realiza conexiuni logice semnificative corecte şi implicit de a manifesta o stare exemplară de inteligenţă (anumana). Proba de inteligenţă conţine întrebări specifice din domeniul aplicabilităţii ştiinţei ayurvedice în viaţa de zi cu zi, întrebări care solicită declanşarea anumitor mecanisme non-lineare ale gândirii, pornind de la cunoştinţele ayurvedice de bază ce au fost asimilate.

4. Proba mixtă de cunoştinţe teoretice şi inteligenţă, probă nouă care testează îmbinarea armonioasă de către participanţi a inteligenţei de cu abilităţile dobândite prin cunoaşterea teoretică temenică (apta-anumana).

5. Proba mixtă care testează capacităţile de îmbinarea creatoare a cunoştinţelor teoretice dobândite cu posibilităţile individuale de percepţie directă, inclusiv cele de percepţie senzorială selectivă şi obiectivă (apta-pratyaksha).

6. Proba mixtă care verifică atât inteligenţa, cât şi capacitatea perceptivă în acelaşi timp (pratiaska-anumana).

La proba de percepţii subtile, şapte dintre cei aproape 150 de participanţi au răspuns corect la două din cele trei întrebări, ţinând cont că fiecare dintre aceste întrebări presupunea identificarea prin percepţie paranormală a doar unei singure energii subtile ce era precis definită şi manifestată dintr-un număr de zece posibilităţi.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.