Yoga inclusă în patrimoniul cultural al UNESCO

Yoga, una dintre practicile antice ale Indiei, a primit o nouă recunoaștere internațională. UNESCO a înscris-o în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității în timpul celei de-a XI-a sesiuni a comisiei interguvernamentale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial ce a avut loc la Addis Abeba, Etiopia, între 28 noiembrie și 2 decembrie 2016.

Propunerea Indiei de înscriere a practicii Yoga în „patrimoniul cultural imaterial al umanității” a fost susținută unanim de toți cei 24 de membri ai comisiei interguvernamentale.

În anul 2014, primul-ministru Narendra Modi a jucat un rol-cheie în declararea de către Organizația Națiunilor Unite a zilei de 21 iunie ca Zi Internațională a Yoga.

Comunicatul UNESCO amintește:
”Filozofia din spatele practicii antice yoga a influențat diverse aspecte ale modului în care societatea funcționează în India, fie că este vorba de domenii precum sănătatea și medicina sau educația și arta. Bazate pe unificarea minții cu trupul și sufletul pentru a permite o mai mare bunăstare mentală, spirituală și fizică, valorile yoga formează o parte importantă a etosului comunității.

Yoga constă dintr-o serie de posturi, tehnici de meditație, de respirație controlată, incantații mantrice și alte tehnici concepute pentru a ajuta oamenii în realizarea sinelui, alinarea oricărei suferințe, precum și obținerea unei stări de eliberare. Ea este practicată de tineri și bătrâni, fără discriminare de gen, de clasă sau religie și a devenit, de asemenea, populară în alte părți ale lumii.

În mod tradițional, yoga a fost transmisă folosind modelul Guru-Shishya (maestru-discipol), în care ghizii spirituali yoghini sunt principalii deținători ai cunoștințelor și abilităților asociate. In zilele noastre, există ashramuri yoga sau schituri care oferă entuziaștilor oportunități suplimentare pentru a învăța despre practica tradițională yoghină, în același mod în care o fac și școlile, universitățile, centrele comunitare și social media. Manuscrise antice și scripturi sunt, de asemenea, utilizate în predarea și practica yoga, precum și o gamă largă de literatură modernă disponibilă pe această temă.”

Pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității se mai află și Ritualul Căluşului, Doina şi Ceramica de Horezu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here