Ziua porților deschise pentru a practica împreună unele tehnici yoga simple

Vizualizari : 276,172

Invitaţie la ZIUA INTERNAŢIONALĂ YOGA
Miercuri, 21 iunie 2017

Începând cu anul 2014, Ziua Internațională Yoga se sărbătorește peste tot în lume, pe 21 iunie. Această dată a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite, la sugestia primului ministru indian, Narendra Modi.

Miercuri, 21 iunie 2017, școala de yoga MISA vă invită să participați la ”ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU A PRACTICA ÎMPREUNĂ UNELE TEHNICI YOGA SIMPLE.”

Sărbătorim Ziua Internațională Yoga printr-un program spiritual care va cuprinde posturi corporale yoga (ASANA-e) și meditații colective realizate în spirală YANG.

În Bucureşti, această manifestare se va desfășura la sala Pipera 1, începând cu ora 17:00, după următorul program:

16:30-17.00    Intrarea în sală

17.15 – 17.45  Deschiderea acestei manifestări urmată de un program artistic: acro yoga, momente umoristice şi exemplificarea unor exerciţii de hatha yoga.

17.50 – 19.20.  Exerciţii specifice HATHA YOGA

19.45 – 20.10   Formarea spiralei

20.15-21:05    Meditaţii realizate în spirală YANG

21.15   Conferinţă în premieră a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

Acest program va fi transmis live pe MISA Senzațional TV. Vă așteptăm cu drag!

Invitation to the INTERNATIONAL YOGA DAY
Wednesday, June 21, 2017

Starting in 2014, International Yoga Day is celebrated worldwide on June 21, the date set by the United Nations, at the suggestion of Indian Prime Minister Narendra Modi.

Wednesday, June 21, 2017, the MISA Yoga School invites you to attend
„DAY OF OPEN DOORS TO PRACTICE TOGETHER SIMPLE YOGA TECHNIQUES”.

We celebrate the International Yoga Day through a spiritual program that will include yoga body postures (ASANA-s) and YANG spiral collective meditations.
In Bucharest, this event will be held at Pipera 1 Hall, starting at 17:00, following this schedule:

16: 30-17: 00 Admission into the hall
17.15 – 17.45 Opening of this event followed by an artistic program: acro yoga, humorous moments and the exemplification of spectacular hatha yoga exercises.
17.50 – 19.20 HATHA YOGA specific exercises
19.45 – 20.10 Spiral formation
20.15-21: 05 Yang Spiral Meditations
21.15 First-time lecture of Yoga Teacher Gregorian Bivolaru

This program will be streamed live online on MISA Sensational TV.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here