Gregorian Bivolaru condamnat pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o

3
995

După o şedinţă care a durat aproximativ 6 ore, judecătorii au dispus condamnarea lui Gregorian Bivolaru la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu o minoră în formă continuată. Cu toate aceastea, partea vătămată Mădălina Dumitru declară de zece ani că nu a fost niciodată vătămată în vreun fel de către Gregorian Bivolaru și nici nu a întreținut relații sexuale cu acesta.

Pentru toate celelalte acuzaţii din dosar Gregorian Bivolaru a fost achitat. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Zsolt Farkaş şi Mirona Farcaşi, instanţa a hotărât astfel: Zsolt Farkaş a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar faţă de Mirona Farcaşi s-a dispus încetarea procesului penal.

Lovitură de teatru la ICCJ. Judecătorul Ionuţ Matei ar fi primit o scrisoare anonimă de ameninţare!

3 COMENTARII

  1. D-nul Gregorin Bivolaru a fost in mod evident acuzat pe nedrept. Operatiuea Christ, asa cum a fost ea inceputa avea acest final trasat chiar de atunci: si anume sacrificarea unui om nevinovat ca razbunare si ca exemplu pentru toti cei care incearca sa gandeasca liber si sa isi spuna cu curaj punctele de vedere.
    Sa nu uitam ca trei instante de judecata (Sibiu,Alba Iulia si Suedia) l-au declarat nevinovat la toate capetele de acuzare.
    Sa nu uitam ca , desi acuzat initial de trafic de persoane, organizatie paramilitara cu posesiune de arme, droguri, prostitutie au dat un verdict de vinovat de sex cu o minora( de 17 ani jumatate), minora care spune (si ea si toata familia si prietenii ei care au venit ca martori in proces) ca nu este adevarat.
    Mai mult decat atat, ca sa abata atentia de la aceasta decizie nedreapta a facut conferinta de presa cu ziaristii inainte de darea sentintei spunand ca a primit o scrisoare de amenintare si ca mai ales nu este prima( desi pe celelalte nu le-a aratat). Hai sa fim seriosi! Cine isi ameninta judecatorul inainte ca acesta sa il condamne mai ales ca toata lumea spera la un verdict „nevinovat” Ca sa nu mai zic ca in inregistrare judecatorul Ionut Matei spune ca si-a simtit amenintata familia si ca are copil mic,( din scrisoare nu reiese nici o urma de amenintare la adresa familiei sale) cersid simpatia publicului. Practic Judecatorul Ionut Matei a folosit presa ca sa se „scoata” din situatia in care era de judecator nedrept si abuziv si sa arunce vina pe MISA care ameninta desi in scrisoare nu se spune nimic de MISA.
    Nu vi se pare ca ceva e putred aici?

  2. atata timp cat marii criminali raman nepedepsiti cum sunt ion ilici iliescu,tortionarii din perioada comunista,criminalii de la revolutie si cei de la mineriade nu avem sansa intr-o justitie dreapta intr-o tara cangrenata.se vede clar ca este o razbunare impotriva libertatii de exprimare si a libertatii acestui popor si asa degradat cu buna stiinta.

Dă-i un răspuns lui nevastuica Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.