Revelarea prezenţei tainic însufleţitoare a energiei fundamentale a vieţii în intimitatea materiei

1
543

Viziunea comună asupra a ceea ce marea majoritate a oamenilor numesc obiecte sau materie neînsuflețită este aceea că aici nu ar exista conștiință, că materia are o structurare foarte densă, opacă şi inertă. Foarte mult timp a existat la nivelul mentalității umane globale această idee, iar legile fizicii cunoscute până atunci se conformau acestei viziuni. Un impresionant salt s-a produs odată cu descoperirile realizate de Einstein. Cu această ocazie s-a constatat că ceea ce părea înainte să fie foarte clar, simplu și stabil nu este deloc așa. Printre altele, s-a constatat că experimentatorul influențează aproape întotdeauna experimentul și aceasta modifică date fundamentale de natură experimentală. Mergând și mai profund, s-a constatat că este o idee perfect fundamentată aceea că, deşi materia se prezintă simțurilor noastre sub o formă foarte stabilă și fixă, în realitate, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere subtil-energetic, aceasta este o iluzie, pentru că acolo există în realitate un proces dinamic, generator de forme, dincolo de care se află o altă realitate, extraodinar de vibrantă, mișcătoare, fluctuantă, care printr-o mișcare extrem de rapidă creează senzația de solid, stabil sau ferm.

Particulele subatomice din ce în ce mai mici care au fost descoperite pot să fie identificate prin mai ales prin anumite efecte ale lor. Există astfel un nivel al suprafeței realităţii materiale, unde totul este pentru noi în conformitate cu ceea ce percepem cu simțurile fizice, dar avansând în profunzimea materiei, constatăm că ajungem într-un domeniu care este viu și în esenţă profund spiritual. În intimitatea materiei găsim în realitate energie vibrantă. Același aspect este valabil și pentru trupurile noastre. Trupurile noastre pot fi pipăite de noi, pot fi văzute, dar pe măsură ce pătrundem din ce în ce mai profund, la nivel de țesut, la nivel de celulă, apoi la nivelul particulelor ce alcătuiesc celulele și așa mai departe ajungem la același aspect. Această realitate pe care noi o percepem ca fiind foarte fixă, solidă și stabilă este analogic vorbind ca o coajă între două infinități, care sunt dinamice şi pline de energie. Astfel că noi ne aflăm cumva, din punctul de vedere al percepției noastre, ca și cum am fi pe coaja unui glob sau a unui ou. Înăuntrul și în afara lui este o realitate vibrantă, vie, însuflețită și înzestrată cu conștiință.

Energia fundamentală a vieții există așadar chiar în sânul materiei. În sânul sau în profunzimea acestei materii există în realitate energie și conștiință. Aceasta face posibil ca, de exemplu, conștiința experimentatorului să influențeze experimentul. Există desigur comportamente uluitoare la nivelul microparticulelor din sânul materiei, care sunt receptive la câmpurile și undele de conștiință și la gânduri. Energia fundamentală a vieții face ca ele totuși să nu fie atât de ușor influențate de către un gând banal al oricărei ființe umane. Energia fundamentală a vieții asigură fundamentul existenţei unei anumite ordini naturale prestabilite, absolut necesare, care face ca aceste entități constitutive ale ei să se subordoneze și să respecte anumite legi divine. Faptul că ele pot fi influențate și de ființele umane care sunt înzestrate în mod excepțional cu anumite puteri pe care noi le ne numim paranormale sau mai degrabă că există ființe umane cărora le este permis să intervină în această ordine din sânul profund al materiei, ne demonstrează în plus fenomenele pe care noi le numim paranormale, excepționale.

Chiar fenomenele pe care le pot genera yoghinii, cum ar fi cele de materializare și dematerializare ne indică în mod cert că există un contact foarte intim și profund între conștiința noastră și aceste invizibile creaturi care alcătuiesc suprafața pe care o numim materie, contact care este asigurat de energia fundamentală a vieţii. Faptul că noi putem să contactăm acest nivel profund și că Dumnezeu ne permite, în anumite condiții, aceasta poate fi de un mare ajutor pentru noi. A vindeca o boală contactând în felul acesta, cu ajutorul conștiinței, nivelul profund şi intim al materiei, desigur că este binefăcător și salutar pentru noi. Din cauza aceasta trebuie să ținem cont de faptul că, deși această perspectivă fascinantă ni se oferă totuși în mod divin, ea ne va fi accesibilă în măsura în care şi noi ne dezvoltăm din punct de vedere al conștiinței și bineînţeles dacă merităm aceasta.

Pe măsură ce noi creștem spiritual, putem să ne orientăm și în această direcție, pentru a putea în felul acesta să accesăm energii tainice care există în sânul materiei. Una dintre ele este energia tainică a vieţii, ce există în sânul materiei și o modelează. Noi o putem numi viața din sânul materiei. Atunci când noi ne orientăm conștiința pentru a accesa această energie este bine să-i cerem cu umilință lui Dumnezeu aceasta, să fim profund conștienți că o cerem dintr-o necesitate pe care o avem și să o folosim atunci când avem nevoie, pentru a face ceva benefic, mai întâi de toate pentru noi înşine și apoi, mai târziu, în măsura în care noi ne dezvoltăm spiritual și ne este permis aceasta, și pentru alte ființe umane. În felul acesta, în afară de puterea extraordinară pe care o putem găsi ascunsă în sânul materiei, descoperim de fapt că totul este conștiință, că totul este în eternitate Dumnezeu.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui MISATV LIVE Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.