Trăirea iluminatoare a identităţii esenţiale a realităţii Sinelui Divin cu realitatea tainică a lui Dumnezeu Tatăl

1
1104

Conform învăţăturii tradiţionale a sistemului yoga, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este etern, nenăscut, mereu acelaşi, nu creşte, nu decade, nu se alterează niciodată şi nu moare, fiind în eternitate atotputernic şi nemuritor. Fiinţa umană are două euri: Eul Real, Nemuritor şi Etern, Sinele Suprem, numit Atman şi eul relativ, efemer şi fals, egoul, numit ahamkara. În fragedă pruncie, când impresiile şi mediul ambiant nu şi-au pus încă amprenta impurificatoare, omul aflat atunci în stadiul de copil pur răspândeşte uneori în jur străfulgerări ale Sinelui Real Absolut (Atman), dar pe măsură ce avansează în cunoaşterea căilor lumii materiale, în care acţiunile şi comportarea îi afectează apetitul şi dorinţele, îi stârnesc dorinţa de confort şi de progres, el începe să-şi ţeasă o haină iluzorie, numită personalitate sau ego (ahamkara), prin care lumea exterioară îl cunoaşte.

Urzeala iluzorie, efemeră, ţesătura şi firul acestei „haine iluzorii“ sunt făcute din obiceiuri, prejudecăţi, emoţii, modalităţi individuale de a gândi şi de a acţiona, dorinţe şi ambiţii egotice. Aspirantul autentic la starea de yoga urmăreşte cu ardoare revelarea deplină a Eului său Real Divin, care este Sinele Nemuritor (Atman). Prin meditaţie profundă, el învaţă să distingă între ceea ce este cu adevărat Real şi ceea ce este iluzoriu şi care nu este valoros şi demn de luat în seamă, şi el ajunge să se întrebe: „Cine şi ce sunt eu în esenţă?“ El analizează şi se cunoaşte pe sine, întreabă, deschide uşa intuiţiei şi a percepţiei spirituale, pătrunzând astfel pe calea ce conduce la stările superioare de conştiinţă (samadhi).

Trăirea iluminatoare a identităţii esenţiale a realităţii Sinelui Divin cu realitatea tainică a lui Dumnezeu Tatăl permite fiinţei să realizeze instantaneu şi să înţeleagă Adevărata Natură Divină a oricărei fiinţe, lucru sau fenomen. Starea de „iluminare spirituală“ reprezintă un fenomen amplu de „trezire spirituală“, în care devenim în mod fulgerător conştienţi de realitatea sublimă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). În fiinţa umană, Sinele Nemuritor este expresia Adevărului Ultim. În lucrarea plină de înţelepciune Bhagavad-Gita se spune că Sinele Divin (Atman) se află prezent în mod tainic în inimile tuturor oamenilor şi că El este Eul nostru Etern, interior, cel mai profund. Doar atunci când realizăm prin revelaţie spirituală existenţa Sinelui Etern (Atman) şi ne cucerim astfel pe noi înşine, putem să ne unim cu Infinitul Suprem (Dumnezeu).

În infinitatea Sa, Dumnezeu este absolut inaccesibil, neafectat şi totdeauna necunoscut şi misterios, căci El nu poate fi în totalitate un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât El Însuşi, aceasta explicându-se prin faptul că, în afara Lui, nimic nu este capabil să-L cunoască şi să-L îmbrăţişeze în totalitate. Atunci când este privită din acest punct de vedere, orice cunoaştere, chiar relativă, nu este decât o participare la cunoaşterea tainică, atotcuprinzătoare şi absolută care totodată este supremă. Anumite scrieri tradiţionale indiene îl numesc pe Dumnezeu „Cel ce este dincolo de tot ceea ce nu este cunoscut“. Totuşi, dincolo de toate acestea, nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere că, dat fiind faptul că în realitate fiecare fiinţă umană este un sui-generis Microcosmos şi având în vedere că fiecare fiinţă umană a fost, la origini, făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl, este totuşi cu putinţă să descoperim în propriul nostru univers lăuntric punctele-focar de corespondenţă care există în fiecare dintre noi şi care, atunci când sunt trezite şi dinamizate, fac posibilă nu numai o cunoaştere extraordinară şi foarte profundă de sine, ci totodată fac posibilă cunoaşterea directă şi nemijlocită a tuturor aspectelor şi ipostazelor care au existat şi există sau vor exista atât în întregul Macrocosmos, cât şi în Fiinţa infinită şi plină de mistere a lui Dumnezeu Tatăl.

Oricât ni s-ar părea la prima vedere de misterioase, de vaste, de complexe sau de uluitoare toate aceste aspecte, ipostaze şi energii ce există în Dumnezeu Tatăl, trebuie totodată să fim absolut siguri că este totuşi cu putinţă să trezim, să descoperim şi să experimentăm în propriul nostru Microcosmos toate aceste bogăţii, toate aceste mistere, care există şi sunt în veşnicie prezente sau manifestate atât în Esenţa Supremă a lui Dumnezeu Tatăl, cât şi în întregul Macrocosmos, ce cuprinde cele trei universuri – respectiv Universul Fizic material, Universul Astral care este supergigantic în comparaţie cu Universul Fizic şi Universul Cauzal care este, am putea spune, uluitor de supergigantic în comparaţie cu Universul Astral. Apoi, dincolo de cele trei universuri care alcătuiesc împreună ceea ce numim Macrocosmosul, există realitatea infinită, misterioasă, eternă a lui Dumnezeu Tatăl, care cuprinde în realitatea Sa transcendentă, întreaga Manifestare ce există în întregul Macrocosmos.

Prin urmare, este esenţial să reţinem că, datorită faptului că fiecare fiinţă umană a fost concepută şi creată la origini după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc care este Dumnezeu, este posibil ca prin această cunoaştere profundă şi deplină a propriului nostru Microcosmos, să reuşim să cunoaştem şi să trezim totodată în propriul nostru Microcosmos tot ceea ce este activ şi trezit fără încetare în Macrocosmos. Tocmai de aceea, marii înţelepţi au subliniat adeseori de ce este atât de importantă cunoaşterea reală şi profundă de sine. Această cunoaştere nu numai că face cu putinţă să cunoaştem astfel întregul Macrocosmos şi chiar cele trei universuri, dar totodată face cu putinţă să-L descoperim şi să-L cunoaştem într-un mod direct, profund şi inefabil pe Dumnezeu Tatăl, ce este ascuns în străfundurile universului nostru lăuntric ca Sinele Suprem Nemuritor (Atman).

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui MISATV LIVE Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.