Congresul Internațional de Yoga și Terapii Alternative 2016, ediția a V-a

1
1123

Congresul Internațional de Yoga și Terapii Alternative, organizat de Federația Internațională de Yoga ATMAN își va desfășura cea de a V-a Ediție a  în România, între 9 și 11 decembrie 2016.

Oricine poate participa LIVE

Toate activitățile congresului vor fi transmise LIVE pe site-ul nostru.

Primele patru congrese au reunit câteva mii de entuziaști yoga din peste 20 de țări care s-au bucurat de programul bogat și intens de ateliere de lucru, seminarii și cursuri, susținute de profesori de yoga de frunte din întreaga lume.

Federația Internațională de Yoga ATMAN susține cursuri, seminarii și ateliere practice de Yoga, Ayurveda, Tantra tradițională, Șivaism Kashmirian și Meditație în peste 250 de centre din întreaga lume. Federația ATMAN urmează învățăturile și îndrumarea spirituală a mentorului său, Gregorian Bivolaru, care este un exemplu elocvent al celor mai înalte realizări în practica yoga.

Programul și vorbitorii din cadrul ediției 2016

Profesori de Yoga din străinătate și invitați – oameni de știință, cercetători și specialiști în domeniul sănătății cu o vastă experiență și cu realizări remarcabile în diferite ramuri și tradiții yoga, cum ar fi Hatha Yoga, Raja Yoga, Tantra Yoga și Bhakti Yoga, care manifestă un interes viu în practica spirituală yoga, inclusiv profesorul yoga Gregorian Bivolaru, se vor reuni la ediția din 2016 a Congresului Internațional de Yoga pentru a prezenta experiențe personale și cercetări științifice care doresc să arate cum multitudinea de ramuri ale tradiției yoga poate oferi soluții pentru diferitele provocări pe care viața modernă ni le aduce tuturora. Vor fi prezentate materiale ce au la bază o documentare teoretică și practică profundă.

Programul din acest an include seminarii și ateliere practice menite să ofere metode concrete bazate pe înțelepciunea milenară a tradiției yoga și care, cu toate acestea, sunt perfect aplicabile vieții noastre moderne de zi cu zi. Una dintre cele mai interesante părți a Congresului va consta în relatări autentice de la profesori și practicanți yoga, care au dezvoltat și au aplicat soluții personalizate pentru probleme pe care le putem rezolva cu ajutorul metodelor yoga. Edițiile trecute ale Congresului au evidențiat interesul sporit al publicului pentru dezbaterile libere, discuțiile de grup și satsang-uri, care răspund la întrebări și oferă un spațiu pentru exprimarea opiniilor și împărtășirea experiențelor.

Concursul Internațional de Yoga 2016

Atracția centrală a Congresului este Concursul Internațional de Yoga 2016 pentru promovarea valorilor yoga, care dorește să evidențieze stăpânirea autentică asupra corpului fizic, a simțurilor și a minții, într-o atmosferă fraternă și cu susținere reciprocă.

Un format nou – două locații

Datorită succesului extraordinar înregistrat de ediția din 2014 a Congresului și a numeroasei participări din mediul online (peste 7000 de spectatori!), anul acesta Congresul se va desfășura în două locații. Venind în întâmpinarea solicitărilor din ce în ce mai numeroase de a prezenta online un conținut interesant, pe cât posibil live, cât și a dorinței de a integra și alte orașe în desfășurarea Congresului, organizatorii au decis să aducă unele modificări la noua ediție a acestui eveniment. Partea care include conferințele și atelierele practice ale vorbitorilor vor fi organizate la Brașov, în timp ce Concursul Internațional de Yoga 2016 pentru promovarea valorilor spirituale ale practicii yoga și momentele artistice vor fi găzduite în capitala României, la București. Mai mult, toate conferințele vor fi transmise live și vor fi disponibile online publicului larg, în acest fel toți cei care doresc putând participa la Congres, din orice colț al lumii.

Congresul Internațional de Yoga și Terapii Alternative 2016 îi invită pe toți cei care sunt interesați de știința și practica yoga să participe la un eveniment plin de culoare, cunoaștere, înțelepciune și experiențe personale uimitoare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.