Pseudo-justiția cutremurătoare a jafului instituționalizat și a unei evidente discriminări

Toate bunurile ce au fost ridicate într-un mod abuziv și discreționar de la yoghini în timpul descinderilor din 2004… apoi, odată cu trecerea anilor, „s-au evaporat”!

Actualmente instituțiile statului ce au fost în mod legal sesizate dau vina unele pe altele în cadrul unei bălmăjeli generalizate

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Nici până în ziua de azi, din cele câteva camioane ce au fost pline până la refuz cu lucrurile și bunurile care au fost ridicate și reținute într-un mod abuziv la perchezițiile – care, la rândul lor, au fost în realitate ilegale! – din 18 martie 2004 și care i-au vizat pe yoghini, nu au mai fost apoi returnate decât câteva mici cutii! Pare ceva de necrezut dar actualmente instituțiile judiciare la care yoghinii au făcut în ultima vreme numeroase plângeri tergiversează acum la nesfârșit soluționarea acestora și, în cel mai evident spirit birocratic, ca să spunem așa, „își aruncă pisica” de la una la alta.

Așa cum știm, la cererea organelor de urmărire penală, Tribunalul București a autorizat căutarea și confiscarea de echipamente informatice în 16 imobile în care locuiau – pe atunci – diferite persoane particulare, în majoritatea lor yoghini. Parchetul a solicitat pentru aceasta punerea la dispoziție a unor unități speciale ale jandarmeriei, în vederea efectuării acestor percheziții. Ceea ce s-a susținut și propagat atunci pe toate canalele mediatice a fost că a avut loc o operațiune de luptă (operațiune având numele de COD „Christ”, în care „CHRIST” era pentru autorități profesorul yoga Gregorian Bivolaru) „împotriva traficului de droguri și a prostituției”.

Agenții forțelor de ordine i-au imobilizat într-un mod violent și degradant pe yoghinii care se găseau în dimineața zilei de 18 martie 2004 în incinta imobilelor vizate sau chiar în apropierea acestora și au procedat de asemenea și la percheziția lor corporală. Cu acea ocazie, li s-a interzis printre altele să vorbească între ei, li s-au confiscat toate telefoanele mobile, banii, bijuteriile, majoritatea bunurilor personale și în plus au fost percheziționate sistematic imobilele din care au fost în mod ciudat ridicate un număr foarte mare de cărți și felurite obiecte de folosință personală care – era evident că – nu aveau nimic de a face cu vreun „echipament informatic” și – iată un alt aspect foarte important – nu aveau nicio legătură cu mobilul propriu-zis al acelor percheziții (respectiv, „trafic de droguri și prostituție” – acuze care au „dispărut” de altfel în mod subit din „peisajul” MASS-MEDIA, la scurt timp după respectivele descinderi brutale și abuzive ale forțelor de ordine, întrucât ele erau în realitate simple aberații sau banale pretexte și minciuni inabil însăilate „la ordin” de către procurorii corupți și obedienți care au instrumentat cazul, în frunte cu procurorul George Bălan).

După aceea, yoghinii au fost reținuți și conduși la Parchet, unde ei au fost chestionați cu privire la activitățile lor din cadrul asociației MISA. Cu acea ocazie, deși au rămas multe ore acolo, nu li s-a dat nici hrană, nici măcar apă, nu au putut merge nici la toaletă, au fost în fel și chip insultați și amenințați de procurori dar și de polițiști, care apoi i-au forțat să dea diferite declarații stranii cu privire la viața lor personală. Acestor oameni nu li s-au oferit – cu acea ocazie – nici măcar informațiile elementare (informații care de altfel erau obligatorii în conformitate cu prevederile codului de procedură penală și care sunt firești atunci când începe o asemenea anchetă) cu privire la cauzele privării lor de libertate, iar dreptul de a fi asistați de un apărător le-a fost în mod flagrant încălcat.

Confruntându-se cu toate aceste abuzuri incalificabile, toate aceste persoane au depus fiecare o plângere penală împotriva agenților forțelor de ordine care au participat la acea operațiune, precum și împotriva magistraților care i-au coordonat și a celor care i-au interogat. Toți aceștia au fost acuzați de rele tratamente, de comportament abuziv și de privare ilegală de libertate.

Cu toate acestea, în mod straniu, în anul 2005, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale, susținând – în mod mincinos – că acțiunile forțelor de ordine nu au fost deloc excesive. S-a precizat de asemeni că, din cauza cantității mari de obiecte confiscate, nu s-au putut întocmi inventare și s-a menționat că unele dintre acestea au fost sigilate în scopul anchetei, iar altele au fost restituite. În plus, Parchetul a considerat că punerea la dispoziția presei a imaginilor ce au fost filmate în timpul perchezițiilor a fost o acțiune în conformitate cu „dreptul publicului de a fi informat asupra unor chestiuni de interes general”. Apoi, printr-o hotărâre definitivă, ce a fost dată în iulie 2009, ÎCCJ a concluzionat în mod aberant că faptele ce sunt invocate de reclamanți nu există și că toate acțiunile procurorilor s-au desfășurat conform legii!

Așadar, în ciuda tuturor evidențelor și sfidând cu insolență atât principiile de drept, cât și drepturile constituționale pe care Statul Român le garantează tuturor cetățenilor României, reprezentanții Justiției românești au dovedit că sunt capabili de orice abuz sau ilegalitate, atunci când acționează „la ordin” și li se dă drept sarcină persecutarea sau distrugerea vieților unor persoane care sunt considerate „indezirabile” de unele sfere oculte de putere și influență. Cum să ne mai mire, în aceste condiții, faptul atât de rușinos pentru România (fapt care este o adevărată palmă pe obrazul Justiției române și, implicit chiar pe obrazul Statului Român, membru al Uniunii Europene) că de fapt România este, dintre toate țările Uniunii Europene, o SUI GENERIS „campioană” neîntrecută a condamnărilor la CEDO pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se referă la apărarea de către Stat a dreptului de proprietate al cetățenilor?!

Cu toate acestea, potrivit aceluiași „principiu” ce caracterizează, se pare, Justiția românească: „pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă”, subiectul confiscării averilor este chiar și astăzi considerat tabu în România. Și, cu toate că se știe foarte bine că există un număr chiar impresionant de personaje dubioase despre care se știe că și-au obținut averile într-un mod ilicit, la astfel de averi, în mod „miraculos”, brațul cel vajnic al Justiției române nu ajunge niciodată! Iar cele mai reprezentative personaje în acest domeniu, al averilor dobândite prin acte de corupție, le putem găsi în Parlamentul României, ele fiind adeseori în strânsă cârdășie cu dubioși oameni de afaceri sau chiar cu unii interlopi deja notorii. În Parlamentul României există în prezent peste 40 de persoane ce au fost acuzate sau condamnate pentru corupție, trafic de influență și acte ce sunt asimilate corupției.

În ciuda tuturor acestor evidențe (și nu a unor ciudate speculații fără acoperire, cum a fost în cazul yoghinilor MISA), numai un singur caz (!) de confiscare a averii ilicite s-a înregistrat în România: acela al unui polițist din Constanța. În schimb, averile de milioane de euro ale politicienilor corupți sau ale clanurilor de interlopi rămân de fiecare dată neatinse. Spre exemplu, după intrarea în vigoare a legii confiscării extinse a averilor ilicite, autoritățile au dispus arestarea preventivă a celebrului Nuțu Balint, zis și „Nuțu Cămătaru”, însă cu toate acestea de averea lui Balint procurorii nu s-au atins.

Printr-un flagrant contrast, o foarte mare cantitate de bunuri și valori au fost confiscate în mod total abuziv și pe nedrept de la yoghinii care au fost victimele perchezițiilor din 18 martie 2004. Un alt aspect care ar trebui să fie cu totul cutremurător pentru orice magistrat integru este acela că în momentul de față imensa majoritate a respectivelor bunuri și valori… au dispărut nu se știe unde sau poate în neant!

Într-adevăr, până la urmă s-a aflat că aceste bunuri ce par a fi de negăsit au fost de fapt subtilizate, furate, sustrase, însușite tocmai de către unii dintre funcționarii publici care ar fi trebuit să le conserve în condiții de siguranță și apoi să le restituie proprietarilor lor de drept, sau că ele au fost uneori vândute chiar de aceștia unor terțe persoane! Același lucru s-a petrecut și cu miile de volume de cărți rare care au fost ridicate de la domiciliul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru: unele surse din interior au dezvălui ulterior că multe dintre aceste cărți au ajuns pe rafturile bibliotecii personale a fostului prim-ministru Adrian Năstase.

Deși prin intermediul a sute de mitinguri, plângeri și memorii ce au fost depuse cam pe la toate instituțiile publice ale statului, yoghinii au cerut de curând înapoi tot ceea ce le-a fost furat, dar cu toate acestea demersurile lor s-au soldat doar cu amânări și cu tergiversări în mod aberant motivate, prin tot felul de pretexte fantasmagorice, timp în care se susținea – într-un mod mincinos – că toate aceste bunuri sunt depozitate undeva, dar că nu sunt încă restituite… din considerente de ordin administrativ.

În legătură cu aceasta, este necesar să arătăm că de fapt Codul de Procedură penală prevede: „Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii.” Or, în cazul yoghinilor persecutați, obiectele confiscate nu au avut nici cea mai mică legătură – ca să spunem așa nici măcar pe departe – cu niciuna dintre cauzele care au constituit motivațiile anchetei. Cu toate acestea, în cadrul petițiilor – foarte multe – pe care yoghinii le-au adresat organismelor europene, Guvernul Român s-a apărat susținând într-un mod mincinos cum că „toate bunurile confiscate aveau legătură cu acuzațiile” (în realitate, pretinsele infracțiuni ce fuseseră abil inventate de ancheta anti-MISA, infracțiuni care nu au fost niciodată dovedite) iar „cele care nu aveau legătură au fost restituite”!!!

Oferim în cele ce urmează tocmai pentru a evidenția cât de parșivă, cât de mincinoasă și de ridicolă este această afirmație, enumerarea unora dintre bunurile personale care au fost confiscate de-a valma de procurori (și care apoi nu au fost restituite nici până acum, ele fiind, se pare, de negăsit!) și invităm – neîntârziat – orice magistrat onest să ne precizeze – dacă va putea – care este legătura acestor bunuri cu acuzațiile Parchetului împotriva yoghinilor (atragem totodată atenția că toate aceste bunuri – și altele similare – apar întocmai în mandatele de percheziție care au fost întocmite de procurori):

Chiloți tanga I.D. Sarrieri, fier de călcat, legitimații, astrograme, memoratoare de istorie, geografie, matematică, manual de limba Română pentru gimnaziu, dicționar de termeni geografici pentru gimnaziu, poză promoția școlară 2001-2004 Liceul Economic, carnet CEC (alocații), diplome de absolvire, seturi baterii Duracell, peruci, un tablou în ulei reprezentând doi îngeri, o sculptură în lemn reprezentând doi îndrăgostiți, aparat de ionizare a aerului, o lampă cu suport metalic pe bază de apă și vapori, obiect de masaj, aspirator, zaruri lemn, orgă Yamaha, abonament Orange, Carte de muncă, certificat naștere, pașaport, diplomă bacalaureat, fișa matricolă de la facultate, trusă cosmetice, poșetă de piele roșie, ceasuri de mână, contracte vânzare-cumpărare, titlu proprietate în original, dosar cadastru, procură notarială, încheiere de respingere intabulare, lucrări de control ale elevilor claselor 9, 10, 11, carte de identitate a autovehiculului proprietate personală B07AHH, împreună cu toate actele și chitanțele necesare pentru schimbarea adresei de talon, carnet de conducere, certificate naștere, buletine de identitate, planșe cu portretul lui Iisus, diagrame, postere (100000), lanterna, fișă medicală de la naștere, hotărâre de divorț, diplomă licență, programe școlare de informatică, lenjerie intimă, carte de muncă, atestat ceramist, carte alegător, certificat maseur, hotărâre judecătorească de încredințare a minorului, certificat de moștenitor, cântar tip balanță, 1 stativ cu 4 greutăți mici, dispozitiv de lipit pungi, legitimații călătorie, obiecte îmbrăcăminte, farduri, cristale, televizor Philips sport, aparat Brain Machine, două redresoare baterii, lanternă chinezească, acte societăți şi contracte vânzare-cumpărare, certificate înmatriculare auto, pungi cu ștampile, calendare creștin ortodoxe, încărcătoare de telefon, câști audio, stilou, călimară, trepied pentru cameră video, becuri neon, aparate acupunctură, perii electrice, mini-tv, bijuterii, ceasuri, microfon mufă jack pentru calculator, cronometru digital, piatră semiprețioasă etc. etc. etc….

Au existat chiar și cazuri în care, deși a fost obținută chiar în instanță o sentință judecătorească definitivă de restituire, nici până în ziua de azi respectivele bunuri nu au fost restituite! Spre exemplu, în 18 martie 2004, lui Andrei Gămulea i-au fost confiscate, la grămadă, o mulțime de cărți de spiritualitate, documente, plante medicinale și alte bunuri de valoare ce i-au aparținut. Procurorii știau foarte bine cui îi aparțin lucrurile, știau că realizează o percheziție în rem și că reținerea lor era ilegală. Trecuseră chiar numele lui Andrei Gămulea pe procesele verbale întocmite la fața locului, dar care – în mod paradoxal – conțineau numai o parte din bunurile reținute. Acest tertip viclean a fost folosit de mulți anchetatori atunci. Apoi, tocmai pentru a mușamaliza furtul, autoritățile au refuzat sau au ignorat toate cererile de restituire a bunurilor. Singura soluție care i-a rămas lui Andrei Gămulea a fost să îi acționeze ulterior în justiție. Dar până la urmă procesul i-a fost strămutat de la Bucureşti la Sibiu. După cam nouă luni, în care a fost nevoit să se deplaseze de mai multe ori pe propria lui cheltuială la Sibiu, i s-a adus în final la cunoștință că de fapt dosarul nici nu trebuia să ajungă acolo, deoarece respectivul dosar era de competența Tribunalului București. Așa că dosarul s-a întors de unde a plecat. După aceea, Tribunalul Bucureşti l-a pasat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care l-a retrimis după vreun an tot la Tribunalul București! În cele din urmă, la 30 septembrie 2005, Tribunalul București s-a văzut nevoit să dea sentința (care este definitivă, inatacabilă): s-a dispus restituirea tuturor bunurilor. Și totuși, iată că, după cinci luni de la această sentință, lui Andrei i s-a creat încă un dosar, în aceeași cauză. Culmea absurdului a fost însă atinsă în data de 6 aprilie 2006, când la secția penală a Tribunalului București s-au judecat atât dosarul ilegal constituit pe baza copiilor primite de la Sibiu, cât și acest al treilea dosar, ambele într-o cauză care fusese deja soluționată!!! Apoi, ca și cum absurdul în această situație nu ar fi atins o cotă suficient de înaltă, Andrei a primit încă o citație, în care era întrebat dacă mai insistă să i se restituie bunurile! Aceasta după doi ani și jumătate de plângeri, reclamații și procese în care el insista tocmai să i se restituie aceste bunuri!

Având în vedere toate aceste aspecte și cazuri (așa cum este acela al lui Andrei Gămulea, pe care l-am redat foarte succint aici), ajunși la o stare de disperare, la începutul anului 2016, zeci de yoghini au trimis la toate autoritățile competente un nou memoriu colectiv, cerându-și lucrurile înapoi. Acest memoriu colectiv revendică BUNURILE CONFISCATE ABUZIV DE AUTORITĂȚI ÎN CURSUL PERCHEZIȚIILOR DESFĂȘURATE ÎN IMOBILELE APARȚINÂND CURSANȚILOR MISA LA DATA DE 18.03.2004, arătând că de la furtul mascat cu abilitate al acestor bunuri au trecut deja 12 ani !!!

În acest document se arată că în data de 18 martie 2004, aproximativ 300 de procurori, polițiști și jandarmi au descins în forță în 16 locuințe, proprietăți private ale unor practicanți yoga din cadrul MISA. Au fost sparte ușile și geamurile, deși era evident că intrarea în clădiri se putea face fără obstacole. Persoanele găsite au fost maltratate și DEPOSEDATE DE TOATE BUNURILE LOR CE ERAU PROPRIETATE PERSONALĂ, fiind de asemenea intimidate, ținute la pământ în posturi degradante sub amenințarea armelor, unora punându-li-se chiar cătușe. Au fost unele persoane care au fost ținute astfel sub amenințarea armelor ore întregi. În unele clădiri s-a tras chiar cu armele în aer.

IATĂ DOAR O PARTE DIN LUNGA LISTĂ DE ABUZURI CE AU FOST COMISE CU OCAZIA RESPECTIVELOR DESCINDERI:
1. În primul rând, descinderea în forță ce a fost organizată și condusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost în mod evident nelegală, întrucât în momentul efectuării perchezițiilor încă nu se începuse urmărirea penală.
2. Mandatele respective de percheziție conțineau formulări extrem de ambigue gen „date informatice, date referitoare la utilizatori, date referitoare la traficul internațional”(!?!)
3. În unele dintre locațiile ce au fost sparte cu acea ocazie nici măcar nu au fost prezentate mandatele de percheziție.
4. Au fost confiscate atunci multe bunuri personale: acte de identitate (inclusiv buletine, pașapoarte, legitimații, permise de conducere), bijuterii, parfumuri, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, bani, cărți și reviste, cd-uri cu muzică, medicamente și plante medicinale, farduri, telefoane mobile etc. Au fost confiscate bunuri ce nu erau absolut deloc legate de motivele oficiale ale percheziției și era evident că nici nu puteau ajuta la soluționarea cauzei: aspiratoare, tastaturi, monitoare, aparate video, cărți, cd-uri cu muzică etc.
5. Aceste bunuri nu au fost înregistrate sau descrise în detaliu în procesele verbale dar, în multe cazuri, acestea au fost ridicate fără martori (percheziția desfășurându-se simultan în mai multe încăperi) și nici până în acest moment proprietarii nu au mai reușit să-si recupereze aceste bunuri ce au fost ridicate în mod abuziv (ceea ce pentru mulți dintre ei a pus chiar problema diminuării asigurării mijloacelor de subzistență în perioada care a urmat). Toate aceste bunuri au fost apoi prezentate într-un mod fals și tendențios opiniei publice drept „tone de materiale pornografice”, cu toate că deținerea de materiale pornografice, chiar dacă – PRIN REDUCERE LA ABSURD – ar fi fost reală, nu constituia și nu constituie o infracțiune.

Victimele acestui furt imens am putea spune și instituționalizat protestează prin acest Memoriu în numele tuturor cetățenilor acestei țări, unde iată că hoția este la ea acasă, întrucât cazul MISA nu face altceva decât să evidențieze că trăim într-o societate ce încă este tributară vechilor cutume comuniste, acești yoghini fiind timp de 12 ani DEPOSEDAȚI ÎN MOD ABERANT DE BUNURILE PROPRII ȘI DISCRIMINAȚI NUMAI ȘI NUMAI PENTRU CĂ PRACTICĂ YOGA!

Respectivul Memoriu este justificat pe deplin, atât moral, cât și legal, acest memoriu fiind pe deplin întemeiat pe dispozițiile Art. 162 Noul Cod de Procedură, care prevăd, la alin (4) că: „Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării, în condițiile legii.”

Pentru a vă face totuși o idee despre dimensiunea incredibilă a JAFULUI INSTITUȚIONALIZAT CE A FOST SĂVÂRȘIT ASUPRA YOGHINILOR postăm mai jos un tabel cu bunurile de valoare care au fost ridicate în cadrul acestor percheziții abuzive.

BUNURI DE VALOARE LUATE DE PROCURORI

În pofida acestor abuzuri revoltătoare, nici măcar acest Memoriu colectiv al yoghinilor, formulat în anul 2016, nu a condus apoi la restituirea tuturor obiectelor furate. Dimpotrivă, solicitarea perfect legală a yoghinilor a urmat un traseu halucinant și aberant, pe care vi-l prezentăm mai jos:

Verificând la instituțiile pe unde se invocă trimiterea Memoriului, nu a putut fi dovedită în niciun fel buna credință a autorităților. ÎN REALITATE, NIMENI, ABSOLUT NIMENI ȘI NICĂIERI NU JUDECĂ ÎN ACEST MOMENT CEREREA DE RESTITUIRE A BUNURILOR CE AU FOST DE FAPT FURATE, BUNURI DESPRE CARE ȘTIM ACUM CU PRECIZIE CĂ AU FOST, ÎN CEA MAI MARE PARTE, ÎMPĂRȚITE ÎNTOCMAI PRECUM ÎNTRE NIȘTE TÂLHARI, EXACT ÎNTRE CEI CARE LE-AU AVUT ÎN „GRIJĂ”!

Având în vedere că nici până la finalul anului 2016 (după un an de la introducerea acestui ultim memoriu) nu s-au mai identificat și nu s-au mai  restituit bunurile furate, iar toate autoritățile sunt de fapt complicii acestui furt murdar și aberant, ultima soluție ce ne mai rămâne este să acționăm în mod separat, pentru acest jaf, Statul Român la CEDO. Reamintim în acest sens că în aprilie 2016, în CAZUL AMARANDEI ŞI ALȚII VS. ROMÂNIA (plângerea nr. 1443/10), CEDO arată că toate aceste victime ale furtului instituționalizat „au susținut că percheziția la domiciliul lor, interpelările de pe stradă, perchezițiile corporale și ridicarea a numeroase bunuri personale care nu aveau nicio legătură cu obiectul anchetei, au constituit grave ingerințe în viața lor privată împotriva cărora ei nu au beneficiat de nicio garanție sau mijloc de apărare”.

La punctul 213 al respectivei Hotărâri, apare și poziția ce a fost exprimată de Guvernul României față de această veritabilă tâlhărie, care afirmă cu o imensă nerușinare: „Guvernul susține că toate bunurile ridicate aveau legătură cu ancheta în desfășurare și că au fost menționate în procesele-verbale sau introduse în cutii sigilate. Guvernul afirmă că obiectele care nu aveau legătură cu ancheta au fost returnate reclamanților.” Referitor la această minciună halucinantă, este suficientă lecturarea listei cu unele dintre bunurile confiscate, listă pe care deja am oferit-o mai sus.

Chiar dacă CEDO a luat la acea dată „de bună” apărarea insolentă a Guvernului României, a afirmat totuși, la punctul 215 al Hotărârii, următoarele: „Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale bine stabilite, perchiziţiile şi ridicările operate la domiciliul reclamanţilor se analizează din prisma unei ingerinţe în dreptul la respectul „vieţii lor private” şi al domiciliului lor (Gutsanovi vs. Bulgaria, nr. 34529/10, § 217, CEDO 2013 (extrase) şi Slavov şi alţii vs. Bulgaria, nr. 58500/10, § 141, 10 noiembrie 2015). De asemenea, Curtea reaminteşte că percheziţiile corporale ale reclamanţilor, ale hainelor lor sau ale bunurilor lor personale constituie o ingerinţă în exerciţiul dreptului la respectul vieţii private. Caracterul public al percheziţiei corporale poate, în anumite cazuri, să agraveze respectiva ingerinţă datorită umilirii şi a jenei care rezultă din aceasta (Gillan şi Quinton vs. Regatul Unit, nr. 4158/05, §§ 63 şi 64, CEDO 2010 (extrase)). În Concluzie, Curtea consideră că toate carenţele relevate mai sus cu privire la descinderi, la ridicarea bunurilor, la percheziţia şi la difuzarea imaginilor operaţiunii poliţieneşti sunt suficiente pentru a concluziona că a avut loc încălcarea articolului 8 vizavi de toţi reclamanţii.”

TOATE ACESTEA SUNT DOVEZI INCONTESTABILE ALE JAFULUI INSTITUȚIONALIZAT AL AUTORITĂȚILOR, IAR ORICE ALTE COMENTARII SUNT DE PRISOS. TRĂIM ÎN ROMÂNIA, ȚARA TUTUROR POSIBILITĂȚILOR, DAR NUMAI ÎN RĂU.

În plus, această tragică situație ilustrează cu acuratețe ceea ce deja se spune în FOLCLORUL ROMÂNESC MODERN: „TRĂIM ÎN ROMÂNIA, IAR ACEASTA NE ACAPAREAZĂ ȘI NE MĂNÂNCĂ TOT TIMPUL”.

Sursa: yogaesoteric.net