Vizualizari : 846

Prima pe listă e, ca de obicei, ședința de asane. În cadrul gramului de practică vom recapitula 3 posturi trupești pe care le-am învățat în emisiunile trecute, menite să genereze în universul nostru lăuntric o stare profundă de revitalizare, să ne întărească voința și încrederea în sine, să ne confere o stare de profundă detașare față de lumea materială, înlesnindu-ne astfel comuniunea cu energiile dumnezeiești.

Vom afla apoi mai multe despre ECHILIBRUL LĂUNTRIC de care depind în primul rând sănătatea noastră dar și bucuria de a trăi, precum și stările profunde de împlinire sufletească. Deloc întâmplător simbolul antic al medicinei, caduceul sau toiagul lui Hermes, supranumit „Medicamentul Domnului” este încolăcit de doi șerpi, unul alb iar altul negru, reprezentând echilibrul perfect dintre lumină și întuneric.

Vom descoperi apoi efectele binefăcătoare ale intenției, în partea a doua a filmului PUTEREA INTENȚEI BENEFICE intitulată: TOTUL SE REFLECTĂ ÎN NOI.

Încheiem emisiunea cu povești  captivante, filosofice și nemuritoare deopotrivă. Ne pregătim să intrăm într-o lume fără granițe și fără legi, pe care o putem orândui după cum ne dorim. Unde o găsim? În CERCUL MINCINOȘILOR. Poveștile din acest volum, ating ușor tot ceea ce frământă omenirea precum scânteile unui foc și de aceea, spune autorul Jean Claude Carriere, ele își merită numele de povești filosofice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.