Multe, foarte multe, exclus să putem face un inventar complet. Așa că ne vom limita la cele mai des întâlnite, plus unele comico-absurdo-ridicole. Sperăm că oamenii inteligenți vor observa cum narațiunea se repetă periodic și cum s-a creat deja un pattern [n.b. substantiv neutru, preluat din limba engleză, care înseamnă model specific, tipar reprezentând simplificat structura unui fenomen sociologic, lingvistic, psihologic]. Am încheiat paranteza. Ca să vadă că nu suntem chiar spălați pe creier, mai știm și noi psihologie.
Deși nu este cea mai reprezentativă acuzație la adresa Școlii de yoga MISA, în mod cert una dintre cele mai hilare este cea că am fi vrut să cumpărăm munții Carpați. Dacă nu o știți pe asta, a circulat prin presă acum vreo 20 și ceva de ani, sau oricum înaintea erei internetului. Regretăm că nu mai știm cine a lansat-o la momentul respectiv, ar fi meritat un premiu de originalitate. Dar suntem pe fază, dacă cineva ne acuză de data asta că vrem să cumpărăm Pirineii sau Riviera Franceză, n-o să mai uităm numele lui. Deci, dragi jurnaliști, știm că aveți sarcină de serviciu (o fi mai corect „de la servicii”?) să ne bălăcăriți, dar ați putea măcar să fiți mai originali.
Mitul „sexului în grup” este probabil primul pe lista indignării. Toată lumea „știe” că se practică la MISA, în tabere, pe plajă, la cădițele de la Herculane, pe unde o fi, dar nimeni nu l-a văzut vreodată. Ce contează, scandalurile cu tentă sexuală fac audiență la orice oră, iar ipocrizia oamenilor nu are margini. La televizor își exprimă indignarea în cor, dar oare cine umple cluburile de striptease, cine pierde nopțile pe site-uri „de adulți”, cine alimentează industria porno? Nu cumva aceleași personaje care la lumina zilei se declară revoltate? Câți politicieni și oameni de afaceri închiriază apartamente pentru tinerele lor amante? Câți clienți au firmele de escorte de lux? (Bine, nu știm nici noi cifra exactă, dar putem încerca un „educated guess”.)
Culmea, cel mai mare tam-tam îl fac tabloide sau posturi de televiziune care exact cu sexul se promovează, cu „fata de la pagina 5”, cu pseudo-vedete cu decolteu până la buric și implanturi cât Silicon Valley, cu sau fără lenjerie intimă, sau cu sitcomuri debordând de vulgaritate și dialoguri obscene. În plus, culmea ipocriziei, talk-show-urile cu swingeri sunt apreciate și considerate chic, propaganda homosexuală pe față a devenit ceva normal, în timp ce erotismul pur, transfigurator, bazat pe iubire și continență amoroasă este considerat ceva deviant și niciun picior de jurnalist n-ar vorbi despre așa ceva. Ca să fim sinceri până la capăt, dacă „sexul în grup” s-ar practica la MISA, ar trebui să mulțumim mass-mediei pentru reclamă. După fiecare campanie mediatică mai intensă curg mesajele în care oamenii ne întreabă cum să facă să participe și ei, că pare interesant. Nu putem decât să ne imaginăm dezamăgirea lor ulterioară… Ne cerem scuze și pe această cale că ați fost induși în eroare, nu suntem noi de vină!
Cu mare trecere și la presa franceză, „spălarea creierelor” este un alt subiect predilect. Ăsta nu ne-a fost prea clar niciodată. Adică dacă tu crezi că viața înseamnă mai mult decât carieră, management meeting, casă, mașină, copii, excursii în Tenerife, haine și poșete de firmă, ceasuri elvețiene, iPhone 275 șamd și crezi sincer că e mai important spiritul decât materia, clar ai probleme la mansardă. Dacă părinții tăi vor să faci medicina că știu ei ce e bine pentru tine, apoi să te măriți ca să fii în rândul lumii, neapărat cu un tip „cu situație”, dar tu preferi să decizi singură ce să faci cu viața ta, e un indiciu că ești un caz de psihiatrie. Dacă bagi în tine sarmale, bere și fripturi până crăpi, după care îți petreci noaptea de Crăciun la salvare, ești un tip de gașcă, poate apari și la televizor. Doamne ferește să te vadă lumea în vreo asana sau meditând, precis ești posedat. Dacă 30.000 de oameni țipă ca descreierații la concerte cu mai mulți decibeli decât neuroni în public, e semn că s-au integrat în cultura europeană. Dacă 5.000 de yoghini participă la o spirală la Costinești, au fost îndoctrinați.
Sau dacă ești fanul echipei X, unde X = oricare dintre echipele de fotbal cunoscute, te pictezi pe față, zbieri ca un tembel când o chestie rotundă de piele trece printre niște stâlpi și se oprește într-o plasă, dacă înjuri arbitrul și antrenorul și toată familia lor pentru că ți s-a părut că fluierul era dezacordat, care e problema, ești un pasionat de fotbal, ce contează că ai 120 de kile și singura ta activitate sportivă e să ridici halbe și să îți iei la pumni nevasta. Este un comportament acceptat de societatea modernă, că civilizată nu-i putem spune, ești eventual sancționat (doar dacă ești prins…) când rupi picioarele cuiva, bagi cuțitul în fanii echipei adverse sau cocktailurile Molotov nimeresc pe cineva. Până acolo însă, it’s all good… Ne mai spuneți odată definiția spălării pe creier, că ne-ați pierdut? De când negrul devine tot mai alb și albul tot mai negru, nici spălarea creierelor nu mai e ce-a fost…
Traficul de droguri și de arme n-au rezistat prea mult, dar nu puteau nici să lipsească. Au găsit procurorii la năvălirile barbare, pardon, perchezițiile din 2004 măcar un singur pachet de țigări? Nu au găsit, ați răspuns corect. Dar (să bată tobele…) au găsit în total în cele 18 case una bucată seringă de plastic, modelul cel mai banal, în plus nedesfăcută, dovada irefutabilă că yoghinii se droghează. Apropo de percheziții, era să uităm ceva, mare greșeală. Un teanc de exemplare din „Evanghelia lui Ioan”, cu o imagine maaare cu Iisus pe coperta format A4, au fost arătate la cameră de un polițist sufocat de indignare: „vedeți că au aici o grămadă de materiale pornografice!” Bine, să zicem că în loc de Evanghelii ar fi fost colecția Playboy (pe care toată lumea o citea pe sub masă în vremurile ei de glorie, să nu ne ascundem după deget) sau chiar vreo publicație pornografică de un gust îndoielnic. Așa, și? Care e problema? E vreo infracțiune nouă în Codul Penal care să se cheme „deținerea de materiale de prost gust”? Cât despre traficul de arme trâmbițat la TV, cum nici cuțitele de bucătărie nu erau prea ascuțite, nici pistoalele cu apă nu mai aveau muniție, subiectul ăsta l-au îngropat direct. Fără vreun „scuzați că v-am dezinformat”. Doar i-au pus o cruce simplă.
Obsesia recentă a presei este totuși eticheta de „sectă”. Un cuvânt ușor de reținut, de impact, din cinci litere, două silabe, se scrie cam la fel în toate limbile de circulație, cuvânt pe care când îl auzi te trece un fior pe șira spinării. Cum se definește o sectă? Cui îi pasă! Nu mănânci mici, nu bei niște berici cu băieții la terasă? Ești sectant. Faci nudism la mare (pe plaja de nudiști, să ne-nțelegem)? Ești mega-sectant. Vorbești cu prietenii despre beneficiile continenței amoroase? Ești ultra-sectant. Faci cumva binecuvântări celor care au nevoie? Cine te crezi, ți-a dat voie biserica? Lasă că vă arătăm noi vouă, dăm o circulară și nici un preot n-o să vă mai boteze… (fapt real, apropo, întrebați prin parohia Herculane și împrejurimi). Atributele Dumnezeiești? Nu ne interesează, vedeți-vă de secta voastră. Doar a zis părintele cutare că yoga vine de la necuratul. (Pe care, apropo, mulți creștini din București îl invocă atunci când își găsesc ocupat locul în parcare.) Nu e bine să-ți începi ziua cu o consacrare, ne-au zis nouă cei din UE, de Dumnezeu poți să îți aduci eventual aminte doar în relație cu mama celor care îți taie calea în trafic. Că alte argumente să justifice eticheta de sectă nu prea are presa. Au găsit vreun cetățean care să jure că a fost ținut undeva cu forța, împotriva voinței lui, de cineva de la MISA? (Când rămâne blocat tramvaiul în intersecție chiar nu e vina noastră.) N-au găsit. A încercat un domn cu gluga în cap și spatele la cameră să convingă publicul telespectator că a fost ținut cu forța într-un ashram, dar la întrebarea de bun simț „v-a oprit cineva să deschideți ușa și să plecați?” n-a putut să răspundă. „Copii” de 20-25-30 de ani au fost smulși de „sectă” de lângă mamele lor înlăcrimate, au vuit redacțiile de știri, care nu și-au pus însă întrebarea simplă la ce îți trebuie drept de vot la vârsta majoratului, dacă mama îți spune ce să faci până la 27 de anișori? E mai mult de plâns decât de râs, dar obsesia cu „secta” va fi greu de scos din capul jurnaliștilor. Mai ales că acum s-a răspândit și peste hotare. Jurnaliștii străini nu știu prea bine ce e MISA și ce e Atman (cică MISA și-ar fi schimbat numele în Atman de când Gregorian Bivolaru a părăsit România…), dar știu ei sigur-sigur că fiecare dintre acestea și/sau amândouă împreună sunt o sectă periculoasă. O „sectă yoga”, ce-o mai fi însemnând și asta.
Ne gândeam să ne oprim aici deocamdată, ca în „1001 de nopți”, că mai sunt și alte zile, deși exemple am mai avea. Dar ne-a atras atenția ceva inedit. Într-unul dintre articolele în română despre cele 26 femei „extrase din sectă” de polițiștii francezi (cu cătușe și în pijama la zero grade, dacă vă mai amintiți), se afirmă că era „evident” că fetele „consumaseră băuturi alcoolice”. Ziceți voi? Păi erau trezite din somn, era 6 dimineața, nu erau adunate de la bufetul gării, probabil ați încurcat scenariile… Ça arrive… Sau o fi de la google translate, care nu traduce așa de bine, iar dacă nici franceză nu ai făcut la școală, unde nu înțelegi le mai potrivești, că na…
„Când povestea ajunse aici, Şeherezada văzu zorii zilei mijind şi, sfioasă, tăcu…”
Sursa: misa.yoga
