În timp ce în lumea exterioară toate experiențele noastre sunt condiționate de legile materiei, în sfera interioară nu există nicio limită. De exemplu, cineva poate trăi lăuntric o intensă experiență amoroasă cu o ființă umană pe care nu a întâlnit-o niciodată, deoarece aceasta a trăit cu câteva secole înaintea ei, sau, la fel de bine, poate fuziona erotic, în aceeași manieră, chiar și cu o ființă de natură zeiască ori angelică.
Când reușim să aducem în sfera conștientă o anumită reprezentare simbolică, arhetipală și de asemenea să experimentăm plenar trăirile pe care ea le generează în universul nostru lăuntric, simțim o profundă stare de împlinire, iar perspectiva asupra existenței și a ființei noastre devine mult mai cuprinzătoare.
Jung considera că imaginile arhetipale sunt primare, în sensul că le-am experimentat în cele dintâi încarnări, iar acum, după ce am parcurs mai multe etape ale dezvoltării noastre, avem din nou șansa nu doar de a le retrăi intens prin intermediul vizualizărilor, ci de a le și putea integra într-o manieră superioară în ființa și în existența noastră.
Mai multe despre toate acestea în acest episod.
Puteți viziona toate episoadele acestei emisiuni aici:
https://misatv.ro/category/emisiuni/yoga-ezoterica-bucuria-de-a-trai-mai-mult-fiind-hiperconstienti/