Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) a fost înfiinţată ca asociaţie non-profit în ianuarie 1990. Scopul ei este ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea cunoştinţelor şi practicilor Yoga. Mentorul ei spiritual este profesorul de yoga Gregorian Bivolaru.
Începând din 1990, Şcoala de yoga MISA a deschis cursuri de Yoga în peste 250 de localităţi din România şi din alte 16 ţări de pe 4 continente, la care participă un număr de circa 35.000 de cursanţi.
Cei care predau noţiuni de yoga în cadrul asociaţiei sunt selectaţi pe baza unor teste teoretice şi practice şi dispun de o pregătire specială. MISA este membră a Federaţiei Internaţionale de Yoga şi Meditaţie Atman.
Deşi MISA este, fără îndoială, cea mai mare şcoală de yoga din România, ea nu se bucură de reputaţia pe care o merită.
Mentorul ei, Gregorian Bivolaru, a fost urmărit de Securitate încă din 1972, când a început să predea yoga, deoarece această disciplină era în contradicţie cu scopurile regimului de atunci.
În perioada comunistă, Gregorian Bivolaru a suferit persecuţii, a fost anchetat şi torturat, i-au fost înscenate dosare penale de drept comun pentru care a fost şi condamnat, caracterul politic al acestora fiind confirmat recent de Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa în Dosarul nr. 48765/3/2010, comunicată public la data de 4 iulie 2011.
După revoluţie şi după înfiinţarea şcolii de yoga MISA, Gregorian Bivolaru a continuat să fie monitorizat de aceiaşi securişti care l-au urmărit şi persecutat până în decembrie 1989, şi care şi-au continuat activitatea şi ameninţările din noile structuri ale serviciilor secrete.
În paralel, el a început o activitate făţişă de demascare a francmasoneriei şi a structurilor oculte care deţin puterea politică şi financiară. Acestea sunt adevăratele motive pentru care a fost denigrat încontinuu în presă şi i-au fost fabricate mai multe dosare penale.
Totul a culminat în martie 2004 cu „Operaţiunea Christ” pusă la cale, conform stenogramelor publicate în presă, la şedinţa conducerii PSD. Sub coordonarea SRI, Parchetul, Jandarmeria şi Poliţia a efectuat zeci de percheziţii abuzive în casele yoghinilor, mii de confiscări ilegale de obiecte şi valori din casele lor, zeci de reţineri şi abuzuri împotriva unor aşa zişi martori. Lui Gregorian Bivolaru i s-a înscenat trecerea frauduloasă a graniţei României, a fost arestat şi trimis în judecată pentru alte acuzaţii fabricate.
În prezent, el este azilant politic în Suedia, iar procesele sale se judecă de opt ani, fără ca probele aduse în discuţie sa să devină concludente. Deşi două instanţe, cea de la Sibiu şi cea de la Alba Iulia, l-au achitat, în 12 aprilie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anulează cele două hotărâri de achitare şi reia de la zero tot procesul lui Gregorian Bivolaru.
Dat fiind că o mare parte a presei este aservită structurilor aflate la putere, cele mai multe ştiri referitoare la MISA sunt însoţite de o nuanţă peiorativă. Televiziunea MISA online îşi propune să prezinte adevărul cu privire la toate aceste aspecte, în mod obiectiv şi nepărtinitor.
Activitatea şcolii de yoga MISA este deschisă publicului. Departamentul de ştiri va transmite toate informaţiile importante ale acesteia, de la faţa locului. În plus, vor fi postate conferinţe, filme documentare şi alte materiale din toate domeniile ce fac obiectul de studiu al acestei şcoli: tradiţii spirituale, medicină naturistă, ştiinţă, artă etc. De asemenea, nu vor lipsi emisiunile cu dezvăluiri în ceea ce priveşte activitatea grupărilor oculte ce conduc din umbră întreaga societate.