Starea de comuniune spirituală profundă cu marele yoghin şi înţelept Dattatreya

1
681

Menţiunile scrise cu privire la Dattatreya încep cu epoca Puranelor. Numele său, Dattatreya, provine din alăturarea a două cuvinte sanscrite, şi anume „datta“, care poate fi tradus prin expresia „ceea ce este oferit în dar“ sau, altfel spus, „ceea ce este primit ca dar spiritual“ şi „Atreya“, care este un nume onorific ce indică faptul că fiinţa care poartă acest nume (Atreya) este un fiu spiritual al marelui înţelept vedic Atri, aşa cum de exemplu este cazul înţeleptului Atreya din tradiţia milenară ayurvedică, despre care se ştie că este şi el un fiu al înţeleptului Atri (Atri-rishi). Înţeleptul vedic Atri este cunoscut în tradiţia hindusă ca fiind unul dintre cei şapte mari înţelepţi vedici, fiinţe excepţionale care au atins un înalt grad de realizare spirituală şi cărora Dumnezeu le-a oferit, ca urmare a meritelor lor spirituale, darul spiritual excepţional al înţelepciunii eterne. Între înţeleptul Atri şi fiii săi spirituali, printre care şi Dattatreya, a existat o profundă relaţie de filiaţie spirituală, concretizată prin transmisia iniţiatică a anumitor înzestrări spirituale, prin intermediul procesului tainic al iniţierii spirituale ce are loc în cadrul relaţiei Ghid spiritual – aspirant. Fiul său spiritual, Dattatreya, este cunoscut ca fiind o fiinţă înzestrată cu remarcabile daruri spirituale, detaşarea divină şi puritatea spirituală exemplară.

Diversele povestiri simbolice din Purane relatează circumstanţele naşterii miraculoase a lui Dattatreya. La fel ca şi în cazul zeului Surya, descrierea tradiţională a lui Dattatreya reuneşte şi sintetizează natura lui Brahma, a lui Vishnu şi a lui Shiva. Fiinţa lui arhetipală este „una, şi totuşi triplă“ (eka eva tridha). El este de obicei reprezentat ca un ascet rătăcitor, având trei capete (capul din mijloc fiind cel al lui Vishnu), având şase braţe şi trupul acoperit cu cenuşă. El este însoţit în peregrinările sale de vaca mitică a plenitudinii (Kamadhenu), despre care se spune că are puterea de a îndeplini orice dorinţă benefică, şi de patru câini, care simbolizează atât cele patru Vede, cât şi steaua Sirius şi stelele constelaţiei Câinele Mare (Canis Major). Dattatreya este descris în scrierile spirituale orientale ca fiind un sfânt brahman, care a fost şi este în continuare adorat în India ca fiind una dintre încarnările lui Vishnu sau, altfel spus, un avatar al lui Vishnu. Cel mai adesea, Dattatreya este considerat a fi cel de-al şaselea avatar al lui Vishnu, dar mai este uneori adorat şi ca o încarnare a lui Krishna.

Reprezentarea cea mai larg răspândită şi cel mai bine cunoscută a lui Dattatreya este cea în care el apare ca fiind o întrupare a trinităţii hinduse (trimurti) sau, mai precis, a trinităţii divine ce este alcătuită din Brahma, Vishnu şi Shiva. Prezenţa simultană în fiinţa divină a lui Dattatreya a celor trei aspecte fundamentale ale divinităţii indică o manifestare spirituală de excepţie, o întrupare unică a triplei ipostaze a lui Dumnezeu Tatăl (Brahman). Dattatreya, marele yoghin şi realizat spiritual al Indiei despre care tradiţia vedică afirmă că a fost o manifestare a trinităţii hinduse (trimurti) înseşi, este considerat un mare sfânt în cadrul hinduismului.

Dattatreya este identificat în înţelepciunea străveche a hinduismului cu Ghidul spiritual primordial (adi-guru sau Shiva), care impulsionează şi susţine orice proces de trezire spirituală, precum şi orice fenomen de transfer al puterii spirituale divine de la Ghidul spiritual la aspiranţii spirituali care sunt pregătiţi şi care merită, precum şi a oricărui proces de regenerare spirituală profundă, toate acestea fiind cel mai adesea cunoscute ca fiind procesul tainic al iniţierii spirituale autentice. Evocarea dimensiunii arhetipale a vieţii acestui mare înţelept şi realizat spiritual, Dattatreya, ne permite înţelegerea intuitivă a misterului cuprins în procesul tainic al iniţierii spirituale, aceasta evidenţiind totodată rolul şi funcţia mediatoare fundamentală ce este atribuită Ghidului spiritual (guru) de către tradiţia hindusă. Numeroşi Ghizi spirituali din India sunt consideraţi ca fiind încarnări ale lui Dattatreya şi sunt adoraţi ca atare.

În tradiţia spirituală hindusă se consideră că orice Ghid spiritual integrat în lungul lanţ iniţiatic al unei transmisii iniţiatice autentice (guru-parampara) ce porneşte de la Dattatreya se bazează pe autoritatea spirituală a lui Dattatreya, în calitatea sa de Ghid spiritual întemeietor sau primordial (adi-guru) al respectivului lanţ iniţiatic. Fără îndoială, se cuvine să înţelegem această noţiune de lanţ iniţiatic într-un sens spiritual, şi nu într-unul strict social, pentru că dacă îl reducem la o filiaţie istorică, riscăm să nu-l putem identifica mai departe de trei sau patru secole în trecut. Şi totuşi, Dattatreya ca Ghid spiritual primordial se află la baza acestei lanţ iniţiatic de aur, astfel încât el are în hinduism un rol comparabil cu cel asumat în tradiţia tibetană de către Padmashambhava. În conformitate cu „Bhagavata Purana“, Dattatreya este cel care a răspândit cunoaşterea spirituală care deschide calea revelării Sinelui Suprem Nemuritor (Anvikshiki Vidya), cunoaştere spirituală pe care unii iniţiaţi o identifică cu veritabila cunoaştere eliberatoare (Adhyatma Vidya). Această cunoaştere eliberatoare recomandă căutarea constantă a esenţei entităţii tranzitorii care este eul nostru obişnuit (egoul), transcenderea egoului constituind unicul aspect iniţiatic ce trebuie realizat în cadrul procesului spiritual al aspiraţiei către revearea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.