Programul planetar de acțiune urgentă „NU APOCALIPSA”

3
2588

Şcoala de yoga MISA a demarat o serie de acţiuni pentru ridicarea nivelului de conştiinţă al tuturor oamenilor. În afară de rugăciunea la unison, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a pus la punct o metodă simplă şi eficientă pentru contracararea eventualelor situaţii apocaliptice din viitorul apropiat. Modul de operare cu această metodă a fost expus pe larg în cartea sa în două volume intitulată „Programul planetar de acţiune urgentă: Nu apocalipsa!”. În cele ce urmează vă vom prezenta sintetic paşii tehnicii propriu-zise cunoscută sub numele de “Metoda Supremă şi Eficientă”:

METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ – SINTEZĂ

pamant2013Pregătire prealabilă

– Stabilim cu o busolă direcţia în care se află Estul sau Răsăritul;
– Plasăm un scaun cu spătar pe care ne vom aşeza, când va fi cazul, cu faţa la Răsărit;
– Pe peretele dinspre Răsărit aşezăm planşa cu reprezentarea planetei Pământ la nivelul axei privirii (aşa cum este ea atunci când stăm pe scaun);
– Dacă realizăm METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ mai mulţi în aceeaşi cameră, este necesar un număr corespunzător de scaune şi fiecare va avea propria planşă;
– Opţional, cu 7 minute înainte de ora fixată aprindem o lumânare.

Formula de consacrare a lumânării:

„DĂRUIESC, AICI ŞI ACUM, ÎN TOTALITATE, ACEASTĂ LUMINĂ ŞI ÎL IMPLOR, TOTODATĂ, PE BUNUL DUMNEZEU ŞI PE ÎNGERII SĂI DE LUMINĂ SĂ O TRANSFERE ÎNTR-UN MOD TAINIC ŞI SĂ O ALCHIMIZEZE, PENTRU CA ACEASTĂ LUMINĂ SĂ AJUNGĂ ÎN LUMEA DE DINCOLO. FIE CA PRIN VOIA LUI DUMNEZEU ŞI PRIN INTERMEDIUL AJUTORULUI ÎNGERILOR SĂI, ENERGIA ACESTEI FLĂCĂRI SĂ DEVINĂ ŞI APOI SĂ RĂMÂNĂ, ÎN TOTALITATEA SA, O TAINICĂ LUMINĂ BINEFĂCĂTOARE CE VA CONTRIBUI DIN PLIN, LA UNISON CU GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI CU MANIFESTAREA ATOTPUTERNICIEI SALE, SPRE A REUŞI, PRIN INTERMEDIUL AJUTORULUI CE NE VINE DE LA DUMNEZEU, SĂ FIE EVITATĂ PENTRU TOTDEAUNA CUMPLITA CATASTROFĂ CE AMENINŢĂ PLANETA NOASTRĂ ŞI ÎNTREAGA UMANITATE.
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU. AMIN! AMIN! AMIN!”

ETAPA 0

Această etapă se realizează fiind în picioare, cu ochii închişi, cu faţa către Răsărit.
Rămânem aşa 10-15 secunde cu ochii închişi şi realizăm într-un mod solemn, cât mai interiorizaţi, semnul crucii, rostind lăuntric:

1.ÎN NUMELE TATĂLUI;
2.AL FIULUI;
3.ŞI AL SFÂNTULUI DUH;
4. AMIN!

ETAPA 1: Consacrarea solemnă a fructelor METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE către DUMNEZEU TATĂL

„DOAMNE DUMNEZEULE, TĂTĂ CERESC, ŢIE ÎŢI DĂRUIESC, AICI ŞI ACUM, ÎNTR-UN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT, FRUCTELE ACESTEI METODE SUPREME ŞI EFICIENTE, CE ASPIRĂ, PRIN INTERMEDIUL AJUTORULUI CE NE VINE DE LA DUMNEZEU, LA O PROTEJARE DEPLINĂ A PLANETEI PĂMÂNT ŞI A TUTUROR OAMENILOR DE PERICOLUL ORICĂRUI CATACLISM PLANETAR. AMIN! AMIN! AMIN!”

Suntem atenţi să percepem răspunsul corect la consacrare timp de 15 secunde. Dacă nu primim răspuns afirmativ, nu realizăm METODA SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ.

ETAPA 2: Invocarea ghidării, inspiraţiei şi ajutorului îngerului păzitor şi a unuia dintre Arhangheli (pe care îl alegem în prealabil şi pe care îl vom invoca de fiecare dată).
Această etapă se realizează fiind aşezaţi pe scaun, cu faţa către Răsărit.

A. Formula de invocare a Îngerului Păzitor:

„PUR ŞI BINECUVÂNTAT ÎNGER PĂZITOR, TE ROG CU UMILINŢĂ, ASPIRAŢIE ŞI CREDINŢĂ, SĂ MĂ AJUŢI, SĂ MĂ GHIDEZI ŞI SĂ MĂ IMPULSIONEZI PENTRU A REALIZA CU SUCCES AICI ŞI ACUM ACEASTĂ METODĂ SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ, ÎMPREUNĂ CU TOATE ETAPELE EI. ÎŢI MULŢUMESC CU IUBIRE ŞI RECUNOŞTINŢĂ PENTRU TOT CE AI SĂ-MI OFERI DE FIECARE DATĂ.”

Conştientizăm prezenţa Îngerului Păzitor şi comuniunea sublimă cu el (maxim 45 secunde).

B. Formula sacră de invocare a Arhanghelului (ales în prealabil):

„SFÂNT ŞI BINECUVÂNTAT ARHANGHEL ……………, TE IMPLOR CU UMILINŢĂ, ASPIRAŢIE ŞI CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU SĂ MĂ ASIŞTI, SĂ MĂ INSPIRI ȘI SĂ MĂ SUSŢII, AICI ŞI ACUM, PENTRU A REALIZA ACEASTĂ METODĂ SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ, ÎMPREUNĂ CU TOATE ETAPELE EI. TE IMPLOR, TOTODATĂ, SĂ ÎNDEPĂRTEZI DE LA MINE ORICE TENTAŢIE CE AR PUTEA SĂ APARĂ VREODATĂ ŞI ORICE DIFICULTATE SAU ÎNDOIALĂ CE S-AR PUTEA SĂ-MI APARĂ. ÎŢI MULŢUMESC CU IUBIRE ŞI RECUNOŞTINŢĂ PENTRU TOT CE AI SĂ-MI OFERI DE FIECARE DATĂ ATUNCI CÂND O SĂ MĂ INSPIRI ŞI O SĂ MĂ SUSŢII.”

Conştientizăm comuniunea sublimă cu Arhanghelul ales de noi (maxim 45 secunde).

ETAPA 3: Comuniunea amplă şi profundă cu energia enigmatică a Duhului Sfânt

Această etapă se realizează fiind aşezaţi pe scaun, cu faţa către Răsărit.

Invocare solemnă, sinceră şi plină de credinţă a Duhului Sfânt:

„INTIM, PERFECT, ENIGMATIC ŞI DE VIAŢĂ DIVINĂ DĂTĂTOR DUH SFÂNT, TE INVOC ŞI TE IMPLOR CU UMILINŢĂ, ASPIRAŢIE ŞI CREDINŢĂ ÎN EXISTENŢA TA, SĂ MĂ SUSŢII PRIN PUTEREA TA NESFÂRŞITĂ, TOTALĂ ŞI SĂ MĂ AJUŢI SĂ REALIZEZ CU SUCCES, AICI ŞI ACUM, ACEASTĂ METODĂ SUPREMĂ ŞI EFICIENTĂ, ÎMPREUNĂ CU TOATE ETAPELE EI.
ÎŢI MULŢUMESC CU IUBIRE ŞI RECUNOŞTINŢĂ PENTRU TOATĂ INTEGRAREA, SUSŢINEREA ŞI ENERGIA CEA TAINICĂ ŞI BINEFĂCĂTOARE PE CARE O SĂ MI LE OFERI DE FIECARE DATĂ.”

Conştientizăm starea de integrare pură, entuziasmantă, înălţătoare şi euforică într-o imensă şi enigmatică realitate intimă şi totodată starea uimitoare de nemărginire (maxim 45  secunde ).

Etapa 4: Invocarea şi perceperea GRAŢIEI, OMINPOTENŢEI ŞI VOINŢEI lui DUMNEZEU

Această etapă se realizează fiind aşezaţi pe scaun, cu faţa către Răsărit.

Plasăm palma mâinii stângi cu faţa în sus pe genunchiul stâng (stângacii – invers, palma dreaptă pe genunchiul drept)

a) Formula sacră pentru invocarea GRAŢIEI LUI  DUMNEZEU:

„INVOC, AICI ŞI ACUM, CU O CREDINŢĂ PUTERNICĂ, PROFUNDĂ ŞI DEPLINĂ, MANIFESTAREA CEA TAINICĂ A GRAŢIEI LUI DUMNEZEU ÎN FIINŢA MEA ŞI APOI ASPIR CU PUTERE SĂ ÎI SIMT DIN CE ÎN CE MAI CLAR ŞI MAI INTENS, ACUMULAREA EI ÎN UNIVERSUL MEU LĂUNTRIC.
SUNT ÎNTR-UN MOD PROFUND ŞI PE DEPLIN CONVINS(Ă) CĂ ACEASTA SE PETRECE DATORITĂ AJUTORULUI MIRACULOS PE CARE TATĂL CERESC – DUMNEZEU – MI-L OFERĂ.”

Conştientizăm captarea energiilor tainice ale Graţiei lui DUMNEZEU, sub forma unor curenţi energetici extrem de fini, prin palma stângă şi apoi acumularea lor în trup şi în învelişurile subtile ale fiinţei (maxim 30 sec.)

b) Formula sacră pentru invocarea  OMNIPOTENŢEI LUI DUMNEZEU:

 „INVOC, AICI ŞI ACUM, CU O CREDINŢĂ PUTERNICĂ, PROFUNDĂ ŞI DEPLINĂ, MANIFESTAREA CEA MISTERIOASĂ A REALITĂŢII OMNIPOTENŢEI LUI DUMNEZEU ÎN FIINŢA MEA ŞI APOI ASPIR CU PUTERE SĂ ÎI SIMT DIN CE ÎN CE MAI CLAR ŞI MAI INTENS, MANIFESTAREA ÎN UNIVERSUL MEU LĂUNTRIC.
SUNT ÎNTR-UN MOD PROFUND ŞI PE DEPLIN CONVINS(Ă) CĂ ACEASTA SE PETRECE DATORITĂ AJUTORULUI MIRACULOS PE CARE TATĂL CERESC  – DUMNEZEU – MI-L OFERĂ.”

Conştientizăm manifestarea realităţii Omnipotenţei lui DUMNEZEU, sub forma unor curenţi energetici extrem de fini, prin palma stângă şi apoi acumularea lor în trup şi în învelişurile subtile ale fiinţei (maxim 30 sec.)

c) Formula sacră pentru invocarea ENERGIEI VOINŢEI LUI DUMNEZEU:

„INVOC, AICI ŞI ACUM, CU O CREDINŢĂ PUTERNICĂ, PROFUNDĂ ŞI DEPLINĂ, MANIFESTAREA CEA TAINICĂ A ENERGIEI VOINŢEI LUI  DUMNEZEU ÎN FIINŢA MEA ŞI APOI ASPIR CU PUTERE SĂ ÎI SIMT DIN CE ÎN CE MAI CLAR ŞI MAI INTENS, MANIFESTAREA ÎN UNIVERSUL MEU LĂUNTRIC.
SUNT ÎNTR-UN MOD PROFUND ŞI PE DEPLIN CONVINS(Ă) CĂ ACEASTA SE PETRECE DATORITĂ AJUTORULUI MIRACULOS PE CARE TATĂL CERESC – DUMNEZEU – MI-L OFERĂ.”

Conştientizăm captarea energiilor tainice ale Voinţei lui DUMNEZEU, sub forma unor curenţi energetici extrem de fini, prin palma stângă şi apoi acumularea lor în trup şi în învelişurile subtile ale fiinţei (maxim 30 sec.)

ETAPA 5: CAPTAREA ŞI UNIFICAREA SAU „AMALGAMAREA SPIRITUALĂ” ÎN UNIVERSUL NOSTRU LĂUNTRIC A CELOR TREI ENERGII DUMNEZEIEŞTI: A GRAŢIEI, A OMNIPOTENŢEI ŞI A VOINŢEI LUI DUMNEZEU

Această etapă se realizează fiind aşezaţi pe scaun, cu faţa către Răsărit.

– Conştientizăm captarea, acumularea şi manifestarea egală şi simultană a acestor aspecte tainice dumnezeieşti la nivelul palmei stângi şi unificarea lor în universul nostru lăuntric şi în trup, ceea ce generează o stare de preaplin energetic;
– Devenim un sui generis canal dumnezeiesc, un RELEU OCULT în şi prin care se manifestă DUMNEZEU TATĂL.
– Descoperim că în realitate FIECARE DINTRE NOI suntem făcuţi după CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA REALITĂŢII MISTERIOASE A LUI DUMNEZEU TATĂL;
– În final, conştientizăm distinct experienţa grandioasă, indescriptibilă că imensul TOT al Universului se oglindeşte în mod activ în noi, iar noi suntem amplu şi profund integraţi ca PARTE (ce şi-a găsit rostul – menirea) în giganticul TOT Macrocosmic.
Ne simţim expansionaţi în nemărginire, integrându-ne total şi euforic în supergigantica realitate misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL.

Este important ca această etapă să dureze 2 min.

ETAPA 6: REALIZAREA METODEI PROPRIU-ZISE

Rostim formula sacră:

„DOAMNE DUMNEZEULE, TĂTĂ CERESC, TE IMPLORĂM CU UMILINŢĂ, CU O CREDINŢĂ PUTERNICĂ, DEPLINĂ ŞI PROFUNDĂ, SĂ NE AJUŢI DUPĂ MAREA MILĂ A TA SĂ ISPĂŞIM ŞI TOTODATĂ SĂ FIE ANIHILATE , ATÂT PRIN IMENSA MILĂ A TA, CÂT ŞI PRIN INTERMEDIUL ROADELOR DUMNEZEIEŞTI ALE ACESTEI METODE SUPREME ŞI EFICIENTE, TOATE PĂCATELE ŞI FĂRĂDELEGILE CE NE FAC PE NOI, OAMENII, SĂ MERITĂM PEDEAPSA TA. TE IMPLORĂM SĂ NE AJUŢI, ÎN VIRTUTEA MILEI TALE NESFÂRŞITE, SĂ MERITĂM CU TOŢII NU PEDEAPSA, CI IERTAREA ŞI COMPASIUNEA TA. TE IMPLORĂM ÎNTOTDEAUNA LA UNISON, FIIND PLINI DE IUBIRE, DE SPERANŢE DIVINE ŞI DE RECUNOŞTINŢĂ, SĂ ÎNDEPĂRTEZI PENTRU TOTDEAUNA DE LA NOI, OAMENII, ACEST POTIR AL SUFERINŢELOR. FACĂ-SE ÎNTOTDEAUNA DOAR VOIA TA, PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT. AMIN! AMIN! AMIN!”

Conştientizăm răspunsul tainic, copleşitor ce se revarsă în fiinţa noastră de la DUMNEZEU, sub forma unui flux energetic foarte fin, înălţător, ce se manifestă de sus în jos şi intră în trup prin zona creştetului capului.

Realizarea corectă a etapei a 6-a:

desen metoda suprema– Ridicăm antebraţul drept astfel încât el să formeze cu braţul un unghi de aproximativ 60 de grade, palma fiind orientată spre în faţă;
– Conştientizăm captarea fără încetare, amplă şi intensă, prin palma mâinii stângi a celor trei energii dumnezeieşti: Graţia, Omnipotenţa şi Voinţa lui DUMNEZEU; ele se combină şi se amalgamează într-un mod misterios, iar apoi se revarsă în trup şi în învelişurile subtile, generând o stare de preaplin dumnezeiesc;
– Fixăm cu atenţie, cu ochii deschişi pe cât posibil fără să clipim, imaginea globului pământesc, şi manifestăm ferm, continuu puternica intenţie ca toate aceste aspecte dumnezeieşti să fie direcţionate în flux neîntrerupt prin palma dreaptă şi degete ca o imensă fântână arteziană în ambianţa subtil-energetică a globului pământesc;
– Închidem ochii şi conştientizăm această revărsare neîntreruptă de aspecte tainice dumnezeieşti prin fiinţa noastră, ce devine un canal divin prin care aceste energii dumnezeieşti se manifestă;
– Când constatăm diminuarea fluxului combinat de energii ce ţâşneşte din palmă, deschidem ochii şi invocăm, prin intermediul ajutorului ce ne vine de la DUMNEZEU, reapariţia şi manifestarea într-un flux neîntrerupt a acestor aspecte dumnezeieşti misterioase;
– Continuăm astfel până la încheierea intervalului de timp alocat tehnicii (19 min., respectiv 29 min. duminica), păstrând 1 minut pentru realizarea ultimei etape.

Este foarte important ca această etapă să dureze minim 8 min. În timpul săptămânii, respectiv minim 15 min. duminica!

ETAPA 7: EXPRIMAREA RECUNOŞTINŢEI FAŢĂ DE DUMNEZEU TATĂL

Această etapă se realizează în picioare, cu faţa spre Răsărit.

Formula sacră de mulţumire:

„DOAMNE DUMNEZEULE, TĂTĂ CERESC, ÎŢI MULŢUMIM CU UMILINŢĂ ŞI RECUNOŞTINŢĂ CĂ NE-AI ASCULTAT RUGILE NOASTRE UMILE ŞI SINCERE. ÎŢI MULŢUMIM CU IUBIRE ŞI RECUNOŞTINŢĂ CĂ NE AJUŢI PE NOI, OAMENII, DUPĂ MAREA MILĂ A TA. SLĂVIT SĂ FII ACUM ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR. AMIN! AMIN! AMIN!”

Vom simţi un flux sublim, euforic, ce se revarsă în fiinţa noastră de sus în jos, atunci când îi mulţumim de fiecare dată în mod sincer lui DUMNEZEU TATĂL.

FORMULA SACRĂ DE CONSACRARE PENTRU OFRANDA DE LUMINĂ (25 de lumânări)

Vom rosti această formulă în picioare, cu faţa către Răsărit:

„DĂRUIESC, AICI ŞI ACUM, ÎN TOTALITATE, ACEASTĂ LUMINĂ ŞI ÎL IMPLOR TOTODATĂ PE BUNUL DUMNEZEU ŞI PE ÎNGERII SĂI DE LUMINĂ SĂ O TRANSFERE ÎNTR-UN MOD TAINIC ŞI SĂ O ALCHIMIZEZE, PENTRU CA ACEASTĂ LUMINĂ SĂ AJUNGĂ ÎN LUMEA DE DINCOLO, ÎN ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR. FIE CA PRIN VOIA LUI DUMNEZEU ŞI PRIN INTERMEDIUL AJUTORULUI ÎNGERILOR SĂI, ENERGIA ACESTOR FLĂCĂRI SĂ DEVINĂ ŞI APOI SĂ RĂMÂNĂ, ÎN TOTALITATEA SA, O TAINICĂ LUMINĂ BINEFĂCĂTOARE CE VA CONTRIBUI DIN PLIN LA ISPĂŞIREA ŞI LA ANIHILAREA TUTUROR PĂCATELOR ŞI FĂRĂDELEGILOR CE NE FAC SĂ MERITĂM PEDEPSELE LUI DUMNEZEU.”

Vom încheia apoi această consacrare cu formula:

„AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU! AMIN! AMIN! AMIN!”

Putem aprinde aceste lumânări zilnic, la orice oră, dar întotdeauna înainte de ora 0:00!!!

FORMULA SACRĂ DE CONSACRARE PENTRU POSTUL TOTAL

Acest post se realizează începând de vineri, ora 6:00, până sâmbătă la ora 6:00 şi implică ca în acest interval să bem numai apă. (În situaţii excepţionale putem lua plante şi realiza tehnica yoghină AMAROLI).

Vineri la ora 5:50 vom rosti următoarea formulă de consacrare:

„DĂRUIESC, AICI ŞI ACUM, ÎN MOD TOTAL ŞI NECONDIŢIONAT, TOATE ROADELE TAINICE ALE ACESTUI POST LUI DUMNEZEU TATĂL. ÎL IMPLOR, TOTODATĂ, PE BUNUL DUMNEZEU SĂ LE TRANSFERE ÎNTR-UN MOD TOTAL EFECTELE ŞI SĂ LE ALCHIMIZEZE, PENTRU CA TOATE ENERGIILE BINEFĂCĂTOARE CE VOR FI GENERATE ÎN FELUL ACESTA SĂ AJUNGĂ ÎN LUMEA DE DINCOLO, ÎN ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR, FIIND OFERITE CA DARURI TATĂLUI CERESC. FIE CA PRIN VOIA LUI DUMNEZEU TOATE ACESTE ENERGII BINEFĂCĂTOARE SĂ DEVINĂ ŞI SĂ RĂMÂNĂ ÎN TOTALITATEA LOR O ENIGMATICĂ ŞI SUBLIMĂ PUTERE BINEFĂCĂTOARE CE VA CONTRIBUI APOI DIN PLIN, LA UNISON CU GRAŢIA ŞI MILA NESFÂRŞITĂ A LUI DUMNEZEU TATĂL, SPRE A FI ÎN FELUL ACESTA ISPĂŞITE ŞI ANIHILATE TOATE PĂCATELE ŞI FĂRĂDELEGILE CE NE FAC PE NOI, OAMENII, SĂ MERITĂM PEDEAPSA LUI DUMNEZEU.”

Vom încheia apoi această consacrare cu formula:
„AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU! AMIN! AMIN! AMIN!”

Programul planetar „NU APOCALIPSA” începe pentru fiecare la data la care ia cunoştinţă de existenţa lui şi va continua fără întrerupere până în 29 decembrie 2014 inclusiv.

Program de realizare a METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE
de luni până sâmbătă (inclusiv)

06:00-06:20
09:00-09:20
12:00-12:20
15:00-15:20
18:00-18:20
21:00-21:20
00:00-00:20
03:00-03:20

Program special pentru duminică

06:00-06:30
09:00-09:30
12:00-12:30
15:00-15:30
18:00-18:30
21:00-21:30
00:00-00:30
03:00-03:30
06:00-06:30
Un aspect important pentru fiinţele umane ce se află în alte ţări şi care vor urmări să realizeze şi ele acest Program planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!“
În cazul în care vă aflaţi în alte ţări, vă rugăm să aveţi în vedere că trebuie să adaptaţi orele de realizare a METODEI SUPREME ŞI EFICIENTE astfel încât să acţionaţi de fiecare dată la unison cu toţi aceia ce realizează în ţara respectivă.

Sursa: yogaesoteric.net

Vă invităm să citiţi şi câteva fragmente din cartea în două volume „Programul planetar de acţiune urgentă: Nu apocalipsa!”

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.