Adevărul iese la lumină – Ep. 13 – Interviu cu jurnalistul Marius Georgescu

3
2476

Vizualizari : 51,883

În urma evenimentelor din 2004, în privinţa subiectului MISA şi Gregorian Bivolaru, toată presa adoptase punctul de vedere acuzator al SRI-ului, al procurorilor, al poliţiei. Marius Georgescu, pe atunci jurnalist de investigaţie la TVR, a fost singurul care s-a întrebat: oare de ce?

Această unanimitate i s-a părut suspectă, aşa că a pornit propria anchetă. După investigaţiile preliminare, când a văzut că nimic din ceea ce ştia nu se verifică, s-a întrebat cu o uimire din ce în ce mai mare: „Cum e posibil să orchestrezi o campanie atât de coerentă, care să prindă toate televiziunile, ziarele importante?”

Ca urmare, a fost singurul care a avut curajul să realizeze o emisiune despre cazul Danei Crăescu Atudorei şi despre MISA. N-a fost uşor să convingă televiziunea publică să accepte un astfel de subiect, abordat obiectiv. Cu toate acestea, ca urmare a insistenţelor sale, au fost difuzate două episoade (vezi şi aici).

Concluziile la care a ajuns Marius Georgescu referitoare la jurnalismul din România, la minciunile grosolane şi la implicarea serviciilor secrete în redacţiile de pe la noi sunt zdrobitoare, şi vă invităm să le urmăriţi în episodul 13 al emisiunii „Adevărul iese la lumină”.

Pe aceeaşi temă, vizionaţi şi:
Adevărul iese la lumină – Ep. 12 – Justiţia greşeşte, românul plăteşte
Adevărul iese la lumină – Ep. 11 – Război psihiatric contra yoga
Adevărul iese la lumina – Ep. 10 – Răpită şi internată la psihiatrie pentru că face yoga la MISA
Adevărul iese la lumină – Ep.9 – Un caz de violenţă în familie folosit pentru a acuza MISA
Adevărul iese la lumină – Ep.8 – Dana Atudorei câştigă la CEDO împotriva statului român

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.