Comunicat al Biroului de Presă MISA – 23 martie 2016

0
715

Astăzi 23 martie 2016 la Curtea de apel din Paris – Camera de Instrucţie – s-a reluat judecarea procesului domnului Gregorian Bivolaru. S-a discutat cererea României de punere în aplicare a mandatului European de arestare.

Verificând actele din dosar, instanța a apreciat că pentru evaluarea datelor existente este necesară o perioadă mai lungă pentru luarea unei decizii sub acest aspect, motiv pentru care s-a dispus acordarea unui nou termen la care se va pronunța decizia.

S-a luat în discuţie statutul dumnealui de refugiat în Regatul Suediei, apreciindu-se că acesta este dovedit prin actele înaintate de Ambasada Suediei din Paris.

În legătură cu cererea de punere în libertate, toate părţile au formulat pledoarii. Parchetul a considerat că nici pentru această cerere nu sunt încă lămurite toate aspectele necesare şi a solicitat respingerea cererii, iar în final instanţa a apreciat că deocamdată nu există suficiente garanţii pentru punerea în libertate, motiv pentru care a decis prelungirea detenţiei până la următorul termen de judecată, care va fi în dată de 11 mai 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.