Către ONU, OMS, EU, Consiliul Europei şi toate guvernele naţionale:
Noi, semnatarii, oameni de ştiinţă, doctori şi organizaţii de mediu, precum și alte persoane din ţările ce sunt menționate în cuprinsul acestui apel, solicităm de urgență oprirea dezvoltării reţelelor wireless 5G (generaţia a cincea), ce include 5G prin intermediul sateliţilor spaţiali. 5G va face să crească masiv expunerea la radiaţii nefaste de frecvenţe radio (RF) cu mult în plus faţă de reţelele de telecomunicaţii 2G, 3G şi 4G deja funcţionale. Radiaţiile RF de acest fel s-au dovedit a fi foarte periculoase atât pentru ființele umane, cât şi pentru mediul înconjurător. Punerea în funcţiune a rețelelor 5G reprezintă un experiment malefic ce este îndreptat cu bună știință asupra umanităţii şi a mediului înconjurător. Un astfel de experiment distructiv se defineşte ca fiind o crimă în legislaţia internaţională.
Companiile de telecomunicaţii din toată lumea, cu suportul necondiționat al guvernelor, sunt deja în poziţia de a implementa, în următorii doi ani, reţeaua wireless de generaţie a cincea (5G). Acest fapt va genera multe schimbări sociale nefavorabile la scară globală. Vom avea astfel case „deştepte”, afaceri „deştepte”, autostrăzi „deştepte”, oraşe „deştepte” şi maşini care se conduc singure. În principiu, tot ceea ce posedăm şi cumpărăm ‒ de la frigidere și maşini de spălat, până la ambalaje de carton, perii de păr şi scutece pentru copii ‒ va conţine antene şi microcipuri ce emit frecvențe de radiații nocive, toate acestea fiind conectate wireless la rețeaua globală de internet. Astfel, fiecare persoană de pe această planetă va avea acces instant la comunicaţiile wireless de foarte mare viteză, din orice locaţie s-ar afla, chiar şi din pădurile tropicale, din mijlocul oceanelor și până în Antarctica.
Ce este acum, din nefericire, încă nerecunoscut pe scară largă este faptul că prin cele enumerate mai sus vor rezulta, totodată, şi multe schimbări fără precedent de mediu, ce vor avea un ecou nefast la scară globală. Densitatea planificată a transmițătoarelor nocive de frecvenţe radio este aproape imposibil de imaginat. În plus faţă de milioanele de staţii 5G noi pe Pământ şi cei peste 20.000 de sateliţi ce vor fi plasați în spaţiu, alte 200 de miliarde de obiecte ce vor avea caracteristici de transmiţători, conform estimărilor, vor fi parte a acestei rețele până în anul 2020, şi câţiva ani mai târziu vor ajunge chiar la un trilion de obiecte. Reţele comerciale 5G ce operează la frecvenţe joase şi cu viteze reduse au fost deja dezvoltate în țări precum Qatar, Finlanda şi Estonia, la mijlocul anului 2018. Implementarea de reţele 5G la viteze şi frecvenţe foarte mari (având unde milimetrice) este planificată să înceapă către sfârșitul anului 2019.
În ciuda negării mincinoase și aproape generalizate, evidenţa ‒ cum că radiaţiile de frecvenţe radio (RF) sunt foarte toxice pentru tot ceea ce este viu ‒ este deja copleşitoare. Numeroase dovezi clinice acumulate referitoare la cei ce sunt deja bolnavi, precum și multe alte dovezi experimentale ce demonstrează cu certitudine inclusiv distrugerea structurii ADN-ului, a celulelor şi a organelor sănătoase, pentru o mare varietate de plante şi animale, precum şi dovada epidemiologică de necontestat a faptului că majoritatea afecţiunilor civilizaţiei moderne – cancer, boli de inimă, diabet sunt, în mare parte, cauzate de poluarea electromagnetică – constituie subiectul unei mari baze de date ce conține deja peste 10.000 de studii de specialitate ce au fost atent analizate și revizuite.
Dacă, prin reducere la absurd, planurile industriei de telecomunicaţii pentru 5G se concretizează, atunci nicio persoană, niciun animal, nicio pasăre sau insectă vie de pe această planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, timp de 24 ore pe zi, 365 de zile pe an, la niveluri în mod evident nocive ale radiației RF ce sunt de sute de ori mai mari decât tot ceea ce există în acest moment. Posibilitatea de a nu fi expus, indiferent unde ne vom afla pe această planetă, nu va exista. Aceste planuri ce sunt legate de rețelele 5G ameninţă astfel să provoace efecte funeste grave ce sunt ireversibile asupra ființelor umane, precum şi distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului.
Având în vedere toate aceste efecte malefice care vor apărea este necesar să fie luate măsuri imediate în vederea protejării umanităţii şi a mediului înconjurător, în conformitate cu imperativele, dar şi cu anumite acorduri internaţionale.
Implementarea rețelei 5G va provoca și va face să rezulte o creştere masivă şi inevitabilă a expunerii noastre la unele radiaţii nocive care ne vor afecta ireversibil sănătatea
Aspecte referitoare la rețeaua 5G terestră
Internet of Things (abreviat și IoT, în traducere liberă Rețeaua Obiectelor Interconectate) este un concept ce presupune folosirea Internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea globală de obiecte.
Realizarea unor IoT-uri presupune echiparea dispozitivelor ce este necesar să fie conectate cu aparatură de rețea, dar și cu aparatură electronică. În vederea transmiterii unui volum enorm de date ce este necesar pentru IoT, tehnologia 5G, atunci când va fi dezvoltată total, va folosi unde milimetrice ce sunt transmise într-un mod slab prin materialele solide. Acest aspect va solicita fiecărui operator să instaleze staţii de bază la fiecare 100 metri,1 în fiecare arie urbană din lume. Spre deosebire de generaţiile anterioare de reţele wireless ‒ în cadrul cărora o singură antenă transmite către o arie largă ‒ staţiile de bază şi toate dispozitivele 5G vor avea antene multiple ce vor fi aranjate în „reţele fazate”2,3 care colaborează pentru a emite anumite raze fascicule ce sunt focalizate și dirijabile, asemănătoare cu laserele, ce se pot urmări reciproc.
Pentru aceasta, fiecare telefon 5G va conţine duzine de antene mici, care toate vor colabora pentru a urmări şi pentru a ţinti o rază foarte focalizată, către cel mai apropiat turn de comunicaţii celulare. Comisia Federală pentru Comunicaţii din Statele Unite (FCC) a adoptat deja reguli4 stricte, ce permit apariția unor capacităţi de putere efectivă pentru aceste fascicule, de până la 20 de wați. Acestea sunt de 10 ori mai puternice decât nivelele deja admise pentru telefoanele actuale!
Fiecare staţie de bază 5G va conţine sute sau chiar mii de antene ce țintesc raze multiple ce sunt asemănătoare cu laserul, în mod simultan, către celulare şi către diverse dispozitive ce sunt folosite de utilizatori, în aria corespondentă pe care o deservesc. Această tehnologie se numeşte „inputuri multiple, output-uri multiple” (MIMO). Regulile FCC permit ca puterea efectivă ce este radiată de o staţie de bază 5G să fie 30.000 de waţi per 100 MHz de spectru, sau altfel spus ea va reprezenta echivalentul a 300.000 de waţi per GHz de spectru. Aceasta va fi de zeci, până la sute de ori mai puternică decât nivelul ce este actualmente permis pentru staţiile de bază curente.
Aspecte referitoare la rețeaua 5G spaţială
Cel puţin cinci companii internaționale5 propun să ofere 5G spaţial, combinând influența a peste 20.000 de sateliţi ce vor fi plasați pe orbita joasă şi medie a Pământului. Toți acești sateliți vor înfăşura Pământul cu niște fascicule puternice, ce sunt ţintite şi dirijabile. Fiecare satelit va emite unde milimetrice cu o putere efectiv radiată de maxim 5 milioane de waţi,6 prin intermediul miilor de antene ce sunt plasate în reţele fazate. Deşi energia degajată de sateliţi va fi mai scăzută decât cea provenită de la antenele terestre, aceasta va iradia arii de pe Pământ unde ceilalţi transmiţători nu ajung şi va exista, în plus faţă de transmisiunile terestre 5G, și energia ce provine de la miliarde de Obiecte ale IoT.
Mult mai grav și încă nebănuit este faptul că sateliţii respectivi vor fi localizaţi în magnetosfera Pământului, aspect care va exercita o influenţă nefastă considerabilă asupra proprietăţilor electrice ale atmosferei. Alterarea mediului magnetic al Pământului ce va apărea în felul acesta poate constitui o ameninţare extraordinar de mare la adresa vieţii terestre, mai mare chiar decât radiaţiile de la antenele terestre (vezi mai jos ce se petrece ca efect).
Sunt deja dovedite efectele puternic nocive ale radiaţiilor ce implică radiofrecvenţă
Chiar înainte ca tehnologia 5G să fie propusă, numeroase petiţii şi apeluri7 ce provin din partea comunităţii ştiinţifice internaţionale, incluzând Apelul Freiburger ce a fost semnat de peste 3.000 doctori, au solicitat oprirea imediată a expansiunii tehnologiei wireless şi au propus de urgență un moratoriu referitor la noile staţii de bază.8
În anul 2015, 215 oameni de ştiinţă din 41 de ţări au transmis un semnal de alarmă către Naţiunile Unite (UN) şi către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).9 Ei au afirmat că „numeroase publicaţii ştiinţifice recente au demonstrat deja că EMF [electromagnetic field – câmpurile electromagnetice] afectează în mod grav și ireversibil organismele vii, la nivele mult mai profunde decât cele ce sunt acceptate în majoritatea ghidurilor naţionale şi internaţionale”. Peste 10.000 de studii ştiinţifice revizuite demonstrează efectul puternic nociv asupra sănătăţii umane al radiaţiilor RF.10,11
Aceste efecte includ:
• Modificarea ritmului cardiac12
• Alterarea gravă a structurii genetice13
• Alterarea considerabilă a metabolismului14
• Alterarea dezvoltării celulelor stem15
• Cancer16
• Boli cardiovasculare17
• Deficienţe cognitive pregnante18
• Distrugerea structurii ADN-ului19
• Au impact asupra stării generale de sănătate a ființelor vii20
• Crește nivelul de radicali liberi21
• Provoacă deficienţe masive ale proceselor de memorie şi învăţare22
• Alterează semnificativ calitatea spermei23
• Facilitează avortul24
• Dezlănțuie distrugerea structurii neurologice25
• Determină obezitate şi diabet26
• Declanșează stres oxidativ accentuat27
În cazul copiilor, efectele include autism,28 tulburare hiperactivă ce este însoțită de un deficit de atenție (ADHD)29,30 şi astm.31 Deteriorarea accentuată și chiar ireversibilă, ce survine astfel, are efecte nocive ce trec dincolo de rasa umană, existând deja numeroase dovezi despre deteriorarea structurii vitale a diverselor plante şi animale sălbatice,32,33 precum şi aceea a animalelor de laborator, incluzând:
• Furnici34
• Insecte35
• Păsări36,37
• Mamifere38
• Zone forestiere39
• Şoareci40,41
• Broaşte42
• Plante43
• Musculiţe44
• Şobolani45
• Albine46
• Copaci47
Au fost, de asemenea, înregistrate și unele efecte nocive în sfera microbiologică48.
Agenţia Internaţională de cercetare asupra Cancerului (IARC) fondată în anul 1955 sub egida OMS a concluzionat, în anul 2011, că există probabilitatea ca radiaţiile RF cu frecvenţe cuprinse între 30 kHz – 300 GHz să provoace efecte cancerigene asupra ființelor umane (așa-numita clasificare Grupa 2B).49 Oricum, multe dovezi recente, incluzând ultimele studii legate de folosirea telefoanelor celulare şi riscul implicit de cancer la creier pe care acestea îl provoacă, indică deja faptul că radiaţiile RF sunt într-adevăr cancerigene pentru ființele umane50 şi ar fi necesar, tocmai de aceea, ca aceste obiecte să fie clasificate ca fiind un factor cancerigen din Grupa 1, alături de toxicitatea fumatului şi a azbestului (asbestos = „durabil”, termen utilizat pentru minerale cu structură fibroasă, din grupa silicaților).
Semnalele wireless de tehnologie mai recentă sunt și mai nocive. Efectul nociv este cauzat atât de înalta frecvenţă de vibrație a undelor operatorului, cât şi de pulsaţiile ce prezintă o frecvenţă joasă de vibrație al acestora.51
Este necesar ca punerea în folosinţă a sateliţilor 5G să fie urgent interzisă
Planeta Pământ, ionosfera şi atmosfera inferioară formează împreună un circuit electric global52 în care trăiește tot ceea ce este viu pe această planetă. Se ştie deja că ritmurile biologice — ale ființelor umane53,54, păsărilor,55 hamsterilor56 şi păianjenilor57,58 — sunt controlate și influențate de către mediul electromagnetic natural al Pământului, iar buna funcționare a tuturor organismelor depinde de stabilitatea acestui mediu care include proprietăţile electrice ale atmosferei.59,60,61,62 Cercetătorul Cherry, într-o lucrare ce este considerată fundamentală,63 a explicat importanţa rezonanţelor Schumann64 şi a arătat deja de ce alterările ionosferei pot afecta în mod considerabil presiunea sangvină şi secreția de melatonină. Toate acestea cauzează „cancer, boli reproductive, tulburări cardiace şi neurologice, precum şi moarte”.
Toate aceste aspecte arată deja că mediul nostru electromagnetic a fost deja afectat de radiaţiile nocive ce provin de la liniile de electricitate. Radiaţiile armonice ce provin de la liniile electrice65 ajung în ionosfera şi magnetosfera Pământului, unde sunt apoi amplificate de interacţiunile undă-particulă.66,67 În anul 1985, Dr. Robert O. Becker a atras deja atenţia că acest tip de radiaţii nefaste a schimbat deja structura magnetosferei planetare, iar apoi a menționat extinderea acestui efect ce „ameninţă viabilitatea întregii vieţi pe Pământ”.68
Plasarea zecilor de mii de sateliţi în mod direct atât în ionosferă, cât şi în magnetosferă, sateliți ce emit semnale modulate de milioane de waţi şi care includ milioane de frecvenţe, afectează deja mediul electromagnetic cu mult dincolo de capacitatea noastră de adaptare.69
Monitorizarea informală a oferit deja multe dovezi ce indică unele efecte serioase asupra ființelor umane şi a animalelor, care provin de la cei aproximativ 100 de sateliţi ce au furnizat servicii de telefonie 2G şi 3G de pe orbita joasă a Pământului, începând cu anul 1998. Astfel de efecte funeste nu pot fi înţelese doar prin considerarea nivelelor scăzute de radiaţii de la nivelul solului. Este bine să fie luate în considerație și cunoştinţe din alte discipline ştiinţifice, incluzând domeniul fizicii atmosferice sau chiar al acupuncturii.70,71,72,73 Adăugarea a 20.000 de noi sateliţi 5G va polua enorm circuitul electric global74,75 şi va modifica rezonanţa Schumann,76 ce a facilitat de fapt dezvoltarea vieţii pe Pământ. Efectele nocive ce vor apărea vor fi universale şi toate acestea pot fi chiar devastatoare.
Energia 5G este atât calitativ, cât şi cantitativ diferită de energia 4G
Ideea în mod evident eronată, cum că putem tolera nivele ale radiaţiilor, de zeci până la sute de ori mai mari, ce prezintă lungimi de undă milimetrice se bazează pe modele greşite ce consideră organismul uman ca fiind doar o așa-zisă carcasă de plastic ce este umplută cu un lichid omogen.77,78
Premiza tâmpă cum că undele milimetrice nu penetrează organismul uman dincolo de piele, ignoră complet nervii,79 vasele sangvine80,81 şi alte structuri vii conducătoare de electricitate şi care pot transporta un curent electric ce este generat de anumite radiaţii ce operează în profunzime, în organism.82,83,84 O altă greşeală, mult mai gravă, este aceea că reţelele fazate nu au niște antene obişnuite. Când un câmp electromagnetic obişnuit intră în trup, acesta face ca sarcinile de încărcare să se mişte şi curenţii respectivi încep să fie transportați. Dar se petrece cu totul altceva atunci când unele pulsuri electromagnetice extrem de scurte intră în organism: chiar sarcinile respective de încărcare devin mici antene care reradiază câmpul electromagnetic şi îl trimit undeva mai în adâncime, în organism. Aceste unde ce sunt reradiate se numesc precursori Brillouin.85 Ele devin semnificative atunci când, fie energia, fie faza undelor se modifică suficient de rapid.86 Tehnologia 5G include în mod evident ambele criterii.
În plus, penetrarea chiar şi de la suprafaţă reprezintă un mare pericol pentru ochi, dar şi pentru cel mai mare organ al trupului, care este pielea.
Efectele nocive sunt valabile și în cazul creaturilor vii foarte mici.
Studii revizuite ce au fost publicate recent, prezic apariția unor arsuri termice ale pielii87 la ființele umane ce vor fi expuse la radiaţiile de tip 5G. În plus, aceasta va face să apară o absorbţie specifică de către insecte,88 care se știe că absorb până la 100 de ori mai multe radiaţii de lungime de undă milimetrică, faţă de cât absorb acestea la lungimile de undă actuale.
Din moment ce multe populaţii de insecte zburătoare s-au redus cu 75-80% din anul 1989, chiar şi în zonele naturale protejate,89 radiaţiile 5G vor avea efecte devastatoare asupra populaţiilor de insecte de pe întreaga planetă. Un studiu din anul 1986 al profesorului Om P. Gandhi a avertizat deja că undele milimetrice sunt absorbite cu putere de către corneea ochiului, şi că hainele chiar obişnuite, de grosimi milimetrice, sporesc absorbţia energiei de către piele, prin intermediul unui anumit efect de rezonanţă.90 Fizicianul american Cindy L. Russell a atras atenția în anul 2018 asupra efectelor undelor milimetrice asupra pielii, ochilor (incluzând apariția unor cataracte), afectarea ritmului cardiac, a sistemului imunitar şi chiar a structurii ADN-ului.91
Normele de reglementare au exclus în mod deliberat dovezile ştiinţifice legate de efectul dăunător
„Actorii” implicaţi până acum în dezvoltarea tehnologiei 5G au fost până în prezent, industria şi guvernele. Oameni de ştiinţă ‒ ce sunt renumiţi în domeniul EMF, prin prezentarea unei documentații ce include mii de studii referitoare la efectele biologice nefaste ale undelor electromagnetice asupra ființelor umane, animalelor, insectelor şi plantelor, precum şi efectele nocive alarmante asupra sănătăţii şi a mediului ‒ au fost excluşi în totalitate din evaluarea acestui proiect. Faptul că directivele actuale de siguranţă sunt în mod clar neadecvate arată conflictul de interese ce există între organismele oficiale ce definesc standardele „datorită relaţiilor lor cu companiile de telecomunicaţii sau electrice ce subminează în mod criminal imparţialitatea ce este necesar să guverneze fixarea standardelor de expunere publică la radiaţii neionizatoare”.92 Profesorul emerit Martin L. Pall a expus conflictele de interes în detaliu şi pentru aceasta a prezentat studii importante ce au fost însă prompt excluse, în menționarea sa sistematică a studiilor de specialitate.93
Ipoteza termică nu mai este de actualitate: noi standarde de siguranţă sunt urgent necesare
Standardele actuale de siguranţă se bazează pe ipoteza învechită și depășită cum că încălzirea este singurul efect nociv al EMF. După cum au afirmat omul de știință american Marko Markov şi cel rus Yuri G. Grigoriev, „standardele din prezent nu iau deloc în considerație poluarea reală a mediului cu radiaţii neionizatoare”.94 Sute de oameni de ştiinţă, incluzându-i pe mulţi dintre cei care au semnat acest apel, au demonstrat că multe tipuri de boli şi răni acute sau cronice sunt cauzate prin efectul non-termic („efect non-termic”) de un nivel de radiaţii ce se află mult sub directivele internaţionale. Efectele biologice sunt evidente, iar acestea apar chiar şi la valori energetice aproape de zero. Efectele ce au fost găsite chiar la 0,02 picowaţi (a trilioana parte dintr-un watt) pe centimetru pătrat, includ alterarea structurii genetice la Escherichia coli95 şi la şobolani,96 precum și alterarea electroencefalogramei în cazul ființelor umane,97 stimularea creşterii genetice a plantei de fasole,98 şi stimularea ovulaţiei la pui.99
În scopul protecţiei eficiente împotriva efectelor non-termice, este urgent să fie luată în considerare durata de expunere. Energia 5G va expune toate ființele umane la mult mai multe transmisiuni simultane, încontinuu, zi şi noapte, fără nicio întrerupere. Tocmai de aceea, sunt necesare noi standarde de siguranţă. Este esențial ca acestea să fie bazate pe expunerea cumulativă şi nu doar pe puterea degajată la un moment dat, şi de asemenea este important să fie luate în considerație frecvenţa, lungimea de bandă, modulaţia, forma undelor, lăţimea pulsului, precum şi alți parametri ce sunt semnificativi din punct de vedere biologic. De aceea se necesită ca antenele respective să fie restricţionate în spaţii specifice, identificabile public. Pentru a proteja ființele umane, este indicat ca antenele să fie localizate departe de locul unde locuiesc şi muncesc aceștia, şi este chiar necesar să fie excluse de pe căile publice de deplasare ale ființelor umane. Pentru a proteja animalele sălbatice, se recomandă ca aceste antene să fie excluse din parcurile naţionale şi prezenţa lor să fie în mod strict limitată în zone ce sunt îndepărtate de suprafața planetei Pământ. Pentru a proteja viaţa planetei, în ansamblul ei, este important ca sateliţii pentru comunicaţii comerciale să fie limitaţi ca număr şi interzişi de pe orbita joasă şi medie a Pământului. De aceea este urgent esențial ca reţelele fazate să fie interzise, atât pe Pământ, cât şi în spaţiu.
Radiaţia tip RF (radiofrecvență) produce atât efecte toxice acute, cât şi cronice și chiar ireversibile
Radiaţia de tip RF determină atât efecte nocive imediate, cât şi efecte funeste pe termen lung, cum ar fi cancerul şi bolile de inimă. Alterarea ritmului cardiac100 şi schimbările ce apar în funcţionarea creierului (EEG)101 sunt niște exemple de efecte nocive imediate. Un sindrom numit în fosta Uniune Sovietică, boala undelor radio102 şi hipersenzitivitate electromagnetică (EHS) în restul lumii103 poate fi atât acut, cât şi cronic. Profesorul Dr. Karl Hecht a publicat deja o istorie detaliată a acestor tipuri de sindrom, ce este compilată dintr-o revizuire a peste 1.500 de lucrări ştiinţifice ruseşti şi a istoriilor clinic a mai mult de 1.000 dintre pacienţii săi din Germania. Concluziile obiective includ multe tipuri de tulburări, ce pot fi declanșate și care afectează calitatea somnului, tensiunea arterială și ritmul cardiac, producând de asemenea diverse afecţiuni digestive, căderea părului, zgomote în urechi sau mâncărimi cutanate ciudate. Simptomele subiective includ ameţeală, stare de vomă, dureri de cap, pierderi de memorie, incapacitatea de a se concentra, oboseală accentuată, simptome stranii de tip răceală şi chiar dureri de inimă.104
Dispoziţiile Ghidului EUROPAEM EMF 2016 pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul problemelor de sănătate și a bolilor produse de EMF (EUROPAEM EMF Guideline 2016 for the prevention, diagnosis and treatment of EMF-related health problems and illnesses) afirmă că hipersensibilitatea electromagnetică (electromagnetic hypersensitivity-EHS) apare atunci când ființele umane sunt „expuse continuu” la ritmuri crescânde de EMF-uri, precum şi când „reducerea şi prevenirea expunerii la EMF” este necesară pentru a restabili sănătatea acestor persoane.105 EHS nu este o boală, ci o leziune ce apare din cauza unui mediu toxic, care afectează un număr din ce în ce mai mare de ființe umane, număr ce este deja estimat la nivel global la 100 de milioane,106,107 şi care, în curând, va afecta pe toată lumea,108 dacă implementarea globală a 5G va fi permisă oficial.
Declaraţia ştiinţifică internaţională referitoare la EHS şi la sensibilitatea chimică multiplă (multiple chemical sensitivity-MCS) a afirmat în anul 2015 că „inacţiunea în această direcție este un cost pentru societate şi deja nu mai este o opţiune … Noi recunoaştem în unanimitate existența acestui pericol serios la adresa sănătăţii publice … [solicităm] ca niște măsuri majore de prevenţie să fie urgent adoptate şi prioritizate, pentru a înfrunta așa cum se cuvine această pandemie ce se profilează în perspectivă”.109
Guvernele lumii eşuează în mod lamentabil în ceea ce priveşte datoria lor de a avea grijă de populaţiile pe care le guvernează
În graba lor tembelă, iresponsabilă și exagerată de a implementa 5G şi de a încuraja folosirea neîngrădită a spaţiului ambiant, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi guvernele naţionale din toată lumea fac paşi către a asigura un mediu nociv, uniformizator și „fără nicio limită”.110 Ele interzic autorităţilor locale să aplice legile deja existente referitoare la mediu,111 iar „în interesul pripit al unei dezvoltări rapide şi eficiente”, ele îndepărtează inconștient „obstacole inutile … cum ar fi procedurile de planificare locală [şi] varietatea limitelor specifice ce se referă atât la emisiile câmpului electromagnetic (EMF), cât şi la metodele ce sunt necesare pentru a le agrega”.112
Guvernele aprobă în mare grabă legi pentru a permite prezenţa facilităţilor wireless în toate spaţiile publice.113 Până acum, majoritatea facilităţilor wireless a fost amenajată pe proprietăţi private, la distanţă de case şi de instituţii. Pentru ca acestea să fie amplasate la distanţe mai mici de 100 de metri una de alta, conform cerinţelor 5G, de acum încolo acestea vor fi localizate pe trotuare direct în faţa caselor şi a instituţiilor şi chiar deasupra capetelor pietonilor, incluzând mamele cu copiii.
Cerinţele publice elementare şi audierile publice au fost complet eliminate și ignorate. Chiar dacă vor exista audieri şi s-ar pronunța 100 de experţi tehnici împotriva 5G, deja au fost date anumite legi care declară ilegală orice alt gen de intervenție din partea autorităţilor locale. Legea SUA, de exemplu, interzice ferm guvernelor locale să reglementeze tehnologia wireless „pe baza efectelor nocive de mediu ale radiaţiilor frecvenţelor radio”,114 iar tribunalele au inversat deciziile de reglementare ce sunt legate de plasarea turnurilor de comunicaţii celulare.115 Asiguratorii nu vor acoperi riscurile EMF,116 şi este evident că nu-și va asuma nimeni responsabilitatea legală pentru distrugerea sau afectarea gravă a vieţii sau a proprietăţii ce va rezulta prin expunerea la tehnologia 5G, fie terestră, fie spaţială.117
În absenţa unui regim legal agreat şi comprehensiv ce este legat de activităţile din spaţiu, responsabilitatea legală pentru toate aceste activităţi este inexistentă, în ciuda riscului ca întregi continente, ca atmosfera şi chiar oceanele să fie în mare pericol din cauza acestora.
Acordurile internaţionale deja existente sunt în mod evident încălcate
Copiii şi obligaţia pentru diligenţă
Convenţia asupra drepturilor copilului din cadrul Organizației Națiunilor Unite afirmă că statele „vor face demersuri să asigure copilului un nivel necesar de protecţie ce este util pentru binele său” (art. 3), „să se asigure sănătatea, … supravieţuirea şi dezvoltarea armonioasă a copilului” (art. 6) şi „să ia urgent măsuri corespunzătoare împotriva proliferării bolilor … luând în considerare pericolele evidente şi riscurile poluării mediului” (art. 24(c)).
De asemenea, Codul de la Nürenberg (1949) se referă la toate tipurile de experimente ce pot fi efectuate pe ființele umane, incluzând astfel și dezvoltarea tehnologiei 5G cu nivele de radiaţii RF noi, mult mai mari şi cu un tip de expunere ce nu a fost deloc testat pentru siguranţă, înainte de a fi adus pe piaţă. În acest context, articolul 1 din respectivul Cod menționează: „Consimțământul complet, voluntar al ființei umane este absolut esenţial.” Prin aceasta se înțelege că expunerea la radiațiile nocive de tip 5G devine astfel involuntară, dacă oamenii nu sunt de acord, din punct de vedere legal, ca ea să fie implementată. Articolul 5 spune: „Niciun experiment nu poate fi realizat, în cazurile în care există un motiv serios a priori [anterior] prin care se consideră că poate să producă vătămarea sau chiar moartea ființei respective.” Concluziile a peste 10.000 de studii ştiinţifice şi vocile a sute de organizaţii internaţionale reprezentând sute de mii de membri ‒ ce au suferit datorită acestor condiţii nefaste impuse şi care au fost mutaţi forţat din casele lor, din cauza toxicității pe care o implică deja comunicaţiile wireless ‒ reprezintă, cităm, „serioase motive a priori prin care se consideră că poate să producă vătămarea sau chiar moartea”.
Obligația de a informa publicul
Consiliul Mondial pentru Standardizarea Telecomunicaţiilor (2012) al Uniunii Internaţionale pentru Telecomunicaţii (ITU) a afirmat că „este necesar ca publicul să fie informat despre efectele toxice ce vor apărea cu certitudine, datorită expunerii la câmpuri electromagnetice (EMF)” şi a invitat statele membre „să adopte măsuri potrivite în vederea asigurării respectării recomandărilor internaţionale ce sunt corespunzătoare pentru protecţia sănătăţii împotriva efectelor nocive ale EMF”.
Evaluarea intermediară a Planului de Acţiune privind Mediul şi Sănătatea din Europa (2008) menționează: „Parlamentul European … notează că limitele existente pentru public, asupra expunerii la câmpuri electromagnetice, nu mai sunt de actualitate … și în mod evident nu iau în considerare dezvoltarea tehnologiilor informatice şi de comunicaţii, sau recomandările Agenţiei de Mediu din Europa sau standardele mai stricte de emisie ce au fost adoptate, de exemplu, în țări precum Belgia, Italia şi Austria, şi nu țin cont de problematica grupelor de ființe vulnerabile, cum sunt femeile gravide, nou-născuţii şi copiii.”
Mediul înconjurător
Declaraţia Naţiunilor Unite asupra Mediului (1972) menționează în principiul 6: „Aruncarea substanţelor toxice … în cantităţi sau în concentraţii ce depășesc capacitatea mediului de a le procesa, este urgent să fie oprită, pentru a fi siguri că nu se produce în cadrul ecosistemelor o distrugere semnificativă sau chiar ireversibilă.”
Carta Mondială pentru Natură (1982) menționează în articolul 11: „Este foarte important ca activităţile nocive ce pot cauza o distrugere ireversibilă a naturii să fie urgent oprite … Acolo unde efectele adverse sau chiar toxice nu sunt în totalitate studiate și înţelese, este de urgență indicat ca activităţile respective să fie întrerupte imediat.”
Declaraţia de la Rio privind Mediul şi Dezvoltarea (1992) menționează în principiul 2: „Statele au … responsabilitatea de a se asigura că activităţile din jurisdicţia sau care se află sub controlul lor nu cauzează prejudicii grave mediului altor state sau acționează dincolo de limitele jurisdicţiei proprii.”
Summitul Mondial al Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (2002) menționează: „Există o nevoie urgentă de a crea răspunsuri mai eficiente în ceea ce priveşte politicile naţionale şi regionale ce sunt legate de ameninţările referitoare la mediu și care pot avea consecințe grave asupra sănătăţii ființelor umane.” (par. 54(k))
Convenţia Africană asupra Conservării Mediului şi Resurselor Naturale (2017) menționează în articolul 13: „Părţile vor lua toate măsurile ce sunt corespunzătoare pentru a preveni, ameliora şi elimina cât mai mult posibil efectele ce sunt în detrimentul mediului înconjurător, în particular în cazul substanţelor radioactive, toxice şi a altor substanţe şi deşeuri ce sunt periculoase.”
Sănătatea şi drepturile ființei umane
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului menționează în articolul 3: „Fiecare ființă umană are dreptul la viaţă, libertate şi la o deplină Securitate personală.”
Strategia Naţiunilor Unite asupra Sănătăţii Femeilor, Copiilor şi Adolescenţilor (2016-2030) are ca obiective să „transforme”, prin extinderea mediilor benefice; spre a face să „supravieţuiască” ființele umane, prin reducerea mortalităţii materne şi infantile; şi este datoria lor să acționeze pentru asigurarea sănătăţii şi a stării de bine ce implică reducerea numărului de decese şi boli ce sunt generate de poluare.
Spaţiul Cosmic
În articolul IX, Tratatul privind Spaţiul Cosmic (1967) declară că folosirea spaţiului cosmic este necesar să fie realizată astfel încât să „se evite contaminarea acestuia, precum şi să vegheze să nu se producă schimbări adverse în mediul Pământului.”
Orientările strategice ale Naţiunilor Unite pentru susținerea pe termen lung a activităţilor ce se desfășoară în spaţiul cosmic (2018) menționează: „Este esențial ca statele şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale să evite … riscurile ce se pot repercuta asupra ființelor umane, asupra proprietăţii, sănătăţii publice şi a mediului ce sunt legate de lansarea, de operarea pe orbită şi de reintrarea obiectelor spaţiale.” (orientarea strategică 2.2(c))
Actualmente, guvernele lumii acționează într-un mod criminal, riscând să se afecteze grav și ireversibil, viaţa planetei Pământ
Albert Einstein a afirmat că „Dumnezeu nu dă cu zarul”.118 Dar prin lansarea tehnologiei 5G pe Pământ şi în spaţiul cosmic ‒ o tehnologie ce este fără precedent și care foloseşte unde milimetrice ce erau folosite până acum doar ca armă energetică în anumite operaţiuni militare şi de control al mulţimilor ‒119 iată că guvernele lumii „dau cu zarul” în mod iresponsabil, putând astfel să afecteze grav viața pe Pământ.
Refuzul de a accepta şi de a aplica acele cunoştinţe tehnice relevante şi valide este de neacceptat, din punct de vedere etic. Studiile arată că 5G – şi în special tehnologia 5G ce se bazează pe spaţiu – contravine în mod flagrant principiilor fundamentale ce au fost consacrate printr-o suită de acorduri internaţionale.
Cerem ca ONU, OMS, EU, Consiliul Europei şi guvernele naţionale
a) Să ia măsuri imediate pentru oprirea dezvoltării 5G pe Pământ şi în spaţiul cosmic pentru a proteja astfel omenirea, în principal copiii nenăscuţi, nou‑născuţii, copiii, adolescenţii şi femeile gravide, dar şi mediul înconjurător;
b) Să urmărească respectarea neabătută a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului şi Rezoluţia Consiliului Europei 1815 privind informarea cetăţenilor, inclusiv a profesorilor şi doctorilor, asupra riscurilor referitoare la sănătate (pentru adulţi şi copii) în ceea ce privește radiaţiile RF, şi de ce anume este necesar să evite şi cum pot aceștia evita comunicaţiile wireless şi staţiile de bază, în special pe cele amplasate în sau lângă creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, locuinţe şi locuri de muncă;
c) Să favorizeze şi să implementeze sisteme de telecomunicaţii pe fir în loc de comunicații wireless;
d) Să interzică industriei de wireless/telecomunicaţii să acționeze prin organizaţiile lor de lobby spre a convinge persoane cu funcţii oficiale să ia decizii ce facilitează sau permit extinderea radiaţiilor RF, incluzând tehnologia 5G terestră şi spaţială;
e) Să numească imediat – fără interferenţe ale trusturilor comerciale – grupuri internaţionale formate din oameni de ştiinţă specializaţi în EMF şi în domeniul sănătății ce sunt independenţi, ce sunt cu adevărat imparţiali şi fără conflicte de interes120, cu scopul de a stabili noi standarde internaţionale de siguranţă pentru radiaţii EF ce nu se bazează exclusiv pe intensitate, dar care iau în considerație expunerea cumulativă, şi care protejează împotriva tuturor efectelor nefaste privind sănătatea şi mediul, nu doar a efectelor termice şi care nu vor fi realizate doar prin prisma efectelor acestora asupra oamenilor;
f) Să numească imediat – fără interferenţe financiare – grupuri internaţionale de oameni de ştiinţă specializaţi în EMF, în domeniul sănătății, în biologie şi fizică atmosferică, cu scopul de a dezvolta un cadru de reglementare comprehensivă care este de natură să asigure că folosirea spaţiului cosmic este sigură pentru oameni şi mediu, luând în considerare efectele radiaţiilor RF, gazele de evacuare ale rachetelor, funinginea şi reziduurile spaţiale precum şi impactul acestora asupra stratului de ozon121, a încălzirii globale122, a atmosferei şi a conservării vieţii pe Pământ. Nu doar tehnologia terestră este necesar să susțină adulţii, copiii, animalele şi plantele, ci şi cea din spaţiu123.
Este urgent necesar să semneze fiecare dintre noi Apelul online!
Semnați aici
Cu respect,
Arthur Firstenberg, Administrator de Apel, info@5gSpaceAppeal.org.
Semnatari inițiali
AFRICA
Lauraine Margaret Helen Vivian, PhD, Anthropology and Psychiatry; Honorary Research Associate, Faculty of Health and Medical Sciences, University of Copenhagen, Denmark. Signatory for South Africa
ASIA
Girish Kumar, PhD, Professor, Electrical Engineering Department, Indian Institute of Technology Bombay, Powai, Mumbai, India
AUSTRALIA
Don Maisch, PhD, Independent researcher, author of „The Procrustean Approach”, Lindisfarne, Tasmania, Australia
EUROPA
Alfonso Balmori, BSc, Master in Environmental Education, Biologist. Valladolid, Spain
Klaus Buchner, Dr. rer. nat., Professor, MEP – Member of the European Parliament, Kompetenzinitiative zum Schutz von Mensch, Umwelt und Demokratie e.V., München, Germany
Daniel Favre, Dr. phil. nat., Biologist, A.R.A. (Association Romande Alerte aux Ondes Electromagnétiques), Switzerland
Annie Sasco, MD, DrPH, SM, HDR, former Chief of Research Unit of Epidemiology for Cancer Prevention at the International Agency for Research on Cancer (IARC), Lyon; former Acting Chief, Programme for Cancer Control of the World Health Organization (WHO); former Director of Research at the Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM); France
AMERICA DE NORD
Martin Pall, Professor Emeritus of Biochemistry and Basic Medical Sciences, Washington State University, residing in Portland, Oregon, USA
Kate B. Showers, PhD, Soil Science, Senior Research Fellow, Centre for World Environmental History, University of Sussex, Falmer, Brighton, UK, residing in Bolton-Est, Québec, Canada
AMERICA DE SUD
Carlos Sosa, MD, University of Antioquia, Medellín, Colombia
Referinţe
1. DeGrasse M., AT&T outlines 5G network architecture. RCR Wireless News, Oct. 20, 2016. https://www.rcrwireless.com/20161020/networkinfrastructure/att-outlines-5g-network-architecture-tag4. Accessed July 9, 2018.
2. Hong W., Jiang ZH, Yu C., et al., Multibeam antenna technologies for 5G wireless communications. IEEE Tr Ant Prop. 2017;65(12):6231-6249.
3. Chou H-T., Design Methodology for the Multi-Beam Phased Array of Antennas with Relatively Arbitrary Coverage Sector. Conference paper: 2017 11th European Conference on Antennas and Propagation; Paris, France. doi:10.23919/EuCAP.2017.7928095.
4. 47 CFR § 30.202 – Power limits.
5. SpaceX, WorldVu, Boeing, Telesat Canada and Iridium.
6. Federal Communications Commission, Pending Application for Satellite Space and Earth Station Authorization. Schedule S, Technical Report. Dated April 2016, filed March 1, 2017. http://licensing.fcc.gov/myibfs/download.do?attachment_key=1200245. Accessed June 17, 2018.
7. Governments and organizations that ban or warn against wireless technology. Cellular Phone Task Force website. www.cellphonetaskforce.org/governments-and-organizations-that-ban-or-warn-against-wirelesstechnology/. Accessed June 10, 2018. Continually updated.
8. The International Doctors´ Appeal (Freiburger Appeal). http://freiburgerappell-2012.info/en/home.php?lang=EN. Published in 2012. Accessed June 10, 2018.
9. International appeal: scientists call for protection from non-ionizing electromagnetic field exposure. International EMF Scientist Appeal website. https://emfscientist.org/index.php/emf-scientist-appeal. Published May 11, 2015. Accessed June 10, 2018. As of March 2018, 237 EMF scientists from 41 nations had signed the Appeal.
10. Glaser Z., Cumulated index to the bibliography of reported biological phenomena (’effects’) and clinical manifestations attributed to microwave and radio-frequency radiation: report, supplements (no. 1-9). BEMS newsletter (B-1 through B-464), 1971-1981. http://www.cellphonetaskforce.org/wp-content/uploads/2018/06/Zory-Glasers-index.pdf. Accessed June 26, 2018. Report and 9 supplements issued by Naval Medical Research Institute, Bethesda, MD; Research Division, Bureau of Medicine & Surgery, Dept. of the Navy, Washington, DC; Electromagnetic Radiation Project Office, Naval Medical Research & Development Command, Bethesda, MD; Naval Surface Weapons Center, Dahlgren, VA; and National Institute for Occupational Safety and Health, Rockville, MD. Index by Julie Moore and Associates, Riverside, CA, 1984. Lt. Zorach Glaser, PhD, catalogued 5,083 studies, books and conference reports for the US Navy through 1981.
11. Sage C., Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically-Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sage Associates; 2012. www.bioinitiative.org. Accessed June 10, 2018. The 1,470-page BioInitiative Report, authored by an international group of 29 experts, has reviewed more than 1,800 new studies and is continually updated.
12. Grigoriev Y., Bioeffects of modulated electromagnetic fields in the acute experiments (results of Russian researches). Annu Russ Natl Comm Non-Ionising Radiat Protect. 2004:16-73. http://www.bemri.org/publication/78-grigoriev-bioeffects07/file.html. Accessed June 17, 2018.
13. Obajuluwa A.O., Akinyemi AJ., Afolabi OB., et al., Exposure to radiofrequency electromagnetic waves alters acetylcholinesterase gene expression, exploratory and motor coordination-linked behaviour in male rats. Toxicol Rep. 2017; 4:530-534. https://www.sciencedirect.com/sdfe/pdf/download/file/pii/S221475001730063X/1-s2.0-S221475001730063X-main.pdf. Accessed June 17, 2018.
14. Volkow ND, Tomasi D., Wang G-J, et al., Effects of cell phone radiofrequency signal exposure on brain glucose metabolism. JAMA. 2012;305(8):808-813. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3184892. Accessed June 17, 2018.
15. Eghlidospour M., Ghanbari A., Mortazavi S., Azari H., Effects of radiofrequency exposure emitted from a GSM mobile phone on proliferation, differentiation, and apoptosis of neural stem cells. Anat Cell Biol. 2017;50(2):115-123. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5509895. Accessed June 17, 2018.
16. Hardell L., Carlberg C., Mobile phones, cordless phones and the risk for brain tumors. Int J Oncol.2009;35(1):5-17. https://www.spandidospublications.com/ijo/35/1/5/download. Accessed June 17, 2018.
17. Bandara P., Weller S., Cardiovascular disease: Time to identify emerging environmental risk factors. Eur J Prev Cardiol. 2017;24(17):1819-1823. http://journals.sagepub.com/doi/10.1177/2047487317734898. Accessed
June 17, 2018.
18. Deshmukh P. et al., Cognitive impairment and neurogenotoxic effects in rats exposed to low-intensity microwave radiation. Int J Toxicol. 2015;34(3):284-290. doi: 10.1177/1091581815574348.
19. Zothansiama, Zosangzuali M., Lalramdinpuii M., Jagetia GC. Impact of radiofrequency radiation on DNA damage and antioxidants in peripheral blood lymphocytes of humans residing in the vicinity of mobile phone base stations. Electromag Biol Med. 2017;36(3):295-305. doi: 10.1080/15368378.2017.1350584.
20. Zwamborn A., Vossen S., van Leersum B., Ouwens M., Mäkel W., Effects of Global Communication system radio-frequency fields on Well Being and Cognitive Functions of human subjects with and without subjective complaints. TNO Report FEL-03-C148. The Hague: TNO Physics and Electronics Laboratory; 2003. http://www.milieugezondheid.be/dossiers/gsm/TNO_rapport_Nederland_sept_2003.pdf. Accessed June 16, 2018.
21. Havas M., When theory and observation collide: Can non-ionizing radiation cause cancer? Environ Pollut. 2017;221:501-505. doi: 10.1016/j.envpol.2016.10.018.
22. Narayanan S.N., Kumar R.S., Potu B.K., Nayak S., Mailankot M., Spatial memory performance of Wistar rats exposed to mobile phone. Clinics. 2009;64(3):231-234.
23. Houston B.J., Nixon B., King B.V., De Iuliis G.N., Aitken R.J., The effects of radiofrequency electromagnetic radiation on sperm function. Reproduction. 2016;152(6):R263-R266. http://www.reproduction-online.org/content/152/6/R263.long. Accessed June 17, 2018.
24. Han J., Cao Z., Liu X., Zhang W., Zhang S., Effect of early pregnancy electromagnetic field exposure on embryo growth ceasing. Wei Sheng Yan Jiu. 2010;39(3):349-52 (in Chinese). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20568468.
25. Salford L.G, Brun A.E., Eberhardt J.L., Malmgren L., Persson BRR., Nerve cell damage in mammalian brain after exposure to microwaves from GSM mobile phones. Environ Health Perspect. 2003;111(7):881-883. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1241519/pdf/ehp0111-000881.pdf. Accessed June 17, 2018.
26. Milham S., Evidence that dirty electricity is causing the worldwide epidemics of obesity and diabetes. Electromagn Biol Med. 2014;33(1):75-78. doi: 10.3109/15368378.2013.783853.
27. Yakymenko I., Tsybulin O., Sidorik E., Henshel D., Kyrylenko O., Kyrylenko S., Oxidative mechanisms of biological activity of low-intensity radiofrequency radiation. Electromagn Biol Med. 2016;35(2):186-202. doi: 10.3109/15368378.2015.1043557.
28. Herbert M., Sage C., Findings in autism (ASD) consistent with electromagnetic fields (EMF) and radiofrequency radiation (RFR). In: Sage C, Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically-Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sec. 20. Sage Associates; 2012. http://www.bioinitiative.org/report/wp-content/uploads/pdfs/sec20_2012_Findings_in_Autism.pdf. Accessed June 29, 2018.
29. Divan H.A., Kheifets L., Obel C., Olsen J., Prenatal and postnatal exposure to cell phone use and behavioral problems in children. Epidemiology 2008;19: 523–529. http://www.wifiinschools.com/uploads/3/0/4/2/3042232/divan_08_prenatal_postnatal_cell_phone_use.pdf. Accessed June 29, 2018.
30. Divan H.A., Kheifets L, Obel C., Olsen J., Cell phone use and behavioural problems in young children. J Epidemiol Community Health. 2010;66(6):524-529. doi: 10.1136/jech.2010.115402. Accessed July 16, 2018.
31. Li D-K, Chen H., Odouli R., Maternal exposure to magnetic fields during pregnancy in relation to the risk of asthma in offspring. Arch Pediatr Adolesc Med. 2011;165(10):945-950. https://jamanetwork.com/journals/jamapediatrics/fullarticle/1107612. Accessed June 29, 2018.
32. Warnke U., Bees, Birds and Mankind: Destroying Nature by ‘Electrosmog.’ Competence Initiative for the Protection of Humanity, Environment and Democracy; 2009. www.naturalscience.org/wp-content/uploads/2015/01/kompetenzinitiative-ev_study_bees-birds-and-mankind_04-08_english.pdf. Accessed June 10, 2018.
33. Balmori A., Electromagnetic pollution from phone masts. Effects on wildlife. Pathophysiology. 2009;16:191-199. doi: 10.1016/j.pathophys.2009.01.007. Accessed June 10, 2018.
34. Cammaerts M.C., Johansson O., Ants can be used as bio-indicators to reveal biological effects of electromagnetic waves from some wireless apparatus. Electromagn Biol Med. 2014;33(4):282-288. doi: 10.3109/15368378.2013.817336.
35. Balmori A., Efectos de las radiaciones electromagnéticas de la telefonía móvil sobre los insectos. Ecosistemas. 2006;15(1):87-95. https://www.revistaecosistemas.net/index.php/ecosistemas/article/download/520/495. Accessed June 17, 2018.
36. Broomhall M., Report detailing the exodus of species from the Mt. Nardi area of the Nightcap National Park World Heritage Area during a 15-year period (2000-2015). Report for the United Nations Educational Scientific and Cultural Organization (UNESCO). https://ehtrust.org/wp-content/uploads/Mt-Nardi-Wildlife-Report-to-UNESCO-FINAL.pdf. Accessed June 17, 2018.
37. Kordas D., Birds and Trees of Northern Greece: Changes since the Advent of 4G Wireless. 2017. https://einarflydal.files.wordpress.com/2017/08/kordas-birds-and-trees-of-northern-greece-2017-final.pdf. Accessed June
29, 2018.
38. Balmori A., The incidence of electromagnetic pollution on wild mammals: A new “poison” with a slow effect on nature? Environmentalist. 2010;30(1):90-97. doi: 10.1007/s10669-009-9248-y
39. Waldmann-Selsam C., Balmori-de la Puente A., Breunig H., Balmori A., Radiofrequency radiation injures trees around mobile phone base stations. Sci Total Environ. 2016;572:554-569. doi: 10.1016/j.scitotenv.2016.08.045. 0. Magras I.N., Xenos T.D., RF radiation-induced changes in the prenatal development of mice. Bioelectromagnetics 1997;18(6):455-461. http://collectiveactionquebec.com/uploads/8/0/9/7/80976394/exhibit_r-62_magras_mice_study.pdf. Accessed June 17, 2018.
41. Otitoloju A.A., Osunkalu V.O., Oduware R., et al., Haematological effects of radiofrequency radiation from GSM base stations on four successive generations (F1 – F4) of albino mice, Mus Musculus. J Environ Occup Sci. 2012;1(1):17-22. https://www.ejmanager.com/mnstemps/62/62-1332160631.pdf?t=1532966199. Accessed July 30, 2018.
42. Balmori A., Mobile phone mast effects on common frog (Rana temporaria) tadpoles: The city turned into a laboratory. Electromagn Biol Med. 2010(1-2):31-35. doi: 10.3109/15368371003685363.
43. Magone I., The effect of electromagnetic radiation from the Skrunda Radio Location Station on Spirodela polyrhiza (L.) Schleiden cultures. Sci Total Environ. 1996;180(1):75-80. doi: 0048-9697(95)04922-3.
44. Margaritis L.H., Manta A.K., Kokkaliaris K.D., et al., Drosophila oogenesis as a bio-marker responding to EMF sources. Electromagn Biol Med. 2014;33(3):165-189. doi: 10.3109/15368378.2013.800102.
45. Nittby H., Brun A., Strömblad S., et al., Nonthermal GSM RF and ELF EMF effects upon rat BBB permeability. Environmentalist. 2011;31(2):140-148. doi: 10.1007/s10669-011-9307-z.
46. Kumar N.R., Sangwan S., Badotra P., Exposure to cell phone radiations produces biochemical changes in worker honey bees. Toxicol Int. 2011;18(1):70-72. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3052591. Accessed June 17, 2018.
47. Haggerty K., Adverse influence of radio frequency background on trembling aspen seedlings: Preliminary observations. International Journal of Forestry Research. 2010; Article ID 836278. http://downloads.hindawi.com/journals/ijfr/2010/836278.pdf. Accessed June 17, 2018.
48. Taheri M., Mortazavi S.M., Moradi M., et al., Evaluation of the effect of radiofrequency radiation emitted from Wi-Fi router and mobile phone simulator on the antibacterial susceptibility of pathogenic bacteria Listeria monocytogenes and Escherichia coli. Dose Response. 2017;15(1):1559325816688527. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5298474. Accessed June 18, 2018.
49. International Agency for Research on Cancer. Non-ionizing radiation, part 2: Radiofrequency electromagnetic fields. In: IARC Monographs on the Evaluation of Carcinogenic Risks to Humans. Vol 102. Lyon, France: WHO Press; 2013. http://monographs.iarc.fr/ENG/Monographs/vol102/mono102.pdf. Accessed July 2, 2018.
50. Carlberg M., Hardell L., Evaluation of mobile phone and cordless phone use and glioma risk using the Bradford Hill viewpoints from 1965 on association and causation. Biomed Res Int. 2017:9218486. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5376454. Accessed June 17, 2018.
51. Blackman C.F., Evidence for disruption by the modulating signal. In: Sage C., Carpenter D., eds. Biolnitiative Report: A Rationale for a Biologically Based Public Exposure Standard for Electromagnetic Radiation. Sec. 15. Sage Associates; 2012. http://www.bioinitiative.org/report/wp-content/uploads/pdfs/sec15_2007_Modulation_Blackman.pdf. Accessed June 19, 2018.
52. Williams E.R., The global electrical circuit: a review. Atmos Res. 2009;91(2):140-152. doi: 10.1016/j.atmosres.2008.05.018.
53. Wever R., Human circadian rhythms under the influence of weak electric fields and the different aspects of these studies. Int J Biometeorol. 1973;17(3):227-232. www.vitatec.com/docs/referenz-umgebungsstrahlung/wever-1973.pdf. Accessed June 10, 2018.
54. Wever R., ELF-effects on human circadian rhythms. In: ELF and VLF Electromagnetic Field Effects. (Persinger M, ed.) New York: Plenum; 1974:101-144.
55. Engels S., Schneider N-L, Lefeldt N., et al., Anthropogenic electromagnetic noise disrupts magnetic compass orientation in a migratory bird. Nature. 2014; 509:353-356. doi:10.1038/nature13290.
56. Ludwig W., Mecke R., Wirkung künstlicher Atmospherics auf Säuger. Archiv für Meteorologie, Geophysik und Bioklimatologie Serie B (Archives for Meteorology Geophysics and Bioclimatology Series B Theoretical and Applied Climatology). 1968;16(2-3):251-261. doi: 10.1007/BF02243273.
57. Morley E.L., Robert D., Electric fields elicit ballooning in spiders. Current Biology. 2018;28:1-7. https://www.cell.com/current-biology/pdf/S0960-9822(18)30693-6.pdf. Accessed July 14, 2018.
58. Weber J., Die Spinnen sind Deuter des kommenden Wetters (Spiders Are Predictors of the Coming Weather). 1800; Landshut, Germany. „The electrical material works always in the atmosphere; no season can retard its action. Its effects on the weather are almost undisputed; spiders sense it, and alter their behaviour accordingly.“
59. König H., Biological effects of extremely low frequency electrical phenomena in the atmosphere. J Interdiscipl Cycle Res. 2(3):317-323. www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09291017109359276. Accessed June 10, 2018.
60. Sulman F., The Effect of Air Ionization, Electric Fields, Atmospherics, and Other Electric Phenomena On Man and Animal. American lecture series. Vol 1029. Springfield, Ill: Thomas; 1980.
61. König H.L., Krüger A.P., Lang S., Sönning W., Biologic Effects of Environmental Electromagnetism. New York: Springer-Verlag; 1981. doi: 10.1007/978-1-4612-5859-9.
62. Sazanova E., Sazanov A., Sergeenko N., Ionova V., Varakin Y., Influence of near earth electromagnetic resonances on human cerebrovascular system in time of heliogeophysical disturbances. Progress in Electromagnetics Research Symposium. August 2013:1661-1665.
63. Cherry N., Schumann resonances, a plausible biophysical mechanism for the human health effects of solar/geomagnetic activity. Natural Hazards. 2002;26(3):279-331. doi:10.1023/A:1015637127504.
64. Polk C., Schumann resonances. In Volland H, ed. CRC Handbook of Atmospherics. Vol. 1. Boca Raton, Fla: CRC Press; 1982:111-178. https://archive.org/stream/in.ernet.dli.2015.132044/2015.132044.Crc-Handbook-Of-Atmospherics-Vol-1#page/n115/mode/2up/search/polk. Accessed June 18, 2018.
65. Park C., Helliwell R., Magnetospheric effects of power line radiation. Science. 1978;200(4343):727-730. doi:10.1126/science.200.4343.727.
66. Bullough K., Kaiser T.R., Strangeways H.J., Unintentional man-made modification effects in the magnetosphere. J Atm Terr Phys. 1985;47(12):1211-1223.
67. Luette J.P., Park C.G., Helliwell R.A., The control of the magnetosphere by power line radiation. J Geophys Res. 1979;84:2657-2660.
68. Becker R.O., Selden G., The Body Electric: Electromagnetism and the Foundation of Life. New York: Morrow; 1985:325-326.
69. Firstenberg A., Planetary Emergency. Cellular Phone. Task Force website. www.cellphonetaskforce.org/planetary-emergency. Published 2018. Accessed June 10, 2018.
70. Becker RO., The basic biological data transmission and control system influenced by electrical forces. Ann NY Acad Sci. 1974;238:236-241. doi: 10.1111/j.1749-6632.1974.tb26793.x.
71. Maxey E.S., Beal J.B., The electrophysiology of acupuncture; How terrestrial electric and magnetic fields influence air ion energy exchanges through acupuncture points. International Journal of Biometeorology. 1975;19(Supp. 1):124. doi:10.1007/BF01737335.
72. Ćosić I., Cvetković D., Fang Q., Jovanov E., Lazoura H., Human electrophysiological signal responses to ELF Schumann resonance and artificial electromagnetic fields. FME Transactions. 2006;34:93-103. http://scindeks-clanci.ceon.rs/data/pdf/1450-8230/2006/1450-82300602093C.pdf. Accessed July 18, 2018.
73. Cohen M., Behrenbruch C., Ćosić I., Is there a link between acupuncture meridians, earth-ionosphere resonances and cerebral activity? Proceedings of the 2nd International Conference on Bioelectromagnetism, Melbourne, Australia. 1998:173-174. doi: 10.1109/ICBEM.1998.666451.
74. Chevalier G., Mori K., Oschman JL., The effect of earthing (grounding) on human physiology. European Biology and Bioelectromagnetics. January 2006:600-621. http://162.214.7.219/~earthio0/wp-content/uploads/2016/07/Effects-of-Earthing-on-Human-Physiology-Part-1.pdf. Accessed June 10, 2018. „Highly significant EEG, EMG and BVP results demonstrate that restoring the natural electrical potential of the earth to the human body (earthing) rapidly affects human electrophysiological and physiological parameters. The extreme rapidity of these changes indicates a physical/bioelectrical mechanism rather than a biochemical change.“
75. Firstenberg A., Earth’s Electric Envelope. In: The Invisible Rainbow: A History of Electricity and Life. Santa Fe, NM: AGB Press; 2017: 113-131.
76. Cannon P.S., Rycroft M.J., Schumann resonance frequency variations during sudden ionospheric disturbances. J Atmos Sol Terr Phys. 1982;44(2):201-206. doi:10.1016/0021-9169(82)90124-6. 77 Technical Report. European Telecommunications Standards Institute; 2007:7. www.etsi.org/deliver/etsi_tr/125900_125999/125914/07.00.00_60/tr_125914v070000p.pdf. Accessed June 10, 2018. „The Specific Anthropomorphic Mannequin (SAM) is used for radiated performance measurements [and is] filled with tissue simulating liquid.“
78. Research on technology to evaluate compliance with RF protection guidelines. Electromagnetic Compatibility Laboratory, Tokyo. http://emc.nict.go.jp/bio/phantom/index_e.html. Accessed July 18, 2018. „SAR is measured by filling phantom liquid that has the same electrical properties as those of the human body in a container made in the shape of the human body, and scanning the inside using an SAR probe.“
79. Becker R.O., Marino A.A., Electromagnetism and Life. Albany: State University of New York Press; 1982:39. „The evidence seems to be quite conclusive that there are steady DC electric currents flowing outside of the neurones proper in the entire nervous system.“
80. Nordenström B., Biologically Closed Electric Circuits. Stockholm: Nordic Medical Publications; 1983.
81. Nordenström B., Impact of biologically closed electric circuits (BCEC) on structure and function. Integr Physiol Behav Sci. 1992;27(4):285-303. doi:10.1007/BF02691165.
82. Devyatkov N.D., ed. Non-Thermal Effects of Millimeter Radiation. Moscow: USSR Acad. Sci.; 1981 (Russian).
83. Devyatkov N.D., Golant M.B., Betskiy O.V., Millimeter Waves and Their Role in the Processes of Life. (Millimetrovye volny i ikh rol’ v protsessakh zhiznedeyatel’nosti). Moscow: Radio i svyaz’ (Radio and Communication); 1991 (Russian).
84. Betskii O.V., Biological effects of low-intensity millimetre waves (Review). Journal of Biomedical Electronics. 2015(1):31-47. http://www.radiotec.ru/article/15678. Accessed July 31, 2018.
85. Albanese R., Blaschak J., Medina R., Penn J., Ultrashort electromagnetic signals: Biophysical questions, safety issues and medical opportunities,Aviat Space Environ Med. 1994;65(5 Supp):A116-A120. www.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a282990.pdf . Accessed June 18, 2018.
86. Pepe D., Aluigi L., Zito D., Sub-100 ps monocycle pulses for 5G UWB communications. 10th European Conference on Antennas and Propagation (EuCAP). 2016;1-4. doi: 10.1109/EuCAP.2016.7481123.
87. Nasim I., Kim S., Human exposure to RF fields in 5G downlink. arXiv:1711.03683v1. https://arxiv.org/pdf/1711.03683. Accessed June 17, 2018.
88. Thielens A., Bell D., Mortimore D.B., Exposure of insects to radiofrequency electromagnetic fields from 2 to 120 GHz. Nature/Scientific Reports. 2018;8:3924. https://www.nature.com/articles/s41598-018-22271-3.pdf. Accessed June 17, 2018.
89. Hallmann C.A., Sorg M., Jongejans E., More than 75 percent decline over 27 years in total flying insect biomass in protected areas. PLOS One. 2017;12(10):e0185809. http://journals.plos.org/plosone/article/file?id=10.1371/journal.pone.0185809&type=printable. Accessed June 17, 2018.
90. Gandhi O., Riazi A., Absorption of millimeter waves by human beings and its biological implications. IEEE Trans Microw Theory Tech. 1986;34(2):228-235. doi:10.1109/TMTT.1986.1133316.
91. Russell C.L., 5G wireless telecommunications expansion: Public health and environmental implications. Environ Res 2018;165:484-495. https://zero5g.com/wp-content/uploads/2018/07/5-G-wireless-telecommunicationsexpansion-Public-health-and-environmental-implications-Cindy-L.-russell.pdf. Accessed November 1, 2018.
92. Hardell L., World Health Organization, radiofrequency radiation and health – a hard nut to crack (review). Int J Oncol. 2017;51:405-413. doi:10.3892/ijo.2017.4046.
93. Pall M., 5G: Great risk for EU, U.S. and international health: Compelling evidence for eight distinct types of great harm caused by electromagnetic field (EMF) exposures and the mechanism that causes them. European Academy for Environmental Medicine.http://www.5gappeal.eu/wp-content/uploads/2018/06/pall_2018.pdf. Published May 2018. Accessed June 22, 2018.
94. Markov M., Grigoriev Y., Wi-Fi technology: An uncontrolled global experiment on the health of mankind, Electromagn Biol Med. 2013;32(2):200-208. http://www.avaate.org/IMG/pdf/Wi-fi_Technology_-_An_Uncontrolled_Global_Experiment_on_the_Health_of_Mankind_-Marko_Markov_Yuri_G._Grigoriev.pdf. Accessed June 23, 2018.
95. Belyaev I., Alipov Y., Shcheglov V., Polunin V., Aizenberg O., Cooperative response of Escherichia coli cells to the resonance effect of millimeter waves at super low intensity. Electromagn Biol Med. 1994;13(1):53-66. doi:10.3109/15368379409030698.
96. Belyaev I., Nonthermal biological effects of microwaves: Current knowledge, further perspective, and urgent needs. Electromagn Biol Med. 2005;24(3):375-403. doi:10.1080/15368370500381844.
97. Bise W., Low power radio-frequency and microwave effects on human electroencephalogram and behavior. Physiol Chem Phys. 1978;10(5):387-398.
98. Brauer I., Experimentelle Untersuchungen über die Wirkung von Meterwellen verschiedener Feldstärke auf das Teilungswachstum der Pflanzen. Chromosoma. 1950;3(1):483-509. doi:10.1007/BF00319492.
99. Kondra P., Smith W., Hodgson G., Bragg D., Gavora J., Hamid M., Growth and reproduction of chickens subjected to microwave radiation. Can J Anim Sci. 1970;50(3):639-644. doi:10.4141/cjas70-087.
100. Frey A.H., Seifert E., Pulse modulated UHF energy illumination of the heart associated with change in heart rate. Life Sciences. 1968;7(10 Part 2):505-512. doi: 10.1016/0024-3205(68)90068-4.
101. Mann K., Röschke J., Effects of pulsed high-frequency electromagnetic fields on human sleep. Neuropsychobiology. 1996;33(1):41-47. doi: 10.1159/000119247.
102. Tiagin N.V., Clinical aspects of exposure to microwave radiation. Moscow: Meditsina; 1971 (Russian).
103. Belpomme D., Campagnac C., Irigaray P., Reliable disease biomarkers characterizing and identifying electrohypersensitivity and multiple chemical sensitivity as two etiopathogenic aspects of a unique pathological disorder. Rev Environ Health 2015;30(4):251–271. https://www.jrseco.com/wpcontent/uploads/Belpomme-Environmental-health-2015.pdf. Accessed June 18, 2018.
104. Hecht K., Health Implications of Long-term Exposure to Electrosmog. Competence Initiative for the Protection of Humanity, the Environment and Democracy. 2016: 16, 42-46. http://kompetenzinitiative.net/KIT/wpcontent/uploads/2016/07/KI_Brochure-6_K_Hecht_web.pdf. Accessed June 20, 2018.
105. Belyaev I., Dean A., Eger H., et al., EUROPAEM EMF Guideline 2016 for the prevention, diagnosis and treatment of EMF-related health problems and illnesses. Rev Environ Health. 2016;31(3):363-397. doi:10.1515/reveh-2016-0011.
106. Schreier N., Huss A., Röösli M., The prevalence of symptoms attributed to electromagnetic field exposure: A cross-sectional representative survey in Switzerland. Soz Praventivmed. 2006;51(4):202-209. doi:10.1007/s00038-006-5061-2. Accessed July 16, 2018.
107. Schroeder E., Stakeholder-Perspektiven zur Novellierung der 26. BImSchV: Ergebnisse der bundesweiten Telefonumfrage im Auftrag des Bundesamtes für Strahlenschutz (Report on stakeholder perspectives on amending the 26th Federal Emission Control Ordinance: Results of the nationwide telephone survey ordered by the Federal Office for Radiation Protection). Schr/bba 04.02.26536.020. Munich, Germany. 2002 (German). https://www.bfs.de/SharedDocs/Downloads/BfS/DE/berichte/emf/befuerchtungen.pdf?blob=publicationFile&v=3. Accessed July 19, 2018.
108. Hallberg Ö., Oberfeld G., Letter to the editor: Will we all become electrosensitive? Electromagn Biol Med. 2006;25:189-191. https://www.criirem.org/wp-content/uploads/2006/03/ehs2006_hallbergoberfeld.pdf. Accessed June 22, 2018.
109. Brussels International Scientific Declaration on Electromagnetic Hypersensitivity and Multiple Chemical Sensitivity. ECRI Institute. http://eceri-institute.org/fichiers/1441982765_Statement_EN_DEFINITIF.pdf. Published 2015. Accessed June 10, 2018.
110. Removal of barriers to entry, 47 U.S.C. § 253. www.gpo.gov/fdsys/pkg/USCODE-2015-title47/pdf/USCODE-2015-title47-chap5-subchapIIpartII-sec253.pdf; 5G For Europe: An Action Plan. European Commission; 2016. http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=17131. Accessed June 10, 2018.
111. Federal Register – Rules and Regulations. 47 CFR Part 1 [WT Docket No 17–79; FCC 18–30] Accelerating Wireless Broadband Deployment by Removing Barriers to Infrastructure Investment. 2018;83(86). Accessed June 10, 2018.
112. 5G For Europe: An Action Plan. European Commission; 2016. http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=17131. Accessed June 10, 2018.
113. PCIA – The Wireless Infrastructure Association. Model wireless telecommunications facility siting ordinance. 2012. https://wia.org/wp-content/uploads/Advocacy_Docs/PCIA_Model_Zoning_Ordinance_June_2012.pdf. Accessed June 29, 2018.
114. Mobile services, 47 U.S.C. § 332(c)(7)(B)(iv). www.gpo.gov/fdsys/pkg/USCODE-2016-title47/pdf/USCODE-2016-title47-chap5-subchapIII-partIsec332.pdf: „No state or local government or instrumentality thereof may regulate personal wireless service facilities on the basis of the environmental effects of radio frequency emissions to the extent that such facilities comply with the [Federal Communications] Commission’s regulations concerning such emissions.“ Courts have reversed regulatory decisions about cell tower placement simply because most of the public testimony was about health.
115. Cellular Telephone Company v. Town of Oyster Bay, 166 F.3d 490, 495 (2nd Cir. 1999). https://openjurist.org/166/f3d/490/cellular-telephonecompany-at-v-town-of-oyster-bay. Accessed June 10, 2018.; T-Mobile Northeast LLC v. Loudoun County Bd. of Sup’rs, 903 F.Supp.2d 385, 407 (E.D.Va. 2012). https://caselaw.findlaw.com/us-4th-circuit/1662394.html. Accessed June 10, 2018.
116. Vogel G., A Coming Storm For Wireless? TalkMarkets. July 2017. www.talkmarkets.com/content/stocks–equities/a-coming-storm-forwireless?post=143501&page=2. Accessed September 13, 2018.
117. Swiss Re: SONAR – New emerging risk insights. July 2014:22. http://media.swissre.com/documents/SONAR_2014.pdf. Accessed June 10, 2018. „[A]n increasing level of interconnectivity and the growing prevalence of digital steering and feedback systems also give rise to new vulnerabilities. These could involve cascading effects with multiple damages as well as long-lasting interruptions if the problems turned out to be complex and/or difficult to repair. Interconnectivity and permanent data generation give rise to concerns about data privacy, and exposure to electromagnetic fields may also increase.“
118. Albert Einstein, in a letter to Max Born, Dec. 4, 1926.
119. Active Denial Technology. Non-Lethal Weapons Program. http://jnlwp.defense.gov/Press-Room/Fact-Sheets/Article-View-Factsheets/Article/577989/active-denial-technology-fact-sheet/. Published May 11, 2016. Accessed June 10, 2018.
120. Conflicts of interest have frequently arisen in the past. For example, the EU Commission (2008/721/EC) appointed industry-supportive members for SCENIHR who submitted to the EU a misleading SCENIHR report on health risks, which gave the telecommunications industry carte blanche to irradiate EU citizens. The report is now quoted by radiation safety agencies in the EU. Another example is the US National Toxicology Program contracting with the IT’IS Foundation, which is funded by the entire telecommunications industry, to design, build and monitor the exposure facility for a two-year, 25-million- US-dollar study of cell phones. It subsequently produced a misleading report that is now quoted by industry officials in the US.
121. Ross M., Mills M., Toohey D., Potential climate impact of black carbon emitted by rockets. Geophys Res Lett. 2010;37:L24810. https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1029/2010GL044548. Accessed June 17, 2018.
122. Ross M.N., Schaeffer P.M., Radiative forcing caused by rocket engine emissions. Earth’s Future. 2014;2:177-196. https://agupubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1002/2013EF000160. Accessed June 17, 2018.
123. Callicott J.B., Mumford K., Ecological sustainability as a conservation concept. Conservation Biology. 1997;11(1):32-40. https://www.sierraforestlegacy.org/Resources/Community/Sustainability/SY_CallicottMumford1997.pdf. Accessed June 20, 2018.
Redactarea finală a fost realizată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru
yogaesoteric
1 mai 2019