„Iubirea este una dintre realitățile fundamentale ale lui Dumnezeu. Descoperind iubirea, noi descoperim totodată că Dumnezeu există. Iubirea este „substanța” sa esențială. Energia infinită a Atributului Dumnezeiesc al iubirii Dumnezeiești provine de la Dumnezeu și ea este creatoarea a tot ceea ce este bun, divin, frumos, adevărat, extatic. Toate manifestările minunate conțin în ele energia dumnezeiască tainică, profund unificatoare a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești.
Când iubirea este în noi toți, atunci noi suntem cu toții în Dumnezeu. Energia inefabilă a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești este izvorul inepuizabil și atotputernic al vieții armonioase care se dezvăluie în noi sub forma fericirii, armoniei, bucuriei, compasiunii, bunătății și extazului. Tot ceea ce există bun, frumos și adevărat există cu ajutorul energiei tainice a iubirii, căci nimic din ceea ce este cu adevărat sublim, dumnezeiesc nu poate să existe ori să persiste fără iubire.
Tot ceea ce constatăm sau vom constata că este înălțător, dumnezeiesc și încântător conține înainte de toate, într-o anumită proporție, energia tainică a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești. Fiind infinită și veșnică, energia iubirii se află la originea și totodată este țelul tuturor ființelor care aspiră către Dumnezeu. Ființa umană care trăiește hrănindu-se mai mereu și cât mai mult din Atributul Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești evoluează mult mai repede către desăvârșire, iluminare spirituală și unire cu Dumnezeu.” (profesor yoga Gregorian Bivolaru)
„Iubirea nu este neapărat o relație cu o anumită persoană; iubirea este o atitudine, o orientare a caracterului, care determină modul de corelare a unei persoane cu lumea în întregul ei, nu numai cu un ”obiect” al iubirii. Dacă cineva iubește numai o singură persoană și nu manifestă decât indiferență față de toți ceilalți semeni ai săi, iubirea sa nu este iubire, ci un atașament simbiotic sau un egocentrism lărgit. Totuși, cei mai mulți oameni își închipuie că iubirea ține de un obiect, nu de o capacitate.
Ba mai mult, ei își închipuie chiar că neiubind pe nimeni altcineva în afara persoanei iubite, își dovedesc intensitatea iubirii. […] Nepricepând faptul că iubirea e un element activ, o putere a sufletului, mulți își închipuie că trebuie doar să găsești un obiect potrivit, după care totul va merge ca de la sine. Această atitudine poate fi comparată cu cea a unui om care vrea să picteze, dar care în loc să învețe arta aceasta, susține că doar trebuie să întâlnească obiectul potrivit și că va picta foarte bine când îl va fi găsit.
Dacă eu iubesc într-adevăr un om, îi iubesc pe toți oamenii, iubesc lumea, iubesc viața. Dacă pot spune cuiva ”te iubesc”, trebuie să pot spune: „iubesc în tine pe toată lumea, iubesc prin tine lumea întreagă, mă iubesc și pe mine însumi prin tine.” ” (Erich Fromm, „Arta de a iubi”)
„Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţa nu a găsit o explicaţie formală. Este forţa care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.
Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este Gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e Putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.
Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinţa umană nu a învăţat să o controleze după voinţa sa.
Dacă vrem ca speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.
…fiecare ființă umană poartă în sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie dumnezeiască aşteaptă să fie eliberată.” (Albert Einstein)
Atributul dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești este unul dintre cele mai importante atribute dumnezeiești. Aceasta este valabil nu doar la modul general, teoretic, ci și la modul personal, pentru fiecare dintre noi, ca ființe umane aflate pe calea desăvârșirii de sine. Acest atribut dumnezeiesc fundamental este sursa nesecată, izvorul primordial a iubirii pe care o trăim și o simțim, fie că o primim, fie că o oferim altora, fie că pur și simplu ne bucurăm de ea, ca energie emoțională regeneratoare și transformatoare. Prin urmare, iubirea pe care o trăim, pe care o primim și pe care o dăruim altora, provine întotdeauna numai și numai din iubirea lui Dumnezeu. Atributul dumnezeiesc al iubirii ne este permanent la dispoziție, ne este oferit în mod continuu și total, cu o nesfârșită generozitate: cum mai putem, știind aceasta, să ne plângem că nu suntem iubiți, sau că nu simțim iubire, când Dumnezeu ne pune permanent la dispoziție iubirea sa infinită, copleșitoare?
Ființa umană care renunță (înainte de toate, datorită egoismului și prostiei) la iubire se separă de una dintre energiile esențiale ale lui Dumnezeu și se îndreaptă astfel către dispersie și autodistrugere, pentru că atunci ea își pierde coerența și coeziunea.
Oricine vrea să se convingă de această realitate (greu de acceptat pentru ființele umane egoiste) poate să înceapă prin a acumula în propria ființă, zi de zi, energia sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești. În timp, aceasta va opera în ființa lor unele transformări fundamentale, esențiale, le va restructura și regenera din punct de vedere emoțional și psiho-mental, astfel încât atât trăirile lor preponderente, cât și înțelegerile și punctele lor de vedere vor căpăta o calitate și cuprindere nouă, elevată, divină. Dacă pentru ființele umane pure sufletește și elevat receptive aceste transformări încep să se producă în mod evident după numai câteva zile sau câteva săptămâni, altele pot avea nevoie de 2-3 luni sau chiar 7 luni pentru a remarca din plin efectele, dar aceste efecte vor apărea cu siguranță și ne vor recompensa cu o bogăție sufletească de neimaginat pentru noi înainte, cu o pace profundă a inimii și cu o aleasă fericire. Pentru cei care sunt împietriți sufletește și într-atât de egoiști încât această energie a iubirii dumnezeiești nu îi mișcă deloc, nu le atinge sufletele, care nu se pot deschide în fața ei, va fi de mare folos angrenarea complementară a unui tapas de HATHA YOGA realizat cu tenacitate și perseverență, suficient de mult timp (poate chiar 2-3 ani) pentru a le deschide și a le armoniza centrul de forță ANAHATA CHAKRA și a-și elimina definitiv toate problemele și carențele la acest nivel.
Adevărata iubire este întotdeauna opusul egoismului şi ea se manifestă printr-o aspiraţie intensă şi dezinteresată, a celui care iubeşte, de a-şi revărsa întreaga afecţiune asupra obiectului iubirii, oricare ar fi acesta – o fiinţă umană de sex opus sau care ne atrage, un colectiv, o idee, o valoare sau o activitate. Faptul că manifestările iubirii sunt de o diversitate, practic, infinită, adesea diferite de la un om la altul, se datorează nuanţării acestui sentiment universal în cazul fiecărei fiinţe în parte, care este unică în felul său. Naşterea şi persistenţa acestui sentiment – profund unificator, euforic, dumnezeiesc şi beatific – şi dezvoltarea sa, atunci când el se manifestă în diverse moduri, de la o fiinţă umană la alta, în sfera individuală a acesteia, este intim legată de formarea şi cristalizarea personalităţii.
Iubirea este cea dintâi lege pentru noi, ca ființe umane, în relațiile dintre noi și în relația noastră cu Dumnezeu. Atunci când în ființa noastră este din plin trezită energia euforizantă, înălțătoare, a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești, aceasta ne face să fim mereu conectați la iubirea infinită a lui Dumnezeu, care se revarsă din plin asupra noastră, și prin noi, asupra celor pe care îi iubim. Un mod minunat de a aprofunda această stare miraculoasă este de a urmări să Îl iubim din ce în ce mai mult pe Dumnezeu (așa cum vom simți, fără îndoială, că ne inspiră această energie a lui). Întorcându-ne sufletul către Dumnezeu și iubindu-L, urmărind să conștientizăm rezonanța cu atributul dumnezeiesc al iubirii divine și modul în care se manifestă și se exprimă iubirea lui Dumnezeu în acest caz, putem trăi stări copleșitoare de extaz mistic. Aceasta însă este valabil numai în cazul ființelor umane care sunt suficient de pure sufletește și care reușesc într-o anumită măsură să își transceandă ego-ul.
Iubirea, deși îmbracă pentru noi, ca ființe umane nenumărate nuanțe fermecătoare și pare diferită în funcție de momentul sau ființa față de care o simțim, este în esență o singură energie dumnezeiescă fundamentală. Prin iubire, se spune în tradiția spirituală, totul devine cu putință (aceasta cu condiția să fim capabili să iubim fără măsură). Marile miracole care devin capabile prin iubire se datorează transcenderii ego-ului; efectul profund transformator, alchimic al iubirii provine în mare măsură din transcenderea ego-ului. Se spune, de asemenea, în tradiția spirituală că devoțiunea lipsită de cunoaștere implică riscul de a cădea în fanatism – un avertisment pe care nu trebuie să-l neglijăm și care ne previne asupra unor posibile devieri care apar în ființele care nu urmăresc să își dezvolte în mod echilibrat diferitele înzestrări potențiale și toate planurile ființei lor. Este bine să urmărim în egală măsură să ne trezim în propria ființă și alte atribute dumnezeiești esențiale cum ar fi exemplu umilința, discernământul și bunul simț. Astfel, putem avea certitudinea că nu vom devia niciodată, căzând în capcana cumplită a fanatismului și spiritului sectar, care ar putea face din noi niște caricaturi umane. Iubirea adevărată este opusă fanatismului și sectarismului, pentru că ea este, prin definiție, liberă. Iubirea dumnezeiască trezește în sufletele noastre aspirații nobile, precum aceea către Libertate și ne ajută să înțelegem într-un mod armonios, lipsit de tensiuni, la ce se referă transcenderea ego-ului – și să reușim din ce în ce mai mult aceasta.
Iubirea este mereu inseparabilă de Libertate, căci fără Libertate nu se mai poate vorbi despre iubire, ci despre constrângere.
Iubirea este un Criteriu Esențial și în același timp ea este una dintre cele mai rapide modalități de dezvoltare armonioasă a ființei umane. Dacă există o mare iubire, Totul realității lui Dumnezeu se reflectă în Microcosmosul ființei noastre.
Fiind aspectul esenţial al existenţei umane, iubirea a fost (şi este) investită cu numeroase valenţe lumeşti şi spirituale, iar sensul acestui cuvânt a cunoscut pe parcursul istoriei numeroase definiţii şi interpretări, în funcţie de curentele filosofice existente, dar şi de gradul de elevare spirituală a celor care emiteau respectivele judecăţi.
Iubirea înseamnă să ne dăruim total, să uitam de sine (de ego). Abia atunci când vom uita de sine (de ego), vom începe să ne reamintim de Sine (Sinele nemuritor Atman). Cand iubim cu adevărat, Dumnezeu se manifestă prin noi.
În fond, iubirea nu este altceva decât o modalitate oferită fiinţei umane, de a se apropia de Dumnezeu, dar şi un mijloc rapid de cunoaştere a realităţii dumnezeiești.
