de Angela Anghel
În ultimele zile, cazul Bivolaru-MISA face din nou vâlvă pe toate canalele media. Cine încearcă să se informeze din mass-media despre acest caz, pentru a-și forma o opinie corectă, poate fi pe drept cuvânt derutat. În ciuda abundenței de știri, emisiuni și articole pe acest subiect, este practic imposibil să deslușești care sunt faptele reale care stau la baza acestora.
Asistăm la o campanie de intoxicare
Abundența de știri și articole despre cazul Bivolaru nu reprezintă o reală campanie de presă, ci o campanie de INTOXICARE a opiniei publice. Prin faptul că se difuzează enorm de multe informații, adeseori contradictorii, despre acest subiect, mass-media încearcă să creeze un curent de opinie defavorabil lui Gregorian Bivolaru și Școlii de Yoga MISA.
Metoda este extrem de eficientă, deși ne putem întreba cum se reușește aceasta, în condițiile în care știrile în cauză sunt, din punct de vedere jurnalistic, prost realizate, insuficient documentate și, cel mai grav, neconforme adevărului? Foarte simplu! În primul rând, cam toate materialele difuzate sunt convergente: toate exprimă o părere negativă despre Gregorian Bivolaru și MISA, toate introduc idei scandaloase sau fac referire la fapte imorale, reprobabile. Este ca în cazul bârfei, dar la o scară de milioane de ori mai mare. Nu contează realitatea, câtă vreme minciunile spuse incită la a fi răspândite, comentate etc. În al doilea rând, intoxicarea urmărește, de asemenea, să anestezieze opinia publică cu privire la un anumit subiect. Altfel spus, să aducă publicul într-o stare de derută, confuzie, saturație, inerție, în care să nici nu îl mai intereseze ce se petrece, de fapt, în acest caz. La adăpostul confuziei create, autoritățile au suficient spațiu de manevră pentru acțiuni abuzive.
Ce ascunde această campanie de intoxicare
Campania de intoxicare mediatică a opiniei publice în cazul Bivolaru urmărește să ascundă niște fapte simple:
– Gregorian Bivolaru a fost urmărit ani de zile sub pretextul că „pune în pericol siguranța națională”. A fost arestat abuziv în 2004, fără să existe niciun mandat de urmărire sau aducere pe numele lui, iar abia apoi a fost acuzat, într-un dosar fabricat, de „act sexual cu o minoră” (important! Minora în cauză neagă această acuzație).
– Statul român a cheltuit sume imense de bani, peste 5 milioane de euro, pentru ancheta prin care Gregorian Bivolaru a fost acuzat de „act sexual cu o minoră” în condițiile în care presupusa „victimă” nu recunoaște faptele și nu are nimic de reclamat.
– Statul român se face vinovat de numeroase abuzuri la adresa lui Gregorian Bivolaru și a altor practicanți yoga. Printre acestea: supravegherea și urmărirea ilegală, percheziții fără mandat, confiscarea de bunuri (furt) în cadrul unor percheziții ilegale, încercarea de a fabrica dosare, difuzarea de informații false prin intermediul presei, întreținerea (prin incitarea autorităților) a unei campanii mediatice pline de ură care vizează marginalizarea practicanților yoga în societate.
– Printre numeroasele acuze vehiculate de presă la adresa lui Gregorian Bivolaru, marea majoritate nu au ajuns niciodată în instanță, și aceasta nu pentru că procurorii nu au încercat. Pentru acuzațiile formulate în instanță, instanțele de judecată au decis: faptele respective nu există! Presa continuă să publice acuzații despre Gregorian Bivolaru ca și cum ar fi vorba de infracțiuni dovedite, când el deja a fost achitat.
– Statul român a cerut în mod abuziv autorităților europene urmărirea lui Gregorian Bivolaru, prin Europol, pentru infracțiuni precum trafic de minori și pornografie infantilă. Acest lucru ar fi fost posibil legal numai dacă Gregorian Bivolaru ar fi fost condamnat pentru aceste infracțiuni. Poliția română a făcut astfel un FALS GROSOLAN pe care acum presa încearcă să creeze o perdea de fum, dând impresia că Gregorian Bivolaru este un infractor periculos care se face vinovat de numeroase „crime sexuale” (termen nedefinit din punct de vedere juridic).
Pentru a ascunde toate aceste abuzuri, autoritățile române au acum nevoie de susținerea presei, care să trâmbițeze acuzații cât mai scandaloase, care să distragă atenția de la lipsa de fundament a acestui caz. O campanie similară a avut loc și în 2004 când, în ciuda violenței și a abuzurilor flagrante ale autorităților asupra yoghinilor, opinia publică nu a avut nicio reacție, iar cei aflați în culpă – din rândul autorităților – nu au fost niciodată sancționați.
INTOXICAREA este o tactică de dezinformare care își are originea în domeniul militar – unde înseamnă pur și simplu difuzarea de informații false către inamic, pentru a-l deruta și pentru a face imposibil să ghicească strategia pe care o are propria tabără. Dacă totuși au scăpat unele informații reale, intoxicarea implică să se difuzeze cât mai multe informații diferite, chiar contradictorii, pentru ca inamicul să nu mai priceapă nimic.
Extinsă în domeniul mass-media, dezinformarea publicului prin intoxicare mediatică înseamnă să se difuzeze un număr foarte mare de articole, emisiuni, știri, informații pe un anumit subiect. Nu este neapărat necesar ca toate acestea să fie coerente ca și conținut. Important este să se genereze confuzie, eventual și o reacție emoțională de un anumit tip (de exemplu, ură, frică sau respingere).
În ultimă instanță, intoxicarea vizează să deruteze opinia publică și să o anestezieze pe un anumit subiect. Oamenii să fie, efectiv, sătui, de subiectul respectiv. Să nu mai fie interesați să-l înțeleagă, să ia atitudine, să gândească sau să acționeze.
La o analiză atentă, ne dăm seama că acum asistăm la o campanie de intoxicare pe subiectul MISA-Gregorian Bivolaru, datorită numărului mare de articole și informații publicate pe acest subiect. Aceste articole acoperă o gamă largă de tematici și formulează diverse acuzații la adresa lui Gregorian Bivolaru, aducând în discuție tot felul de fapte ilegale, imorale sau scandaloase.
Indicii clare că este vorba de INTOXICARE
Primul indiciu că este vorba de o campanie de dezinformare și intoxicare a opiniei publice este numărul mare de articole și știri pe această temă, care nu au legătură directă cu evenimentele.
Varietatea informațiilor publicate, inclusiv faptul că unele sunt contradictorii, este un alt indiciu important. Pentru presă nu contează de ce anume s-ar face vinovat Gregorian Bivolaru, ci doar ca el să fie vinovat. Dacă ar exista o ȘTIRE reală, presa s-ar focaliza asupra ei.
Un alt indiciu: dacă acuzele formulate împotriva lui Gregorian Bivolaru ar avea o bază reală, s-ar face referiri la date precise și conjuncturi precise, ar exista dovezi și martori. Nimic din toate acestea nu sunt prezentate.
Alt indiciu clar că este vorba de o campanie de intoxicare a opiniei publice: întreținerea campaniei, chiar dacă nu există noi fapte. Se vorbește despre fapte petrecute cândva într-un trecut neclar. Știrile reale se petrec în prezent. Din punct de vedere al presei, săptămâna trecută este deja istorie antică. De ce se aduc în discuție tot felul de lucruri răsuflate, despre care s-a mai vorbit de mii de ori?
Și un alt indiciu important: absența punctului de vedere al celui incriminat. Aceasta arată că, de fapt, jurnaliștii nici nu sunt interesați să documenteze faptele și să descopere adevărul.
Cinci întrebări, cinci răspunsuri, o știre
În mod normal, o ȘTIRE pe un anumit subiect trebuie să fie actuală și de interes public. O știre bine scrisă răspunde la cinci întrebări importante: Cine? Ce (a făcut)? Când? Unde? Cum? (eventual, dacă este posibil să se realizeze o analiză mai amplă, se mai poate răspunde și la întrebarea „De ce?”)
Dacă parcurgem majoritatea informațiilor vehiculate recent despre Gregorian Bivolaru descoperim că lipsesc elementele esențiale ale unei știri. Sunt prezentate fapte insuficient documentate, despre care nu ni se dă nicio dovadă reală. Aceste fapte nu sunt nici actuale, nici de interes public. Iar știrile nu răspund clar la întrebările de mai sus, cu excepția primei întrebări.
Cele cinci întrebări și răspunsuri par să fie – în această campanie mediatică – după cum urmează:
Cine? Gregorian Bivolaru (și eventual alți yoghini).
Ce? Orice poate fi imaginat, care să aibă o tentă sexuală.
Când? Nu se știe.
Unde? Nu se știe.
Cum? În cel mai scandalos mod posibil!
Cum rămâne cu martorii?
Pentru a masca lipsa de credibilitate și de informație reală, cei care alcătuiesc materialele acestei campanii de dezinformare folosesc uneori așa-zișii martori. În cazul MISA- Bivolaru, martorii presei nu coincid deloc cu martorii din instanță.
Cel mai notoriu caz: presa a prezentat-o pe Agnes Arabela Mureșan ca fiind minora cu care ar fi avut o relație Gregorian Bivolaru și a difuzat din plin mărturiile acesteia, deși Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru o presupusă relație cu Mădălina Dumitru.
Un alt caz, Cecilia Tiz, pretinsă „membră MISA care rupe tăcerea”, este un martor de serviciu al presei, care a „rupt tăcerea” ani la rând în mii de articole și postări pe internet – ceea ce uită ea să menționeze este atât faptul că se află pe statele de plată ale SRI, cât și faptul că a fost condamnată, în Germania, pentru calomnie la adresa unor yoghini.
Una peste alta, nu vedem decât 2-3 martori, dar ni se vorbește despre infracțiuni și fapte scandaloase care implică zeci sau chiar sute, mii de oameni. Cum este posibil, dacă atât de multe persoane ar fi implicate, să nu existe dovezi și martori?
Vă invităm să analizați pe baza acestor criterii materialele publicate de presă și să ne trimiteți pe adresa redactie@yogaesoteric.net întrebările și comentariile voastre.
yogaesoteric
8 martie 2016
