CEDO restabilește adevărul în cazul MISA: perchezițiile din 2004 au constituit o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în data de 26 aprilie 2016 că autoritățile statului român au săvârșit un lanț de abuzuri deosebit de grave în cazul MISA. Este vorba de descinderile efectuate de peste 300 de jandarmi mascați, procurori, polițiști și lucrători SRI în data de 18 martie 2004 simultan în 16 locuințe ale unor practicanți yoga ai MISA.

Înainte de a prezenta mai detaliat decizia CEDO, reamintim pe scurt câteva date esențiale ale abuzurilor din martie 2004.

Operațiunea polițienească a purtat numele de cod „Christ” și a fost pe larg prezentată de către anchetatori canalelor mass-media, care au catalogat-o în mod aberant ca „cea mai mare operațiune a Poliției române împotriva traficului de droguri și de ființe umane”.

În realitate, după o strategie de reprimare a mișcării care a continuat și după 1989, la datele de 16 şi 17.03.2004, ca urmare a faptului că s-ar fi „constatat existența unor date şi indicii că în mai multe locuri din Bucureşti, aflate în administrarea unor persoane şi societăţi comerciale aparţinând M.I.S.A. ori membrilor ei, se produc şi se transmit prin tehnică de calcul, conexiuni în sistemul Internet, imagini pornografice în scopul obţinerii de venituri pe căi ilicite, vizionări privind persoanele recrutate pentru a fi trimise în străinătate, se transmit şi se primesc corespondenţe electronice (e-mail) cu privire la organizarea şi efectuarea activităţilor respective şi a plăţilor”, – adică activități de video-chat, Tribunalul București  a emis Autorizaţiile de percheziţie nr. 63 şi nr. 64  şi a dispus efectuarea percheziţiilor domiciliare la un număr de 16 imobile şi ridicarea obiectelor care conţin „date informatice, date referitoare la traficul informaţional sau date referitoare la utilizator”.

Procurorul şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, George Bălan, a solicitat în scris Serviciului Român de Informaţii şi Comandamentului Jandarmeriei Române, sprijin cu efective de cadre specializate la efectuarea percheziţiilor domiciliare care au avut loc în intervalul 18-19.03.2004, în conţinutul adresei sale fiind  prezentate MOTIVE DIFERITE DE CELE DEJA ÎNCUVIIȚATE DE INSTANȚĂ. Astfel, acestor instituţii li s-a adus la cunoştinţă o motivaţie mult mai gravă şi neconformă cu realitatea, situaţie care a avut importante consecinţe juridice. Iată fotocopia adresei prin care se solicită sprijinul acestor instituţii:

Astfel, la data de 18.03.2004, autorităţile române au declanşat o campanie agresivă şi abuzivă în urma căreia au fost luate cu asalt 16 imobile proprietate privată aparţinând unor persoane fizice, practicanţi yoga la Şcoala de yoga M.I.S.A., precum şi apartamentul proprietate privată al lui Gregorian Bivolaru. Percheziţiile au fost efectuate de către 16 procurori şi de peste 300 de lucrători ai forţelor speciale şi ale jandarmeriei române, fiind cea mai amplă operaţiune poliţienească de acest gen după 1990.

Ignorând obiectul dosarului de urmărire penală în baza căruia au fost obţinute autorizaţiile de percheziţie, respectiv infracţiunile prezentate mai sus, autorităţile române au procedat la efectuarea unei căutări barbare în urma căreia au fost ridicate zeci de obiecte personale şi chiar intime, fără legătură cu obiectul percheziţiei, iar persoanele identificate în imobilele percheziţionate au fost supuse unui regim de tortură psihică şi chiar fizică ore în şir. O femeie a fost legată cu cătuşele de lustră pentru că nu a vrut să îşi spună numele în faţa camerei de luat vederi și o alta, care a fost surprinsă la toaletă, a fost somată sub amenințarea armelor să se întindă la sol fără a i se permite să se îmbrace, timp în care a fost filmată. Reprezentanţii jandarmeriei au filmat de asemenea toate persoanele care au fost surprinse în imobile îmbrăcate sumar (descinderile au avut loc la ora 8.30 dimineaţa), împotriva voinţei acestora. Ulterior multe dintre aceste filmări au fost difuzate pe posturi TV fără acordul persoanelor filmate. Jandarmii au percheziţionat corporal persoanele găsite în imobile, reţinând în mod abuziv bunuri aparținând acestora (bani, telefoane mobile, lănţişoare de aur, cărţi, CD-uri audio, bijuterii, ceasuri de mână, aspiratoare, covoare), fără a încheia vreun document (proces-verbal) în acest sens. Au fost astfel confiscate din casele yoghinilor șapte camioane întregi de obiecte personale, ce au fost prezentate mistificator și instigator de mass-media ca „tone de materiale pornografice”.

După ore de teroare, aproximativ 100 de persoane au fost urcate cu forţa în dubele poliţiei, fiind duse la Parchet, unde au fost silite să semneze declaraţii dictate de procurori, în condiţii de presiune fizică şi psihică, fără a li se permite să ia legătura cu un avocat. Toate declaraţiile aveau drept scop incriminarea cu orice preţ a lui Gregorian Bivolaru şi a activităţilor şcolii de yoga. Deşi au fost aduse acolo cu forţa, procurorii au afirmat că aceste persoane au fost audiate ca şi martori, refuzându-le cererea de a fi audiaţi în prezenţa unui avocat.

În pofida faptului că în anii care au urmat persoanele agresate atunci cu barbarie de către autorități au depus peste 600 de plângeri, niciun procuror, jandarm, polițist sau vreun for decizional nu a fost considerat vinovat. Mai mult, în urma solicitărilor de a se realiza o inspecție judiciară a cazului, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a eliberat un raport în care a afirmat în mod sarcastic că yoghinii și-au înscenat singuri percheziţiile din martie 2004, pentru a discredita autorităţile române! Cităm din Nota CSM din 2006: „… menţionăm şi încercarea de a discredita autorităţile române, prin înregistrarea pe casete video a unor fapte de violenţă şi agresiune pretinse a fi comise de agenţii publici şi poliţişti asupra unor practicaţi yoga din cadrul MISA. În realitate, cu ocazia verificărilor, s-a constatat că persoanele ce purtau uniformele agenţilor publici şi poliţiştilor ce se urmărea a fi denigraţi, nu făceau parte din corpul jandarmilor sau al organelor de poliţie, totul fiind de fapt o înscenare, aşa cum rezultă din dovezile din anexa III la prezenta lucrare.”

Pe de altă parte, după 12 ani de la aceste evenimente, NICIUNA DINTRE  FAPTELE SUSPECTATE ȘI PENTRU CARE AU FOST FĂCUTE PERCHEZIȚIILE, NU AU FOST DOVEDITE DE AUTORITĂȚI.

Acuzațiile inițiale de video-chat, reținute inclusiv de Curtea Europeană ca și temei al perchezițiilor, au fost desființate între timp, de toate cercetările penale efectuate în cazuzele yoghinilor !!!

Aceste victime au parcurs toate etapele posibile si legale descrise de legislație pe plan intern și, după un proces istovitor și absurd, care a implicat 5 ani de termene succesive, Curtea Supremă de Casație și Justiție a României, în complet de 9 judecători, a decis că nu s-a încălcat niciun drept al petenților.

În fața acestei încrâncenări uimitoare a autorităților române de a îi găsi vinovați cu orice preț pe yoghinii MISA, iată că după 12 ani CEDO a început să facă dreptate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în acest caz nu a existat propriu-zis o anchetă efectivă, că reclamanților le-a fost încălcat dreptul fundamental la viață privată, că majoritatea dintre ei au fost reținuți ilegal și chiar au fost supuși unei anumite forme de tortură și unor tratamente degradante. Mai exact, au fost încălcate flagrant trei articole din Convenția Europeană  Drepturilor Omului: articolul 3 (referitor la interzicerea torturii), articolul 5 (referitor la privarea nelegală de libertate) și articolul 8 (referitor la încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie).

Redăm în continuare câteva pasaje deosebit de elocvente din Hotărârea CEDO:

„Niciun element din dosar nu permite a îi suspecta pe reclamanți de antecedente violente sau de un comportament care ar fi putut reprezenta un pericol pentru jandarmii chemați să percheziționeze clădirile. (…) Scopul operațiunii polițienești nu a fost acela de a opri presupuși membri ai săi (ai grupului, n.n.), ci doar de a ridica materiale informatice care s-ar fi putut afla în clădiri.”

„Din documentele aflate la dispoziția Curții reiese că activitatea MISA și a membrilor săi era monitorizată îndeaproape de autorități de mai mulți ani. Prin urmare, nu a fost o operațiune hazardată, de natură să genereze evoluții neașteptate pentru forțele de ordine chemate, iar acestea să nu fie pregătite. Din contra, autoritățile au premeditat operațiunea și au avut suficient timp pentru evaluarea eventualelor riscuri și luarea tuturor măsurilor necesare pentru a proceda la percheziție fără a recurge la forța excesivă.”

„Curtea a observat și alte deficiențe în pregătirea operațiunii. Astfel, deși în mandatul emis de curtea de apel obiectul percheziției era limitat la confiscarea echipamentelor informatice, se pare că acest fapt nu a fost adus la cunoștința militarilor batalionului special al Jandarmeriei. Aceștia din urmă au fost informați despre o operațiune de luptă împotriva traficului de droguri și a prostituției și, prin urmare, au angajat o forță specifică acestui tip de operațiune cu risc crescut.”

„Reclamanții au denunțat în egală măsură absența unei anchete efective cu privire la acuzațiile de rele tratamente”.

„Guvernul a apreciat că probele de la dosar justificau clasarea, care a fost dispusă de PICCJ la 16 mai 2005. Mai mult decât atât, Guvernul a considerat că concluziile PICCJ s-au coroborat cu cele ale parchetului militar în privința acuzațiilor principale și cu raportul Inspecției Judiciare a CSM.”

„Curtea regretă în mod special lipsa oricărei încercări de a administra probe și de a audia martori pentru a verifica derularea evenimentelor, circumstanțele exacte în care au fost aduși reclamanții și eventuala conotație discriminatorie a relelor tratamente denunțate.”

„Guvernul a afirmat că privarea de libertate a fost o măsură administrativă (…) justificată din punctul de vedere al Art. 5.1 lit. b) din Convenție. Curtea notează că, în temeiul art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002, pentru ca poliției să i se permită să conducă o persoană la sediu în vederea verificării identității, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: incapacitatea persoanei controlate de a dovedi identitatea în condițiile prevăzute de lege și existența suspiciunii comiterii unei infracțiuni. Or, Curtea constată că în cauză una dintre aceste condiții nu a fost îndeplinită. (…) Curtea notează că reclamanții nu au făcut obiectul niciunei anchete înainte de percheziție.”

„Reiese din circumstanțele cazului că reclamanții au fost reținuți la parchet pentru unicul scop de a fi audiați în dosarul penal care i-a vizat pe Gregorian Bivolaru și pe alți membri ai MISA. Cu toate acestea, ei nu au fost în niciun moment informați nici cu privire la motivele prezenței lor în fața procurorului, nici cu privire la statutul lor de martori. Curtea consideră că articolul 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 nu poate constitui un temei legal pentru privarea de libertate a reclamanților”.

Este important să observăm că această decizie a CEDO devine astfel un nod extrem de important în scoaterea la lumină a adevărului în cazul MISA. Respectivele descinderi din 2004 au constituit punctul culminant al abuzurilor autorităților și a campaniei mediatice îndreptate împotriva practicanților yoga ai MISA. Dosarele judiciare ce au fost fabricate ulterior împotriva yoghinilor – și în special a fondatorului MISA, Gregorian Bivolaru – au fost declanșate tocmai pe baza concluziilor forțate din această acțiune a Poliției române. Folosind în batjocură numele de cod „Christ”, această acțiune profund nelegală a fost zgomotos acompaniată, cvasi-unanim, de presă și de televiziuni, care au sfidat permanent dreptul practicanților yoga de a li se acorda premisa de nevinovăție.

Biroul de Presă MISA reamintește că ilegalitățile strigătoare la cer înfăptuite de statul român în cazul MISA – și în special al descinderilor barbare din 2004 – au mai fost semnalate și de autoritățile suedeze (care i-au acordat statutul de refugiat politic lui Gregorian Bivolaru), de numeroase organizații de apărare a drepturilor omului, de mai multe zeci de europarlamentari, precum și de mai mulți jurnaliști respectabili din diferite țări ale UE. De asemenea, și instanța Tribunalului Cluj a constatat în februarie 2015 (în Motivarea deciziei de achitare a lui Gregorian Bivolaru și a altor 20 de instructori yoga din MISA față de acuzația de trafic de persoane) că operațiunea din martie 2004 a încălcat numeroase dispoziții de procedură, având în realitate un caracter represiv. Referindu-se la dosarul de trafic de persoane fabricat în urma acelor percheziții din 2004, instanța clujeană arăta răspicat că „Scopul real şi evident al rechizitoriului şi a trimiterii în judecată a inculpaţilor nu a fost tragerea lor la răspundere penală, ci desfiinţarea acestei şcoli de yoga prin descurajarea membrilor ei de a îşi exercita libertatea de conştiinţă.”

Statul român, precum și canalele media naționale aproape în totalitate controlate politic, au jucat însă de fiecare dată rolul struțului care își bagă capul în nisip pentru a ignora toate aceste semnale care scoteau în evidență monumentalele erori care au avut loc.

Iată însă că aceste semnale extrem de clare se înmulțesc tot mai mult și ele devin tot mai serioase. În aceste condiții, putem sesiza că tendința de a continua menținerea acestei „strategii” de a urma cu obstinație o linie deja dovedită ca fiind complet autistă, aduce statul român nu doar în ipostaza de a fi sancționat de CEDO cu din ce în ce mai multe sute de mii de euro (plătiți de fapt de cetățenii români), dar mai ales în ipostaza de a se face tot mai vizibil de râsul lumii.

Puteți citi Cererea introductivă formulată la CEDO aici.