Bucureşti, 21 septembrie 2016: După achitarea în fond şi în apel, urmate de casarea abuzivă a acestor decizii şi condamnarea de către ÎCCJ fără a fi audiat măcar o singură dată, Gregorian Bivolaru solicită redeschiderea procesului pentru a beneficia în mod efectiv de dreptul la apărare
Tribunalul Sibiu va analiza astăzi cererea lui Gregorian Bivolaru de rejudecare a procesului în care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe 14 iunie 2013 la șase ani de închisoare pentru o așa-zisă relație sexuală cu o minoră.
Cererea de rejudecare se bazează pe jurisprudenţa europeană, care prevede că o persoană care a fost condamnată în lipsă și care nu a renunţat de bunăvoie la dreptul de a fi prezentă în instanţă are dreptul la redeschiderea procesului.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a UE şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului completează astfel prevederile Codului de Procedură Penală (care apreciază că un condamnat a beneficiat de dreptul la apărare dacă a fost reprezentat de un avocat ales, chiar dacă a fost judecat în lipsă), prevederi care contravin spiritului legii şi sunt neconstituţionale. Garantarea reală a dreptului la un proces echitabil implică şi respectarea altor principii, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:
– dreptul de a fi audiat (drept refuzat explicit de ÎCCJ prin refuzul de a aştepta formarea unei comisii rogatorii);
– dreptul de a interoga martorii sau părţile din proces;
– dreptul de a administra probe în apărarea sa.
Deoarece Gregorian Bivolaru s-a aflat în mod obiectiv în imposibilitatea de a participa la proces, fiind obligat să se refugieze într-un stat străin din cauza persecuţiilor la care a fost supus timp de 45 de ani, este evident că nu a renunţat niciodată de bunăvoie la prezenţa la proces şi este deci îndreptăţit să ceară redeschiderea acestuia.
În condiţiile în care ÎCCJ a refuzat să ţină cont de toate declaraţiile din dosar, inclusiv de cea a presupusei victime, Mădălina Dumitru, care a afirmat de fiecare dată în instanţă că declaraţia încriminatoare la adresa lui Gregorian Bivolaru i-a fost smulsă cu forţa de procurori, o rejudecare în condiţii corecte nu poate duce decât la confirmarea concluziilor instanței de fond şi a celei de apel, şi anume nevinovăţia lui Gregorian Bivolaru.
Cu privire la acest dosar, avocatul Dan Voinea, doctor în drept, general de brigadă şi expert în victimologie, a declarat: „Dosarul lui Gregorian Bivolaru este un dosar tipic pentru regimul comunist, început în timpul regimului comunist și continuat după 1989. Este un dosar politic bazat pe crearea artificială a unor acuzații care nu se regăsesc în probele care au fost administrate în această cauză, motiv pentru care două instanțe la rând, cea de la Sibiu și cea din Alba-Iulia, au dat soluția de achitare”.
Biroul de presă MISA
email: biroudepresa_misa@yahoo.com
telefon: 0722.233346
*****
Despre şcoala de yoga MISA: Şcoala de yoga MISA, fondată în 1990, este cea mai mare şcoală de yoga din Europa, având filiale în 33 de ţări. În cadrul cursurilor organizate de MISA se predau tehnici tradiţionale de yoga integrală care sunt practicate şi apreciate de zeci de mii de persoane. Cursurile MISA oferă o abordare pluridisciplinară a ştiinţei milenare yoga, împletind într-un mod accesibil, adaptat mentalităţii moderne, tradiţia înţelepciunii yoghine cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice.