Diversiune în procesul lui Gregorian Bivolaru de la ICCJ

6
1358

Lovitură de teatru la ICCJ. Judecătorul Ionuţ Matei a primit o scrisoare anonimă de ameninţare!

 

Astăzi, 14 iunie 2013, cu câteva minute înaintea şedinţei de judecată a ultimului termen din dosarul lui Gregorian Bivolaru, a fost convocată o conferință de presă de către judecătorul Ionuţ Matei și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, d-na Livia Stanciu,. La această conferință a făcut publică informaţia potrivit căreia judecătorul Ionuț Matei ar fi primit, în cursul zilei de ieri, în cutia poştală, o scrisoare anonimă de ameninţare.

În scrisoare se afirmă că, dacă judecătorul Ionuț Matei nu va da un verdict favorabil în ceea ce îl priveşte pe Gregorian Bivolaru, se va începe „o acţiune psihotronică” împotriva lui începând din data de 21 iunie. De asemenea, în scrisoare se face referire la unele fapte de corupţie ale judecătorului Ionuţ Matei care vor fi făcute publice. Scrisoarea este semnată: „NOI CEI INDIGNAŢI”.

Asociația M.I.S.A., prin purtătorul său de cuvânt, dl. Costică Cojocaru, a declarat pentru jurnaliştii care au luat parte la conferința de presă organizată chiar în sala de judecată în care urma să aibă loc procesul că Asociația nu are nicio legătură cu această scrisoare şi că ea constituie o diversiune făcută cu scopul evident de a agrava situația procesuală a lui Gregorian Bivolaru.

Judecătorul Ionuţ Matei a anunţat în cadrul conferinței de presă că va depune o plângere penală privitor la conținutul scrisorii primite.

Iată care este punctul de vedere al Asociației M.I.S.A. exprimat în comunicatul de presă eliberat astăzi privitor la acest subiect:

„Asociația M.I.S.A. dezaprobă și se disociază în mod ferm de această acțiune de intimidare a unui magistrat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care o consideră un act reprobabil.Considerăm că intenţia autorului acestei scrisori anonime este de a arunca în mod nemeritat responsabilitatea ei în rândul yoghinilor M.I.S.A. și a apropiaților lui Gregorian Bivolaru. Această „scrisoare de ameninţare” este în mod evident o modalitate specifică de diversiune folosită de fosta Securitate, făcută cu scopul de a îl ipostazia pe judecătorul Ionuţ Matei, într-o așa-zisă „victimă”, care va dobândi valenţe „eroice” dacă va da un verdict de condamnare. Evident este si faptul ca limbajul folosit in scrisoare este unul impropriu, care nu are nici o legatura cu specificul practicantilor yoga, care sunt adeptii non-violentei si a manifestarilor pasnice. Limbajul si modul de actiune utilizat in scrisoare aduce cu unul specific lucratorilor din serviciile secrete sau poate chiar procurori, ramasi in functii de conducere inca de pe vreme fostului regim cand se facea politie politica.
 
Asociația M.I.S.A. a monitorizat îndeaproape procesul lui Bivolaru Gregorian de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce ne-a permis să ne formăm o opinie obiectiva asupra modului în care acesta s-a desfășurat. Asociația nu ar apela în niciun caz la mijloace de intimidare sau la scrisori de ameninţare și nici la modalități ilegale de a demasca nedreptăţile flagrante care au fost comise de magistrații care judecă acest caz. Reprezentanții Asociației au semnalat deseori diferitele abuzuri în instrumentarea cazului lui Gregorian Bivolaru doar prin organizarea de mitinguri pașnice, prin depunerea de memorii și plângeri, precum și prin emiterea de comunicate de presă. Apreciem că aceastea sunt singurele modalitați legale de protest care sunt în spiritul activității pe care o desfășuram. 

Considerăm că modul în care s-a acţionat prin această scrisoare anonimă face un mare deserviciu actului de justiție al cărui subiect este Gregorian Bivolaru şi deturnează atenţia de la adevăratele puncte nevralgice ale procesului.”

Vom reveni cu informatii pe marginea acestui subiect.

 

6 COMENTARII

  1. am citit partea di nscrisoare publicata si ce e drept, limbajul cam seamana cu cel din multe articole de pe yogaesoteric, totusi stilul poate fii imitat. totodata cel putin in fragmentul publicat pe net nicaieri nu scrie sau se da de inteles ca se intentioneaza sa ii se faca un rau, ci mai de graba sa ii fie pusa in lumina rautatile, iar de aparate psihotronice iara nimic. oricum mass media prezinta stirile cum pofteste, ba e inproscata cu noroi justitia sii subiect de critica toata ziua ba saracul judecator e prezentat ca un martir. oricum…faptul ca doar o parte din scrisoarea respectiva a fost facuta publica indica faptul ca din nou se manipuleaza, din nou se folosesc doar segemente scoase din context si prezentate intr-o anumita lumina. s-a prezentat PARTE dintr-o scrisoare care se presupune ca a primit-o, in care nici pomenire de aparate psihotronice, iar ca se doreste sa ii se faca rau prin aparate psihotronice a fost alipita la stire, folosita in titlul sau spusa de crainici.

  2. Ionuț Matei susține că o asemenea scrisoare de amenințare ar fi fost primită și în 11 aprilie 2012, în preziua termenului de recurs.
    Dacă e așa, atunci ce concluzii au rezultat în urma cercetărilor și ce măsuri s-au luat ?
    (pariez că nu a fost nici o sesizare, altfel s-ar fi dat niște soluții până acum, a fost doar un circ).
    De ce tocmai acum fix la ultimul termen, brusc se ia în considerare „amenințarea”, și totul este ca și cum s-ar ști cine e autorul ?
    Și cum ar putea cere adepții MISA o soluție de suspendare, care ar însemna de fapt o recunoaștere a faptelor ?
    Și la circ ia parte și șefa ÎCCJ !Tocmai Ionuț Matei devine principalul suspect!

  3. Domnule Judecator de la Curtea Suprema, nu aveti nicio dovada ca scrisoarea este trimisa de membri MISA! Este de impardonabil sa faceti o conferinta de presa, impreuna cu sefa curtii supreme! Nici macar ea nu isi da seama ca nu exista nicio dovada? E circ ce faceti, justitia trebuie sa fie corecta! Respectati legea si judecati in conformitate cu legea nu cu aceasta mascarada!

    • Domnule judecator,nu pacaliti pe nimeni cu scenarii naive ,ba chiar penibile pentru functia pe care o ocupati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.