Drept la replică: Antena 3 face jocul celor vinovați de abuzuri în cazul MISA

0
674
 Ignorând cu insolență decizia recentă a CEDO, Antena 3 reia în mod abject exact aceleași acuzații împotriva MISA

 

Biroul de presă MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma difuzării în data de 15 mai 2016 de către redacția Antena 3 a reportajului cu titlul „Cine a pus mâna pe casele lui Guru Bivolaru”. Solicităm difuzarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:

După nenumărate ocazii în care a dovedit că instigă cu rea-voință opinia publică împotriva lui Gregorian Bivolaru și a MISA, postul de televiziune Antena 3 nu se dezminte și revine cu un nou reportaj calomniator. Ca și precedentele, acest reportaj sfidează atât evidențele faptice, cât și cele mai elementare norme ale deontologiei jurnalistice.

Ceea ce demonstrează fără putință de tăgadă caracterul mincinos și manipulator al acestui reportaj este, așa cum vom arăta, duplicitatea de care dă dovadă redacția Antena 3. Cu mai puțin de o lună în urmă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit oficial că 26 de practicanți yoga ai MISA care locuiau în anumite imobile din București au suferit abuzuri deosebit de grave din partea autorităților române în timpul și după descinderile armate brutale din martie 2004. Pentru respectivele operațiuni împotriva MISA statul român este obligat acum să plătească daune de aproape 300 000 de euro. Și totuși, reporterii Antena 3 au venit zilele acestea, din nou, exact la aceleași imobile și fără să pomenească absolut nimic despre recenta hotărâre a CEDO au insinuat cu obrăznicie, fără nicio probă, că acolo „și în prezent” ar avea loc „orgiile sexuale deja celebre pe tot mapamondul”, ca și în urmă cu 12 ani (adică în 2004), când „imobilele erau folosite drept adevărate temple ale plăcerii„.

Cu alte cuvinte, în loc să își ceară scuze și să își asume toxicitatea linșajului mediatic pe care îl practică, bazat pe minciuni grosolane pe care până la urmă le-a dat în vileag Decizia Curții Europene, Antena 3 a reiterat acuzațiile fantasmagorice pe care mass-media din România le propagă din 2004 (și chiar dinainte), ignorând cu desăvârșire concluziile CEDO.

Reamintim că în martie 2004 peste 100 de practicanți yoga ai MISA au suferit abuzuri cutremurătoare în timpul unor percheziții barbare la care au participat peste 300 de mascați, procurori, polițiști și lucrători ai serviciilor secrete. Aceștia au intrat cu sălbăticie în acele imobile, spărgând ușile și ferestrele. Locatarii găsiți înăuntru au fost ținuți apoi ore întregi sub amenințarea armelor, culcați la podea, unii legați cu cătușe, deși nu au opus absolut nicio rezistență. Mulți dintre ei au fost bătuți și chiar torturați. Au fost confiscate de-a valma câteva tone de obiecte personale, care nu aveau nicio legătură cu obiectul percheziției (cărți, CD-uri audio, bani, bijuterii, telefoane mobile, ceasuri de mână, alimente, covoare, aspiratoare, cleme de perdele, etc) ce au fost catalogate într-un mod pervers de către mass-media din România ca „tone de materiale pornografice”. Multe dintre obiectele confiscate nu au mai fost niciodată restituite, ele fiind efectiv furate chiar de către așa-zișii „oameni ai legii”.

Persoanele găsite în acele imobile au fost duse apoi cu forța, sub escortă, la Parchet pentru a fi determinate să dea declarații scrise sub dictare, prin care să îl incrimineze pe Gregorian Bivolaru și activitățile școlii de yoga MISA. Nici uneia dintre aceste persoane nu i s-a permis să ia legătura cu un avocat. Deși în mass-media au fost lansate atunci cu mare înverșunare acuzații extrem de grave – cum ar fi trafic de droguri, prostituție, trafic de arme – acestea s-au stins foarte rapid din lipsă de probe, iar perchezițiile nu au condus la găsirea nici măcar a unei singure persoane care să fie vinovată de vreo infracțiune.
Ulterior, în urma a peste 600 de plângeri care au fost făcute de-a lungul anilor de către practicanții yoga, a fost deschis un dosar penal la procuratura militară, care era menit să-i identifice pe autorii abuzurilor săvârșite de autorități. Este semnificativ că acel dosar a fost în cele din urmă mușamalizat atunci când a ajuns în faza finală și astfel toți jandarmii, procurorii și mai ales șefii lor care puseseră la cale respectivele descinderi, de o brutalitate ieșită din comun, au fost făcuți ca prin farmec scăpați.

În aceste condiții, Biroul de Presă MISA remarcă lipsa totală de scrupule a redactorilor Antena 3, care cu un tupeu fără margini și mânați de comenzile pe care le urmează fără niciun fel de conștiință umană și profesională, întocmai ca niște roboți, s-au înființat din nou la casele percheziționate în 2004 pentru a susține aceleași acuzații mârșave, deși acestea au fost răsunător infirmate în urma unei cercetări extrem de complexe a cazului, chiar de către o instanță internațională.

În disprețul total al deontologiei profesionale și al promovării adevărului, servind într-un mod umilitor interesele machiavelice ale celor pe care îi servesc hipnotizați, redactorii Antena 3 au încălcat – după cum vom descrie – încă o dată, în mod flagrant, criteriile de bază ale jurnalismului. Astfel, ei nu au prezentat absolut deloc situația reală, confirmată de deciziile CEDO, referitor la acele imobile și la locatarii acestora. De asemenea, redactorii Antena 3 nu s-au sinchisit deloc să prezinte și opinia celor pe care îi acuză cu atâta înverșunare și nici nu au contactat Biroul de Presă MISA. În schimb, pentru a se preface că fac o investigație, ei au recurs la alte tertipuri abjecte și anume au încercat să sugereze vecinilor de pe strada respectivă, într-un mod hilar de neprofesionist, răspunsuri acuzatoare la adresa yoghinilor, ce erau din start conținute în întrebări insinuante. Culmea este că nici măcar această strategie nu a funcționat. În unul dintre cazuri, așa cum se vede în reportaj, reportera a întrebat: „Se auzeau tot felul de povești cu orgii sexuale. Dvs. ce știți?”. La această întrebare vecinul respectiv a răspuns plin de bun-simț: „Nu putem ști noi așa ceva, că se întâmplă sau nu. Nu avem de unde să știm.” Vecinul chiar continuă și spune apreciativ despre cei care locuiesc în acele case: „Nu sunt oameni simpli. De obicei sunt oameni care au studii superioare.

Demonstrând indirect că reportajul este o penibilă mascaradă, prezentatoarea Mihaela Bîrzilă concluzionează totuși din studio, parcă sigură că audiența ei este compusă doar din retardați: „Spun vecinii că și acum s-ar mai întâmpla acele orgii sexuale”!

Se poate constata așadar maniera aberantă în care procedează redactorii Antena 3, când chiar dacă față de insinuările lor mizerabile nu există martori și – chiar mai mult decât atât – vecinii dezmint calomniile inventate de ei, totuși, aceștia țin morțiș la ideea lor fixă de a împroșca cu noroi, în pofida faptului că nu au absolut nimic credibil care să le susțină scenariul mârșav.

Biroul de Presă MISA subliniază de asemenea, ca o dovadă în plus că reportajul nu este altceva decât o murdară însăilare de minciuni, că imobilele despre care Antena 3 susține că „Gregorian Bivolaru a pus stăpânire pe ele în urmă cu 12 ani” nici măcar nu au aparținut vreodată acestuia. Ele au fost și sunt proprietăți private ale unor diverse persoane care pur și simplu își văd de viața lor acolo, fără a fi deranjat niciodată pe nimeni și fără a fi încălcat vreodată legile.

Având în vedere lipsa de consistență, de sens și chiar absurditatea acestui gen de reportaje și articole denigratoare la adresa MISA și mai ales a lui Gregorian Bivolaru, putem înțelege chiar foarte ușor proveniența lor. Ele sunt pur și simplu rodul otrăvit al executării unor ordine veninoase, ce vin culisele puterii masonice care în realitate a dominat (și continuă și acum să o facă) toate guvernele care s-au succedat la putere în România după anul 1989. Aceste forțe absconse ale francmasoneriei sunt extrem de deranjate de faptul că în cadrul Școlii de yoga MISA se fac nenumărate dezvăluiri îndrăznețe despre planurile criminale ale așa-zișilor „iluminați” ce acționează în cârdășie cu secta satanică mondială a francmasoneriei și care planuri au drept scop instituirea unei așa-numite „Noi Ordini Mondiale” prin care populația lumii să fie redusă drastic și controlată tiranic într-un stat de tip fascist și totalitar.

Neputând să suporte că în cadrul MISA mii de oameni află ADEVĂRUL despre aceste realități revoltătoare, mass-media aservită acestor minți bolnave exercită fără încetare un linșaj mediatic plin de ură împotriva acestei școli de yoga și a fondatorului său, Gregorian Bivolaru. Aceasta este de altfel și explicația pentru care replicile Biroului de Presă MISA nu sunt practic niciodată publicate de către cei care atacă MISA, deși dreptul la replică este un drept fundamental, garantat de lege.

Biroul de Presă MISA solicită așadar încă o dată redacției Antena 3 să îi acorde dreptul legal la replică. Bineînțeles, în cazul refuzului de a publica replica, aceasta va constitui implicit o dovadă că cei care conduc Antena 3 se tem ca nu cumva publicul să afle și să înțeleagă adevărul.

Biroul de Presă MISA
24 mai 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.