Evocare şi comuniune spirituală cu marele yoghin şi realizat spiritual Rămână Maharishi

1
738

Marele înţelept şi eliberat Ramana Maharishi s-a născut la data de 30 septembrie 1879 într-un orăşel indian, primind numele de Ventakaraman. Copil fiind, aparent nu era atras de aspectele spirituale, fiind interesat, datorită constituţiei lui fizice robuste, mai mult de întrecerile sportive de lupte şi înot, pe care de obicei le câştiga. Un anumit eveniment, poate neaşteptat, avea să marcheze şi să scoată la iveală dintr-un şcolar sportiv un mare înţelept al acestei planete. La vârsta de 16 ani, într-o zi în timp ce se afla singur în camera sa, deşi era pe deplin sănătos, a început să simtă o din ce în ce mai teribilă teamă de moarte. Reacţia lui atunci a fost de a-şi orienta mintea către interiorul fiinţei şi de a se supune unui proces de analiză, spunându-şi: „Acum eu mor. Ce înseamnă această moarte? Cine este cel care moare? Moare de fapt doar acest trup.” În acele momente, întins fiind la pământ, el a trăit atunci cu adevărat experienţa morţii, rămânând nemişcat şi fără să respire. În acelaşi timp însă, analiza lui lucidă continua: „Bine. Atunci trupul este mort. El va fi dus pe terenul de incinerare şi acolo va fi transformat în cenuşă. Dar sunt eu mort? Sunt eu trupul meu? Trupul meu este acum mort şi inert, dar eu simt întreaga forţă a fiinţei mele şi chiar aud vocea Eu-lui meu interior. Aşadar eu conştientizez transcenderea timpului. Eu sunt deci însuşi Spiritul Nemuritor ce se adăposteşte în acest trup tranzitoriu.” Aceste cuvinte erau de fapt mult mai mult decât un simplu exerciţiu intelectual, ci ele exprimau chiar experienţa vie a conştientizării Sinelui Etern Nemuritor (Atman). Absorbţia în realitatea Sinelui Divin a continuat apoi neîntreruptă din acel moment. Nu cu mult mai târziu, Ventakaraman a simţit şi a urmat imboldul foarte puternic de a se retrage pentru a medita. Ajungând la Tiruvannamalai, a mers la templul lui Arunachaleshvara, unde s-a înfăţişat Tatălui. Paharul fericirii era plin până la margini. Febra ce-i devastase trupul mai multe zile l-a părăsit. Era sfârşitul călătoriei sale şi revenirea Acasă, în realitatea Sinelui Nemuritor.

Ramana Maharishi a urmat apoi o lungă perioadă de asceză, de absorbţie atât de totală în Sine, încât corpul fizic al tânărul yoghin trebuia îngrijit de altcineva. Mai târziu, el a explicat că în timpul celor 30 de luni de la venirea lui la Tiruvannmalai fusese permanent cufundat într-un ocean de inefabilă fericire, uitând cu totul de trupul său şi de lumea înconjurătoare. Abia apoi a reînceput gradat să-şi refolosească simţurile şi mintea, să privească în exterior şi să comunice cu cei ce se apropiau de el. Experienţa morţii aparente de la vârsta de 16 ani s-a repetat la un nivel mult mai profund şaisprezece ani mai târziu: „Brusc, imaginea lumii exterioare a dispărut, fiind parcă acoperită de o cortină albă. Însă dispariţia uneia şi apariţia celeilalte a fost gradată, în aşa fel încât o parte din peisaj şi o parte din acel val alb strălucitor erau simultan prezente în faţa mea. Curând după aceea însă, lumea exterioară a dispărut complet şi am fost nevoit să mă opresc. Apoi am reluat mersul, dar fenomenul s-a repetat de 3 ori. Aveam senzaţia unui vârtej. Circulaţia sângelui şi bătăile inimii mi s-au oprit, iar corpul a început să capete o culoare cadaverică, astfel ca Vasu a crezut că într-adevăr a murit şi a început să plângă şi să mă îmbrăţişeze. Eu eram perfect conştient de toate aceste aspecte. Mâinile şi picioarele mi se răceau şi inima încetase să mai bată, dar nu simţeam nici o teamă. Curgerea gândurilor şi conştiinţa de Sine erau mereu prezente şi nu-mi făceam griji în privinţa stării trupului meu. Totul a durat aproximativ 15 minute. Deodată am simţit un flux de energie revărsându-se în întregul corp, inima a început să bată şi sângele circula din nou. Am deschis ochii, m-am ridicat şi le-am spus: «Haideţi, să mergem».”

Începând de atunci, Maharishi s-a simţit pentru totdeauna şi în mod ferm stabilit în lumea Esenţei Pure, percepând lumea fenomenală ca pe un film proiectat pe ecranul Sinelui Suprem, ca pe un vis ce-i permitea totuşi să trăiască printre oameni şi să le vorbească, răspândind asupra lor compasiunea şi graţia sa nesfârşită. Marea faimă de care se bucura că fiinţă eliberată a adus în jurul lui un număr tot mai mare de aspiranţi şi căutători ai înţelepciunii. Ramana Maharishi era o fiinţă plină de compasiune, blândeţe şi umilinţă. În jurul său plutea o atmosferă de pace şi de iubire. Departe de a-l considera o fiinţă inaccesibilă, vizitatorii găseau întotdeauna mângâiere pentru durerile lor, chiar şi numai în simpla sa prezenţă, fără ca înţeleptul să rostească vreun cuvânt. Ascultarea tăcerii îl face pe discipol să îşi pună eterna întrebare: „Cine sunt eu?”. Adânca introspecţie anulează orice agitaţie a minţii, revelând natura ultimă, imuabilă, a Sinelui Suprem (Atman).

Învăţătura lui Ramana Maharishi este similară cu cea din Advaita Vedanta şi are ca scop Realizarea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Modalitatea de cercetare a naturii Sinelui Suprem, propusă de Ramana Maharishi, este introspecţia. Aceasta urmăreşte înlăturarea identificării Sinelui cu trupul şi cu tot ceea ce ţine de acesta, inclusiv mintea senzorială. Ceea ce rămâne este pură existenţă, pură conştiinţă şi pură beatitudine (sat–cit–ananda). Experienţa Eu-lui Suprem este accesibilă tuturor. Sinele nu e separat de noi, nu e ceva metafizic şi inaccesibil. Pentru a-l percepe e necesar doar să trecem de proiecţiile minţii, care îl plasează mereu în altă parte. Sinele este aici şi acum, ascuns doar de vălurile aparenţei. Ramana Maharishi spunea: „Întreabă-te mereu, fără odihnă, «Cine sunt cu adevărat?». Analizează-ţi întreaga fiinţă şi urmăreşte să descoperi unde apare ideea de eu. Continuă să meditezi astfel şi menţine-ţi atenţia în interior. Într-o zi, roata gândurilor va încetini şi o intuiţie iluminatoare va apărea în chip misterios. Urmăreşte intuiţia aceea, lasă-ţi gândirea să se oprească şi astfel îţi vei atinge apoi scopul spiritual şi vei ajunge astfel să cunoşti realitatea inefabilă a Sinelui Suprem Nemuritor”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.