Evocare şi comuniune spirituală profundă cu marele yoghin şi înţelept Ramakrishna

În, dimineaţa zilei de 18 februarie 1836, într-o familie de brahmani săraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal, s-a născut un băieţel pe care lumea, mai târziu, avea să-l cunoască sub numele de Sri Ramakrishna. Faptul că se născuse un mare spirit a fost prezis nu doar de către astrologi, dar şi de anumite semne divine pe care le-au primit părinţii acestuia, prin intermediul unor viziuni şi a unor stări de conştiinţă excepţionale. Copil fiind, Ramakrishna răspândea o deosebită fascinaţie, nu doar asupra părinţilor şi rudelor, ci şi asupra vecinilor care făceau tot posibilul să treacă măcar o dată pe zi să-l vadă. Copilul nu a manifestat un interes deosebit pentru şcoală, îl fascinau însă vieţile şi caracterele sfinţilor şi eroilor spirituali. Băiatul avea o deosebită atracţie către orice subiect spiritual, intrând adesea în meditaţii adânci şi chiar în stări extatice.
Prima stare extatică pe care o relatează însuşi Sri Ramakrishna s-a produs la o vârstă foarte fragedă: ”Într-o zi, pe când aveam doar şase sau şapte ani, mă plimbam pe o potecă îngustă ce separa câmpurile de orez, mestecând absent câteva boabe din orezul pe care-l aveam în coş. Privind către cer, am văzut nori vineţii, nori de furtună, care-l acopereau cu repeziciune. În acelaşi timp, ca o salbă de mărgăritare, un şir de cocori în zbor, de o albeaţă sclipitoare, tiveau parcă aceşti nori într-o imagine neasemuit de frumoasă. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atât de mult, încât mintea mea s-a dilatat în nemărginire, făcându-mă să cad în lan, lipsit de cunoştinţă. Mai târziu, m-au găsit câţiva oameni care m-au dus pe braţe acasă”.
Mai târziu, aspiraţia sa intensă către Dumnezeu, pe care el îl adora sub aspectul Divinei Mame Kali, Marea putere cosmică a timpului, era atât de intensă, încât adesea Ramakrishna plângea, dansa, striga, aspect care i-a determinat uneori pe cei din jur să-l suspecteze de nebunie. Sri Ramakrishna ne povesteşte: ”Într-o zi, eram pradă unei dureri de nesuportat, încât mi se părea că mi se răsuceşte inima ca o rufă udă. Mă sfâşia ideea că nu avusesem încă niciodată în viaţă viziunea realităţii spirituale pe care o intuiam, când, o emoţie teribilă m-a cuprins. Percepeam acum un ocean de spirit, fără limite, orbitor. În orice direcţie îmi îndreptam privirea şi oricât de departe priveam, nu vedeam decât enormele valuri în mişcare ale acestui ocean strălucitor de lumină. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamăt melodios divin, ca pentru a mă înghiţi. Într-o clipă ele m-au cuprins inundându-mă. Copleşit de ele, m-am sufocat, mi-am pierdut apoi cunoştinţa şi am căzut. Cum a trecut acea zi şi următoarea, nu mai ştiu deloc. Mă simţeam ca şi cum în interiorul meu se legăna un ocean de beatitudine inefabilă şi până în cele mai adânci cute ale fiinţei mele eram conştient de prezenţa continuă a Eternei Mame Cosmice – Kali”.
Primul Ghid spiritual pe care Ramakrishna l-a avut a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, o fiinţă iniţiată în cunoaşterea tantrică. Ramakrishna i-a mărturisit cu sinceritate mersul său de orb, întretăiat de străfulgerări divine, neînţelese. Ei au realizat împreună, cu repeziciune, calea tantrică, Sri Ramakrishna realizând cu o uşurinţă uluitoare toate ritualurile şi tapasurile impuse de gurul său. A obţinut astfel, viziunea lui Dumnezeu sub forma infinitei energii divine, Shakti, experimentând-o sub forma lui Kundalini, imensa forţă potenţială aflată în fiinţa umană.
Apoi, Sri Ramakrishna a continuat ascensiunea sa către cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu, înălţându-se în domeniul insondabil al Absolutului fără formă, etern şi nediferenţiat, cu ajutorul celui de-al doilea ghid spiritual al său, Totapuri, un ”yoghin slab, aspru şi dur ca o piatră”, adept al filozofiei non-dualiste, Vedanta. Spre totala uimire a Ghidului său spiritual său, într-un efort extraordinar de concentrare, Sri Ramakrishna a realizat dintr-un singur salt ultima etapă nirvikalpa samadhi. Iată o mărturie a lui Sri Ramakrishna despre acea trăire: ”Universul se stinge. Spaţiul însuşi nu mai există. Mai întâi umbrele estompate ale ideilor continuă să mai plutească pe fundalul obscur al minţii. Singură, slaba conştiinţă a Eu-lui se repetă, monotonă. Apoi şi aceasta se pierde în Realitatea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Orice dualism se şterge. Spaţiul finit şi spaţiul infinit nu mai sunt decât unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gândire, am realizat Absolutul.”
Sri Ramakrishna este, fără nici o îndoială, modelul divin de aspiraţie spirituală către Dumnezeu. El reprezintă însăşi inima tuturor realizărilor spirituale ale vizionarilor şi înţelepţilor Indiei. Sri Ramakrishna a atins starea cu totul excepţională de Bhava-mukta, în care prezenţa conştiinţei divine este continuă şi permanentă, fără a exista nici o separare între experienţa trăită în manifestare şi cea care rezultă prin fuziunea extatică cu fiinţa infinită şi atotputernică a Supremului Absolut – Dumnezeu Tatăl.