Evocare şi comuniune spirituală profundă cu marele yoghin şi realizat spiritual Shankaracharya

Apropierea de învăţătura şi viaţa marelui yoghin Shankaracharya este de fiecare dată, pentru orice om, o chemare către meditaţie şi în acelaşi timp o revelare a profunzimilor sufletului său. Întreaga viaţă a lui Shankara a fost o continuă dăruire către Dumnezeu. Shankaracharya este unanim recunoscut ca fiind un mare realizat spiritual, un mare filosof şi un yoghin desăvârşit. El s-a născut la Kaladi, în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 686 d. Hr. Înţeleptul Shankara a urmat şcoala vedică. El a pătruns esenţa învăţăturilor vedice sacre şi a formulat cu genialitate definiţii precise şi analize profunde referitor la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică.
La vârsta de 10 ani, Shankara era deja un mare învăţat. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile tradiţionale, dar scrisese deja comentarii la multe dintre ele şi le prezentase dintr-o înaltă perspectivă erudiţilor care veniseră din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat-minune care era considerat o încarnare a lui Shiva. Shankara şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promițându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi a pornit în căutarea unui ghid spiritual. Pe malurile râului Narmada îl întâlneşte pe Gaudapada, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. Shankara îi cere bătrânului să îl iniţieze, dar Gaudapada îl refuză, deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu Brahman. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, Govindapada, care îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în practica yoga. Într-un timp foarte scurt, Shankara atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual.
Îndeplinind instrucţiunile date de ghidul său spiritual de a restabili învăţătura Advaita Vedanta ca punct de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept Shankara a plecat la Varanasi, vechiul centru al religiei şi culturii vedice, şi a început să răspândească învăţăturile despre Unitatea existentă în diversitate. El a avut dispute filosofice cu învăţaţi conducători ai diferitelor şcoli filosofice şi, răspunzând la toate obiecţiile aduse şi contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire spirituală. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli ai săi, Sananda. De la Varanasi, marele maestru spiritual a călătorit la Badrinath împreună cu discipolii săi, dăruindu-le oamenilor mesajul său spiritual.
A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum, şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui Nirguna Brahman (Dumnezeu transcendent) nu este lipsit de devoţiune faţă de Saguna Brahman (Dumnezeu văzut în forme). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, Shankara a scris comentarii la zece Upanishade, la Bhagavad Gita şi la Brahma Sutra, şi şi-a stabilit astfel doctrina spirituală pe o fundaţie fermă. Învăţătura spirituală revelată de Shankara este, din punct de vedere pur filosofic, una dintre cele mai importante şi mai fascinante care s-a născut pe pământul indian. Shankara a pelegrinat dintr-un loc în altul, angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi şcoli filosofice şi, prin inegalabilul său talent oratoric, susţinut de o profundă înţelepciune, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate. Viaţa pământeană a lui Shankara s-a sfârşit la Kedarnath, în Himalaya. Avea numai 32 de ani. El a fost mai degrabă un reformator, decât un inovator; nu a predicat o doctrină sau vreo credinţă nouă. A dat însă un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său.
În căutările sale asupra sensului existenţei, a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Astfel, el a scris poemul denumit „Moha Mudgaraiu“ („Sfărâmarea iluziei“), în care întreba: „Cine este soţia ta? Cine este fiul tău? Drumurile acestei lumi sunt într-adevăr stranii. Al cui eşti tu? De unde ai venit? Vastă este ignoranţa ta, dragul meu! De aceea, reflectează asupra acestor aspecte şi adoră-L pe Dumnezeu.“ Shankara a făcut să strălucească învăţătura pură a Vedantei, după o perioadă de recul datorată propagării budismului. A fost considerat un sfânt şi se spune că a fost încarnarea lui Shiva. Opera literară a lui Shankara este vastă şi sublimă. El nu numai că a făcut comentarii asupra scrierilor vedantice, dar a şi creat două lucrări filosofice majore, „Upadeshasahasri“ şi „Viveka Chudamani“ („Discernământul spiritual, bijuteria cea mai de preţ“). El este totodată autorul multor poeme, imnuri, rugăciuni şi lucrări referitoare la filosofia Vedanta.
Aşa cum o dovedesc scrierile sale, Shankara a fost mai mult înclinat către Jnana Yoga. El era însă înzestrat şi cu o mare putere de a iubi. Renunţarea, discriminarea, controlul de sine, acestea erau cuvintele sale cheie. Shankaracharya nu a fost supus iluziei acestei lumi (maya). Tocmai de aceea el a putut să descrie atât de clar transformarea completă a Universului, ce are loc în faţa ochilor clarvăzătorului eliberat. Când este trăită starea superioară de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, când toate fiinţele şi fenomenele sunt văzute în relaţia lor adevărată şi profundă cu Dumnezeu, atunci, spune Shankaracharya, „această lume poate fi percepută în mod real ca fiind un veritabil paradis, întocmai aşa cum a fost creată încă de la începuturi de către Dumnezeu Tatăl“.