Existenţa tainică a lui Dumnezeu ni se revelează adeseori prin ipostazele Sale nebănuite. Datorită Atotputerniciei Sale, Dumnezeu le susţine pe toate cele care sunt cuprinse în Fiinţa Sa, ce îmbrăţişează fără încetare totul. Atunci când suntem pregătiţi să ne deschidem către El, Dumnezeu ni se revelează şi ne face să-L descoperim. Aceasta se petrece adeseori fie prin sincronicităţile şi miracolele pe care le trăim zi de zi, fie în intimitatea rugăciunii pure, sincere, rostite cu iubire şi dăruire, fie în profunzimea meditaţiei, în ardoarea iubirii, în pacea Sinelui sau în frumuseţea indescriptibilă a naturii.
Totodată, fiecare fiinţă umană care aspiră, cu o mare credinţă şi umilinţă, să intre într-o tainică stare de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, având astfel experienţa copleşitoare a existenţei Sale, poate realiza aceasta şi prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă® ce apar atunci când evocăm sau facem să apară câtuşi de puţin în noi manifestările anumitor Atribute Dumnezeieşti, cum ar fi: Iubirea Divină, Compasiunea Divină, Înţelepciunea Divină, Răbdarea Divină, Genialitatea Divină, Frumuseţea Divină etc. Pentru fiecare dintre noi este cu putinţă să trezim în universul nostru lăuntric o indescriptibilă stare sau un proces de rezonanţă ocultă® cu un anumit Atribut Dumnezeiesc, deoarece fiecare dintre noi am fost creaţi la origini după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl.
„Tot ceea ce este absolut sigur este existenţa lui Dumnezeu, iar restul sunt doar iluzii, aspecte efemere şi minciuni.“ (Gregorian Bivolaru, „Aforisme şi cugetări“) Cunoaşterea intimă, inexprimabilă şi profundă a lui Dumnezeu rămâne pentru fiecare dintre noi esenţială. Descoperirea realităţii Sale grandioase elimină orice fel de întrebări legate de existenţa Sa, prin însăşi revelarea existenţei lui Dumnezeu, existenţă care se situează dincolo de orice îndoială sau iluzie. Dumnezeu Tatăl Îşi are în veşnicie existenţa în Sine Însuşi. În eternitate, Dumnezeu este principiul existenţei. În infinitatea Sa, Dumnezeu este absolut inaccesibil, neafectat şi întotdeauna necunoscut şi misterios, căci El nu poate fi în totalitate un obiect al cunoaşterii pentru un altul decât El Însuşi, aceasta explicându-se prin faptul că în afara Lui nimic nu este capabil să-L cunoască şi să-L îmbrăţişeze în totalitate.
Atunci când este privită din acest punct de vedere, orice cunoaştere, chiar relativă, nu este decât o participare la cunoaşterea tainică, atotcuprinzătoare şi absolută care totodată este supremă, a lui Dumnezeu. Anumite scrieri tradiţionale indiene Îl numesc pe Dumnezeu „Cel ce este dincolo de tot ceea ce nu este cunoscut“. Totuşi, dincolo de toate acestea, dat fiind faptul că în realitate fiecare fiinţă umană este un sui generis Microcosmos şi având în vedere că fiecare fiinţă umană a fost la origini făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Tatăl, este totuşi cu putinţă să descoperim în propriul nostru univers lăuntric punctele-focar de corespondenţă care există în fiecare dintre noi şi care atunci când sunt trezite şi dinamizate fac posibilă nu numai o cunoaştere extraordinară şi foarte profundă de sine, ci totodată fac posibilă cunoaşterea directă şi nemijlocită a tuturor acestor aspecte, ipostaze, care au existat şi există sau vor exista atât în întregul Macrocosmos, cât şi în Fiinţa infinită şi plină de mistere a lui Dumnezeu Tatăl.
Tocmai de aceea, marii înţelepţi au subliniat adeseori de ce este atât de importantă cunoaşterea reală şi profundă de sine. Această cunoaştere nu numai că face cu putinţă să cunoaştem astfel întregul Macrocosmos, dar totodată face cu putinţă să-L descoperim şi să-L cunoaştem într-un mod direct, profund şi inefabil pe Dumnezeu Tatăl ce este ascuns în străfundurile universului nostru lăuntric sub forma realităţii esenţiale a Sinelui Suprem Nemuritor Atman. Prin descoperirea lui Dumnezeu în propriul nostru univers lăuntric, îndumnezeirea fiinţei umane devine posibilă şi ea chiar ajunge să fie o realitate. Marele model divin, Iisus Hristos, a exprimat această experienţă copleşitoare, totală a existenţei lui Dumnezeu Tatăl în afirmaţia: „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine.“
