Descoperirea sensului, a rostului nostru pe această lume poate fi asemănată cu o lucrare arheologică, o acţiune îndelungată de a descoperi şi de a aduce la lumină comorile pe care le purtăm în fiinţa noastră.
La început nu ştim exact ce căutăm şi nici unde să căutăm. Această îndoială şi neştiinţă ne poate cauza stări de suferinţă sau neîmplinire. Cealaltă alternativă însă, aceea de a nu căuta e mult mai rea. Ea are drept consecinţă o viaţă superficială, o viaţă în care nu ne cunoaştem pe noi înşine, în care suntem străini faţă de noi.
Şi dacă nu ne cunoaştem pe noi, cum ne-am putea aştepta să-i cunoaştem şi să comunicăm cu ceilalţi? Iată de ce descoperirea menirii sau a destinului nostru spiritual nu ne priveşte numai pe noi.
Fără să descoperim calităţile, talentele şi înzestrările caracteristice fiinţei noastre, cum ne-am putea găsi împlinirea, bucuria în ceea ce facem? Viaţa noastră ar fi seacă, searbădă, lipsită de sens, ratată. O formă de minciună, de ipocrizie.
Adevărata descoperire de sine, adevărata descoperire a menirii spirituale apare numai în prezenţa lui Dumnezeu. Numai atunci când îl căutăm pe Dumnezeu ne vom regăsi cu adevărat pe noi înşine.
Dimpotrivă, dacă încercăm să ne descoperim pe noi înşine în afara lui Dumnezeu, aceasta ne va conduce fără nicio îndoială la o identitate greşită, la o identificare greşită cu ceea ce de fapt nu suntem.
Draga Nicusor,
Iti multumesc din suflet pentru aceasta conferinta minunata dar mai ales pentru ceea ai transmis dincolo de cuvinte !!!
Mulţumesc pentru acest minunat dar f profund şi util…nimic nu e întâmplător, de aceea această conferinţa a venit în viaţa mea la momentul potrivit…
GENIAL, MINUNAT,INSPIRATOR
ITI DA INCREDERE IN SINE…
IN SFARSIT AM INTELES CE ESTE INCREDEREA DIVINA IN SINE..
A FI IN DUMNEZEU, E CLAR CA PRESUPUNE A IUBI TOTUL IN CREATIE SI A NU TE CREDE SUPERIOR NIMANUI..
CU TOTII SUNTEM O SCANTEIOARA DIVINA, TREBUIE SA NE AJUTAM, SA NE IUBIM..
MAI ALES LA NOI LA CURS LA MISA
CHIAR AR TREBUI SA FIM BUNI SI IERTATORI UNII CU ALTII, OMENOSI, UMANI
NICUSOR FACE CA TOTUL SA FIE SIMPLU…ASTA DA E CEVA MINUNAT
TE FACE SA CREZI CA POTI, CA NIMIC NU E IMPOSIBIL..
ASTA DA COMPASIUNE… SA TE AJUTE SA CRESTI, SA TE RAFINEZI, SA TE TRANSFORMI, SA FII OPTIMIST
MULTUMIM
felicitari pentru tinuta inalta, desosebita a acestei conferinte! este o revelatie, intr-adevar! inca o data sincere felicitari!
O conferinta care mi-a atins inima.Multumesc,Nicusor !
Multumim pt transmisie… pentru noi ce care nu am reusit sa ajungem… e o sansa! 🙂
Conferinta este o revelatie 🙂
Ce frumos si divin inspirat! Toata admiratia!
Mulțumim pentru transmisie.