Info Spiritual 23 Septembrie 2013

0
676
Vizualizari : 12,158

Joi, 19 septembrie 2013 a avut loc şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului în care s-a discutat sesizarea Şcolii de Yoga MISA, în legătură cu ştirile din 14 iunie, precum şi cu emisiunea Lumea lui Banciu, ambele difuzate de postul de televiziune B1 tv.

De asemenea, au fost analizate şi cele 602 petiţii ale yoghinilor MISA referitoare la aceleaşi emisiuni.
Încălcând grav deontologia profesională, drepturile omului, legea audiovizualului şi Constituţia României jurnaliştii postului de televiziune B1tv au difuzat ştirea conform căreia „membrii MISA” i-ar fi trimis o scrisoare de ameninţare lui Ionuţ Matei, preşedintele completului de judecată care urma să dea un verdict final în dosarul mentorului MISA, Gregorian Bivolaru.

Cu maxima promptitudine, purtătorul de cuvânt al MISA a dat o declaraţie in care se specifica fara echivoc că organizaţia pe care o reprezintă nu are nicio legătură cu scrisoarea de ameninţare adresată magistratului şi că aceasta este o diversiune. Nici până la ora actuală nu există nicio dovadă că această scrisoare anonimă ar fi fost scrisa de vreun yoghin.

Pe tot parcursul zilei de 14 iunie, ştirile B1tv au continuat să perpetueze această asociere nepermisa din punctul de vedere al deontologiei profesionale, dintre imaginea yoghinilor MISA şi scrisoarea de ameninţare adresată judecătorului, demersul postului de televiziune B1 tv culminând cu instigarea la ură şi violenţă din emisiunea Lumea lui Banciu.

Ca urmare a solicitării organizaţiei MISA de a i se acorda un drept la replică, B1tv a transmis, în cadrul ştirilor de la miezul nopţii din data de 25 iunie, fragmente din solicitarea MISA, care însă nu îndeplinesc condiţiile legale ale unui drept la replică.

Rareş Anita, director de programe şi reprezentant B1 TV la CNA, consideră că nu a existat nicio contravenţie în acest caz.
Pentru a soluţiona acest caz, comisia Consiliului Naţional al Audiovizualului a propus o amendă de 20 000 de lei aplicată postului de televiziune B1, propunere care a fost supusă la vot şi respinsă, cu un singur vot pentru.

În aceste condiţii, MISA va contesta decizia CNA în instanţă şi va înştiinţa instituţii europene şi internaţionale cu privire la acest caz, in care legea nu a fost respectata iar drepturile omului au fost grav incălcate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.