Yoghinii lui Gregorian Bivolaru continuă să ameninţe idealurile socialiste. Pardon, ale democraţiei.
de Gabriel Romanov
Într-adevăr nu cred că mai poate surprinde pe nimeni decizia ICCJ. România este şi de această dată scena unor evenimente demne de „renumele” pe care şi l-a creat în întreaga lume după ’89.
După mai bine de 20 de ani de „luptă pe toate fronturile” împotriva şcolii de yoga MISA şi a mentorului ei, Gregorian Bivolaru, unde acuzaţiile au fost de cele mai multe ori de inspiraţie science-fiction (organizaţie paramilitară, trafic de droguri, prostituţie…) s-a reuşit într-un final o condamnare, dar nu orice fel de condamnare, ci una în care presupusele fapte sunt de fapt inexistente („Mădălina Dumitru: …aceste lucruri nu s-au petrecut niciodată”). Tare, nu?!
Chiar şi cu această condamnare, singură, nu s-ar fi avut nicio satisfacţie, nici o împlinire a câtorva ani buni de „trudă”, dacă nu ar fi fost învăluită din nou într-o mantie a show-lui mediatic de prost gust, cu parfum de „scrisoare pierdută”. Ce-ar fi fost să se dea un verdict în acest caz fără o conferinţă de presă în prealabil, fără un „belet de amor” pe aproape toate canalele de televiziune, fără un nume de cod ori vreo scamatorie ceva. Ce s-ar fi ales de acest verdict fără o scrisoare de ameninţare?
De ce aşa când MISA, în toţi aceşti ani de când există, nu a ameninţat pe nimeni niciodată, nu a ieşit în presă şi nu s-a bătut cu pumnul în piept cum că ar deţine cumva flacăra violetă, iar cu atât mai puţin, în cazul celor care fac yoga, nu au arătat vreodată năravul de mari răzbunători, pătimaşi sau de „războinici ai luminii”?
Este adevărat şi clar pentru toată lumea, o ameninţare la adresa oricui şi mai ales la adresa unei instanţe de judecată este inadmisibilă. Curiozitatea vine din faptul că, deşi MISA spune că nu a trimis şi nu aderă sub niciun chip la această scrisoare şi la conţinutul ei, totuşi cu o atitudine aproape autistă, marea majoritate a presei înfăţişează faptul ca fiind 100% MISA, fără a asculta sau lua în considerare, măcar pentru o clipă, ideea ca „indignaţii” să nu fie nici pe departe yoghini.
Fără minge, un joc sportiv ar fi o simplă parodie, o simulare. Tot aşa poate fi privit şi jurnalismul fără adevăr. „Adepţii MISA au încercat să-l intimideze pe judecătorul Ionuţ Matei…”, aşa suna unul dintre multele titluri ale zilei de vineri 14 iunie 2013.
Nu o să găsiţi, în schimb, nici măcar o remarcă sau o poziţie oficială a acestei şcoli de yoga, deşi ea a fost oferită către presă, faţă de această „bombă” ce stătea să ameninţe şi să condiţioneze „imaculatul” act de justiţie. Jurnalismul sterp şi spectacular merge pe principiul economic al simplificării: De ce să mai întrebăm? De ce să oferim o imagine completă a evenimentelor? De ce să informăm corect, atunci când putem foarte uşor să-i plasăm pe toţi în aceeaşi categorie a infractorilor de drept comun, să facem din ei, treptat, o ameninţare la adresa instituţiilor statului, unde mai pui că şi „nevinovata” generalizare, pentru un ziarist înseamnă de fapt, a minţi.
Chiar şi sub perfida etichetă a pamfletului, iată cum suna o concluzie a unui cunoscut realizator TV, în contextul scrisorii de ameninţare:
„Rog autorităţile statului…rog justiţia din România, rog presa de calitate, rog pe cine se poate sesiza să intervină şi să-i pună pe ăştia de la MISA cu botul pe labe cât mai repede…A fost desfiinţată în România porcăria asta, sau încă mai au drept să emită? Da, doar la Ceauşescu… a fost desfiinţat.”
Vedeţi! Doar un răuvoitor ar putea să interpreteze acest discurs ca fiind unul total discriminator, ce instigă la violenţă şi ură asupra unui grup de oameni, sau că ar fi cumva lipsit de etică jurnalistică. Nu, asta nu! Este o pura coincidenţă că se ajunge ca înainte de revoluţie; când yoghinii şi Bivolaru erau consideraţi o ameninţare la adresa Idealurilor Socialismului. Aceleaşi metode, aceleaşi ţinte şi de ce nu, aceiaşi autori.
„Specificul sistemului instituțional românesc rămâne și astăzi solida mezalianță dintre instituțiile care domină ordinea publică. Interconectarea organelor de stat dincolo de lege poate fi considerată partea de continuitate a regimului comunist în trecerea de la totalitarism la democrație; arată ce a rămas după demantelarea unui regim pentru care unitatea dintre liderii politici, Securitate și justiție reprezenta însăși esența sa.
Arborele gigantic ce leagă, prin trecut, justiția și serviciile de informații de astăzi intră în osmoză cu rețeaua foștilor ofițeri de Securitate care au putere în spațiul media. Cazul cel mai reprezentativ este cel al fostului director al Direcției 1 [a Securității], care a condus reprimarea mișcării yoga în anii ’80, colonelul Gheorghe Rațiu, devenit consilier al imperiului mediatic al lui Sorin Ovidiu Vântu. Proprietarul celuilalt amplu trust mass-media, Dan Voiculescu, a fost conducătorul firmei de operațiuni speciale [al Securității], Crescent. Dacă în spațiul mediatic cei doi magnați au și interese opuse, la apărarea și valorificarea resurselor umane ce provin din fosta Securitate, fidelitățile lor nu pot fi decât comune.
Această imagine de coșmar a ascensiunii oamenilor de bază ai represiunii din perioada regimului comunist în conducerea instituțiilor de putere din România rezultă din solidaritatea lor în evenimentele ce au urmat Revoluției, iar ea implică solidaritatea instituțiilor pe care le conduc. Așa se explică formidabila [lor] capacitate de a manipula opinia publică.”
pasaj din lucrarea profesorului Gabriel Andreescu, „MISA – radiografia unei represiuni”:
Iata ce aflam din articolul Banciu susține căsătoriile gay http://ampress.ro/fapt-divers/banciu-sustine-casatoriile-gay-ce-daca-scrie-in-biblie-eu-n-am-voie-daca-sunt-barbat-sa-iubesc-un-barbat/ : „Ce dacă scrie în Biblie? Eu n-am voie dacă sunt bărbat să iubesc un bărbat?”:
Realizatorul TV Radu Banciu s-a dezlănțuit duminică seară într-o tiradă specifică pe un subiect foarte discutat în aceste zile: căsătoriile homosexuale. În emisiunea pe care o realizează la B1 TV, Banciu a atacat și Biserica, dar și pe politicienii care vor să treacă în Constituție faptul că familia are la bază căsătoria între un bărbat și o femeie. „Nici n-ar trebui să se pună într-o societate normală, condusă de oameni normali, problema asta – că-i bărbat cu femeie, că-i femeie cu femeie sau bărbat cu bărbat. N-ai ce să discuți. Este pur și simplu alegerea ăluia”, a comentat inițial realizatorul TV. El a calificat drept „o megatâmpenie” ideea că doi bărbați sau două femei nu pot avea o familie, inclusiv cu „cinșpe copii”. „Dar cine ești tu bă – că ești președinte, că ești preot, că ești șef de partid sau că ești vânzător de ziare – și ce drept ai să-mi spui mie că eu nu pot să stau cu un bărbat? De ce nu pot să-mi fac o familie? Dar ce, tu ești întemeietorul ideii de familie? Cine ești tu? Uite, vreau să-mi fac o familie. Vreau să am cinșpe copii. Doi bărbați sau două femei. De ce nu pot să fac asta? Este o megatâmpenie”, s-a enervat Banciu. „Aa, vine Dumnezeu pe pământ. Și dacă vine Dumnezeu, ce? O să zică Dumnezeu, să spunem, „Eu aș vrea ca aici să fie bărbat cu femeie”. Și ce? Eu nu vreau. Eu, ca bărbat, nu vreau. N-ai decât să mă pedepsești, să faci ce vrei. Eu consider că e dreptul meu să-mi întemeiez o familie lângă cine vreau (…) Am ajuns în secolul 21 să stau să mă gândesc că dacă pup un bărbat pe stradă – sau dacă aș fi femeie, pup o femeie – îl mâniu pe nu știu cine? E un rahat!”, a continuat realizatorul TV, care a luat apoi la țintă Biserica. „Veniți bă și voi cu o idee ca lumea, nu tâmpenii de genul ăsta, că n-are voie femeia cu femeie și bărbatul cu bărbat!”, s-a adresat el reprezentanților acesteia. „Dar de ce să n-aibă voie? Pe ce idee n-are voie mă? Așa ați citit voi în stele sau în ce? Vi se pare vouă c-ați citit așa, că poate n-a fost așa. Și să zicem c-ar fi fost, scrie în Biblie că… Și dacă scrie în Biblie, ce? Eu n-am voie în județul Teleorman al lui Liviu Dragnea, în 2013, dacă sunt bărbat, să iubesc un bărbat? Ce dacă scrie în Biblie bă? Mă interesează pe mine?”, a încheiat Radu Banciu.
Aurel Ilfoveanu, A.M.PRESS