Prima parte a interviului – publicata în data de 16 mai 2017 pe site-ul Wowbiz.ro.
WOWbiz.ro a stat de vorbă cu Gregorian Bivolaru, liderul spiritual MISA, care se află în acest moment în penitenciar
WOWbiz.ro publică azi prima parte a unui interviu exclusiv cu unul dintre cei mai controversați români din ultimii 25 de ani. Gregorian Bivolaru a revenit în țară încătușat, anul trecut, fiind extrădat din Franţa, după ce anterior primise azil în Suedia.
Gregorian Bivolaru susţine însă că este nevinovat şi acuză interese oculte care au stat la baza condamnării lui. În premieră, el vorbeşte despre viaţa din închisoare şi face dezvăluiri extrem de interesante, cum ar fi aceea că a dat în judecată statul francez la CEDO.
WOWbiz.ro: Domnule Bivolaru, care este situaţia dumneavoastră în acest moment?
Gregorian Bivolaru: Actualmente execut o pedeapsă profund nedreaptă la penitenciarul Bistriţa. Am fost victima unor maşinaţiuni politice care au făcut să fiu condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă în mod evident excesivă de 6 ani de închisoare pentru o aşa-zisă relaţie sexuală cu o minoră, care era în vârstă de 17 ani şi care a negat însă permanent în mod vehement că ar fi existat între ea şi mine o astfel de relaţie. Această condamnare este cu atât mai stranie dacă avem în vedere că am fost achitat succesiv de două instanțe, atât cea de fond, cât şi cea de apel, care au constatat că fapta nu există. Instanţa de recurs nu numai că m-a condamnat exact pe baza aceloraşi aşa-zise dovezi pe baza cărora fusesem iniţial achitat, dar în plus a refuzat să mă audieze în Suedia aşa cum de altfel s-a admis printr-o comisie rogatorie. Împotriva acestei decizii definitive am formulat o plângere la CEDO, căci aceasta este singura cale de atac care mi-a mai rămas după ce mi s-a făcut această nedreptate.
Care este starea dumneavoastră de sănătate?
Nu am nici o problemă de sănătate, deoarece practic diferite tehnici yoga zilnic. Se ştie de altfel că practica yoga în mod perseverent abordată ne permite totodată să ne păstrăm sănătatea şi vitalitatea chiar până la vârste foarte înaintate. Este însă firesc că nu mă încântă pierderea libertăţii fizice, mai ales că aceasta a survenit ca urmare a unui proces atât de nedrept aşa cum a fost procesul meu.
Cum v-aţi acomodat în închisoare, în condiţiile în care sunteţi, totuşi, o celebritate?
Ţin de asemenea să menţionez că am fost şi sunt de peste 20 de ani victima constantă a unor campanii furibunde aş putea spune ale mass-media, care printre altele au incitat populaţia la ură şi inclusiv la violenţă fizică împotriva mea. Este aproape de la sine înţeles că o persoană care a fost atât de des denigrată şi stigmatizată de mass-media poate fi expusă în această situaţie unor reale riscuri pe perioada detenţiei. Aceste riscuri au fost anterior constatate de Suedia şi toate acestea au fost unul dintre motivele pentru care mi-au acordat statutul de refugiat în ianuarie 2006, statut ce este valabil chiar şi în prezent. Fiind o persoană calomniată şi stigmatizată adeseori în spaţiul public, perioada petrecută în închisoare implică pentru mine eforturi considerabile de a face faţă unor posibilele persecuţii şi chiar de a supravieţui.
Care este relaţia dumneavoastră cu ceilalţi deţinuţi?
Deţinuţii care au ajuns să mă cunoască, ulterior unii dintre ei au început să mă aprecieze în mod sincer. Câţiva deţinuţi au fost foarte curioşi să afle câte ceva despre practica HATHA YOGA şi despre spiritualitate în general. Alţi deţinuţi care aveau diverse probleme sau care trec prin situaţii dificile au venit către mine dornici să îmi ceară sfatul. Am urmărit de multe ori să ajut, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu tot ce pot pe oamenii care suferă din jurul meu. Există o tainică lege spirituală cunoscută sub numele de LEGEA DĂRUIRII OCULTE care menţionează că prin tot ceea ce dăruim bun celorlalţi, în realitate ne dăruim, totodată, şi nouă înşine o anumită parte din acel bine.
Cum apreciaţi măsura autorităţilor franceze, care v-au extrădat la puţin timp după ce aţi fost dat în consemn prin Europol?
În primul rând consemnul Europol menţiona în protocolul său fapte cu mult mai grave decât cele pentru care am fost de fapt condamnat. S-a afirmat, spre exemplu, pe acel site, în mod fals, cum că aş fi fost condamnat pentru exploatarea sexuală a copiilor, adică pentru trafic de minori, şi chiar pentru pornografie infantilă. În realitate, pentru acuzaţia de trafic de minori fusesem definitiv achitat, iar pentru pornografie infantilă nici măcar nu am fost vreodată cercetat sau judecat şi cu atât mai puţin condamnat. Infracţiunea pentru care fusesem, de fapt, condamnat nu era de competența Europol, dar cu toate acestea iată că de aceea s-a apelat la această mârşavă stratagemă. Această dezinformare intenţionată a fost realizată cu scopul de a fi efectiv vânat de populaţia indignată şi toate acestea demonstrează încă o dată lipsa de corectitudine şi de echitate ce a fost şi cu această ocazie manifestată de statul român în raport cu mine. La cererile agresive ale României de a fi predat, abuzul s-a perpetuat după aceea şi în Franţa, fapt pe care nu îl afirm doar eu. Decizia nedreaptă de trimitere a mea în România i-a uimit pe unii specialişti francezi în drept şi a fost considerată „cel puţin discutabilă”. A apărut ulterior chiar un articol cu privire la această decizie, pe site-ul celei mai prestigioase edituri juridice din Franţa, Dalloz, care arată că decizia de retrimitere a mea în România a fost rodul unei interpretări în mod vădit greşite a legilor europene. Poate că şi de aceea judecătorul ce a dat decizia respectivă a şi ieşit la pensie la scurt timp după ce a finalizat într-un mod aberant acest dosar. Este o contradicţie evidentă pe care avocaţii francezi au semnalat-o de la bun început: Convenţia de la Geneva din 1951, la care Franța a aderat, stipulează clar că un refugiat trebuie să fie protejat de toate statele semnatare şi că el nu poate fi niciodată returnat în statul de origine unde riscă după aceea să fie supus la persecuţii. Practic instanța franceză a ignorat complet şi pe nedrept statutul meu de refugiat, în ciuda faptului că Suedia i-a reconfirmat că îmi menţine acest statut, dar în mod uimitor acest lucru nu a contat în decizia de a fi predat, ceea ce face ca acum eu să mă aflu în această situaţie bizară într-o închisoare din România.
Ce argumente au folosit avocaţii dumneavoastră şi cum s-a ajuns, totuşi, la condamnări?
Am fost condamnat într-un singur dosar, cel care este legat de un presupus act sexual cu o minoră, minoră care a negat constant existența faptei şi care a declarat atât în faţa instanţei, cât şi public de nenumărate ori că i s-a smuls iniţial o declaraţie falsă sub şantaj, prin ameninţare şi la presiunile îndârjite ale anchetatorilor. Cu alte cuvinte, iată că sunt condamnat pentru o faptă care nu există, pentru o faptă fără victimă. Cred că toate aceste aspecte sunt nişte argumente suficient de puternice pentru a ilustra absurdul situaţiei în care mă aflu.
Aţi invocat de multe ori abuzuri ale autorităţilor române asupra dumneavoastră. Ce se întâmplă cu cei care au ales să rămână lângă dumneavoastră?
Sunt multiple şi evidente abuzurile autorităţilor de la momentul percheziţiilor din martie 2004, de care probabil vă amintiţi, deoarece au fost prezentate pe toate posturile de televiziune drept „cea mai mare acţiune împotriva traficului de droguri şi a crimei organizate”. Pretextul folosit pentru a da buzna în locuinţa mea şi a altor practicanţi yoga a fost acela că am fi avut arme şi droguri, ori aceasta era extrem de ridicol, în condiţiile în care SRI-ul ne monitorizează permanent (atât pe mine, cât şi şcoala de yoga MISA) încă din anii ‘90. Dacă ar fi existat cu adevărat ceva ilegal ar fi fost găsite dovezi în tot acest timp, fără a se ajunge să fie terorizaţi nişte tineri nevinovaţi, cu o violenţă şi cu o brutalitate greu de imaginat, pentru a le smulge apoi unora dintre ei declaraţii false incriminatoare. Au intrat în casele oamenilor spărgând fără motiv uşi şi ferestre, inclusiv uşile care erau descuiate, au ridicat (de fapt au furat) bunuri de valoare pentru care nu aveau mandat, i-au bătut şi i-au ameninţat pe oameni cu arme de foc, i-au filmat aproape dezbrăcaţi şi au dat imediat jurnaliştilor imaginile şi alte informaţii confidenţiale din dosar. Este o listă foarte lungă a acestor abuzuri pentru care statul român a fost dat în judecată la CEDO şi a pierdut de curând procesul, iar victimele percheziţiilor abuzive au primit despăgubiri de aproape 300.000 de euro.
Ţin să amintesc că judecătorii suedezi au făcut o cercetare foarte serioasă înainte de a-mi acorda azil politic, peste care autorităţile şi presa din România au trecut extrem de uşor. Suedezii au audiat cu multă atenţie martori, inclusiv pe presupusa victimă, au cerut rapoarte şi expertize, au cerut statului român dovezile pe care şi-au construit cazul. În final concluzia autorităţilor suedeze a fost că în România sunt persecutat datorită convingerilor mele spirituale, religioase şi s-a constatat că nu pot avea parte de un proces corect, aşa că au luat decizia de a-mi acorda azil politic. S-au făcut apoi chiar şi în România plângeri penale împotriva celor care au comis aceste abuzuri, iar dosarul respectiv a fost instrumentat de generalul Dan Voinea, şeful Parchetelor Militare, dar „cineva” a fost foarte deranjat de concluzia spre care se îndrepta ancheta, aşa că dl. Dan Voinea a fost scos „brusc” la pensie, iar dosarul respectiv ce îi indică pe cei care au încălcat în mod flagrant legea a fost imediat clasat.
Ştiu că aţi dat statul român în judecată! În ce stadiu se află în acest moment dosarul şi care este nivelul despăgubirilor solicitat?
Am dat statul român în judecată la CEDO în anul 2004, 2012 şi în anul 2013. La 28 februarie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să mă despăgubească cu 7.000 de euro pentru faptul că am fost în mod ilegal privat de libertate. Reamintesc că pe 28 martie 2004 am fost reţinut în clădirea vămii din Nădlac, în timp ce mă interesam asupra unei eventuale interdicţii de a părăsi ţara, interdicţie care s-a aflat ulterior că nu există. Pe 29 martie 2004 am fost acuzat de încercare de trecere frauduloasă a frontierei, iar pe 30 martie s-a dispus reţinerea mea şi, deşi pe 1 aprilie 2004, la ora 12, Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea mea de îndată, dar poliţia a refuzat să mă pună în libertate, reţinându-mă în mod ilegal.
Plângerile ulterioare, din anul 2012 şi 2013 fac parte din acelaşi dosar, care se află în ultimă fază, urmând a se da decizia. Despăgubirile financiare nu sunt importante pentru mine, ele pot aduce doar o compensaţie parţială şi în mod evident neînsemnată în raport cu situaţia în care am fost pus în urma acţiunilor nelegale ale autorităţilor române, cu unele consecinţe iremediabile pentru mine. Mult mai important este să se constate că drepturile mele fundamentale au fost grav încălcate de statul român.
În ceea ce priveşte cele petrecute în anul 2016, am dat în judecată statul francez la CEDO pentru că a decis predarea mea în România deşi aveam statut de azilant politic în Suedia.
Autor: Radu Constantin
Partea a doua a interviului – pulicată în data de 17 mai 2017 pe site-ul wowbiz.ro.
Gregorian Bivolaru a discutat cu reporterii wowbiz.ro despre câteva dintre legendele care circulă de ani buni, legate de evenimentele care i-au marcat existenţa: tortura comunistă, evadarea din arestul Securităţii sau perioada petrecută într-un spital de psihiatrie.
WOWbiz.ro: În biografia dumneavoastră mai există episoade în care aţi fost închis – în perioada comunistă. Se spune chiar că aţi reuşit să evadaţi din arestul Securităţii. Care este adevărul?
Gregorian Bivolaru: Da, am fost închis în perioada comunistă de două ori, iar în 1989 am fost chiar internat în mod abuziv într-un spital de psihiatrie, o metodă criminală ce era practicată de autorităţile comuniste de la vremea respectivă atât pentru a compromite, dar şi pentru a scăpa de oamenii incomozi, în special de dizidenţii politici. Evident însă că în realitate nu recunoştea nimeni că ar exista deţinuţi politici. Dosarele se fabricau pe atunci pentru infracţiuni de drept comun, metodă ce era de notorietate la acea vreme. Aş vrea să precizez referitor la acest aspect că am cerut şi chiar am obţinut de la Tribunalul Bucureşti în 2011 o decizie care a constatat că acele condamnări şi chiar internarea mea forţată la un sinistru spital de psihiatrie din perioada comunistă au avut caracter politic, subliniez aceasta ca să nu mai existe fel şi fel de speculaţii aberante în acest sens, singura mea „vină” pe atunci a fost că am refuzat să renunţ la a mai practica şi la a preda în continuare yoga unor grupe de persoane, iar asta i-a deranjat teribil pe comunişti.
În ce priveşte episodul cu evadarea, acesta chiar a existat, toate acestea s-au petrecut în 1984. Trecusem deja prin mai multe percheziţii, anchete, interogatorii, bătăi, ameninţări, iar în 1982 se declanşase „afacerea Meditaţiei Transcendentale”. Autorităţile, în special organele securităţii, aflaseră că mi se propusese de către conducătorul acelei mişcări să deţin un rol important în cadrul grupării şi tocmai de aceea au intensificat supravegherea mea. Descoperind însă că, în ciuda ameninţărilor repetate, eu organizasem pe ascuns câteva grupe de practică yoga, în 1984 m-au arestat din nou şi au încercat să îmi fabrice un nou dosar mârşav şi aberant. M-au torturat zile în şir ca să declar că urmăream să-l asasinez pe Ceauşescu de la distanţă, prin metode paranormale, psihotronice. Dacă m-ar fi determinat să semnez câştigau de două ori: pe mine mă închideau pentru o lungă perioadă de timp, iar anchetatorii ar fi fost apoi priviţi ca salvatorii lui Ceauşescu, ceea ce le-ar fi asigurat o poziţie privilegiată în sistem. Pentru că situaţia era gravă, am decis să apelez la singurele mijloace pe care le aveam la dispoziţie, respectiv anumite capacităţi de factură paranormală pe care le dobândisem prin practica yoga. În felul acesta am transmis în mod telepatic gardienilor să aducă şi apoi să lase acolo o scară, în curtea interioară de plimbare a arestului din Rahova, iar apoi, atunci când am fost dus înapoi către celulă, am rămas în urmă şi am folosit imediat scara respectivă pentru a sări câţiva metri prin aer într-un copac ce era lipit de zidul foarte înalt al acelui arest, iar în felul acesta am evadat de acolo şi am fost primul care a reuşit să evadeze din acel loc.
După trei zile am fost însă prins de organele Securităţii pentru că un cunoscut în a cărui casă m-am ascuns a cedat presiunilor anchetatorilor şi le-a dezvăluit unde mă ascundeam. Sunt greu de descris turbarea şi dorinţa de răzbunare a anchetatorilor când m-au văzut adus din nou în arestul securităţii de la Rahova, au plănuit să mă ucidă în bătaie dacă vor avea ocazia. Din cauza evadării mele ei rataseră nişte avansări, mai ales că era prima dată când cineva reuşise să evadeze din arestul Securităţii. M-au judecat apoi şi m-au condamnat la 1 an şi jumătate doar pentru evadare (adică după aceea nu a existat nicio altă condamnare pentru presupusa infracţiune aberantă pentru care m-au arestat iniţial; dacă acuzaţiile lor halucinante ar fi fost reale aş fi fost condamnat pentru acea infracţiune şi totodată în plus pentru evadare, nu numai pentru evadare). Pedeapsa respectivă am executat-o în condiţii cumplite, cu lanţuri ce cântăreau cam 6 kg la picioare – toate acestea şi ca să mă chinuie, dar şi de frică să nu evadez din nou – într-o celulă a cărei fereastră nu avea geamuri, unde iarna apa îngheţa pe pardoseală.
Spuneaţi că aţi fost internat într-un spital de psihiatrie… Ce s-a întâmplat acolo?
Am continuat nu numai să practic, ci să şi predau yoga, în ciuda arestărilor şi condamnărilor, ceea ce pentru securişti era un afront plin de curaj şi aproape de neimaginat. Probabil de aceea s-au gândit să recurgă la măsura criminală, radicală a internării mele într-un spital de psihiatrie la Poiana Mare. S-a făcut cu acea ocazie, la comandă, un simulacru de expertiză psihiatrică ce a stabilit zice-se că sunt iresponsabil psihic după ce anterior făcusem 1 an şi 6 luni închisoare pentru evadare. Internarea a fost decisă în august 1989, iar „tratamentul” indicat conţinea inclusiv unele medicamente puternice care ar fi schimbat într-o legumă pe oricine, în scurt timp. Doctorul psihiatru de atunci, ce lucra la spitalul de la Poiana Mare, Leonard Hriscu, a dat însă dovadă de omenie şi de verticalitate. Constatând că diagnosticul nu este real şi intuind motivele adevărate ale internării mele, a refuzat să-mi mai aplice tratamentul. A fost o altă perioadă foarte dificilă acolo la Poiana Mare, condiţiile în acel spital erau cumplite, iar în plus unii dintre cei internaţi chiar erau nişte nebuni periculoşi, care te puteau oricând ataca şi chiar omori. În decembrie 1989 a venit însă Revoluţia, dar nu am fost pus în libertate imediat, căci am fost obligat să mai aştept convocarea unei comisii care trebuia să mă elibereze cu forme legale. În final m-au pus în libertate, dar în mod bizar mi-au păstrat, în mod abuziv, ipostaza de persoană iresponsabilă dpdv psihic.
Ar mai fi multe de povestit despre toate abuzurile şi persecuţiile din perioada comunistă la care am fost supus. Toate cele petrecute atunci sunt în mare parte consemnate în documente ce se află în arhivele CNSAS, dar până acum doar cercetătorul Gabriel Andreescu a avut curiozitatea şi răbdarea necesară să le studieze, iar apoi a publicat două cărţi ce sunt pline de dovezi şocante pe această temă.
V-aţi mai întâlnit, ulterior, cu procurorii care v-au făcut dosare înainte de Revoluţie?
A fost uimitor, da, în anul 2004 cu procurorul Chaborski, care a fost procurorul care m-a anchetat atât în anul 1984, cât şi după Revoluţie, în anul 2004. Personal l-am întâlnit în ambele anchete, dar în anul 2004 avantajul, dacă se poate numi aşa, a fost că nu m-a mai bătut şi nu m-a mai torturat. Era însă evidentă atitudinea sa plină de dispreţ pentru mine.
Câţi membri are MISA în acest moment şi în câte țări activează?
Şcoala de yoga MISA are actualmente filiale în 33 de ţări şi există cam peste 40.000 de persoane care practică yoga sau care participă într-un fel sau altul în calitate de simpatizanţi la activităţile acestor şcoli. Şcoala de yoga MISA este cea mai mare şcoală de acest fel din EUROPA şi tocmai de aceea îi deranjează pe cei răi, proști şi intoleranţi care o atacă mai mereu şi vor să o distrugă cu orice preţ. E impropriu spus „membri MISA” când ne referim la aceste persoane, deoarece MISA, ca asociaţie, are doar 28 de membri, ce sunt fondatorii ei. Restul sunt cursanţi sau simpatizanţi.
Cum ţineţi legătura cu adepţii dumneavoastră?
Este necesar să precizăm că de fapt cuvântul adept este un termen folosit cel mai adesea în sens peiorativ, mai corect este să-i numim pe aceşti oameni practicanţi yoga.
În condiţiile actuale, singura modalitate de comunicare cu cei din exterior este prin mesaje trimise prin poştă. Atunci când însă sosesc scrisori pe adresa mea ele sunt deschise în prealabil de personalul specializat al penitenciarului şi apoi ne sunt înmânate personal. Aceasta este procedura. Primesc multe scrisori prin poştă de la practicanţii yoga, chiar de ordinul sutelor, şi urmăresc să răspund, este adevărat, succint la cât mai multe, în funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie. Uneori doar răspunsurile la o corespondență atât de bogată implica 3-4 ore zilnic. O fac însă cu bucurie şi cu altruism, spre a fi de folos oamenilor. Ofer chiar şi sfaturi despre tratamente bazate pe plante medicinale sub formă de pulbere, pentru o mulţime de boli. În felul acesta se pot ameliora sau chiar vindeca pe o cale perfect naturală multe afecţiuni. De asemenea, urmăresc să scriu aproape săptămânal conferinţe pe teme de YOGA şi spiritualitate care sunt accesibile în mod gratuit pe site-ul special MISA SENZAŢIONAL TV. Subiectele pe care le abordez sunt aproape inepuizabile, deoarece domeniul spiritualităţii este imens. Toate aceste conferinţe implică însă o anumită formă de eroism şi efort. Deci scriu diverse conferinţe, căci aici este interzis să ai reportofon sau alte mijloace de înregistrare şi tocmai de aceea fiecare conferinţă este scrisă de mine cu pixul, şi apoi trimit manuscrisele prin poştă, iar după aceea toate aceste conferinţe sunt citite de alte persoane, unele dintre ele în cadrul taberelor spirituale internaţionale de YOGA de la HERCULANE şi COSTINEŞTI sau în cadrul altor activităţi ale acestei şcoli.
Cine conduce în acest moment MISA, în lipsa dumneavoastră?
Datorită presiunilor furibunde imense ce au fost făcute aproape în permanenţă atât de un anumit partid politic, dar mai ales de MASS-MEDIA, m-am retras de la conducerea şcolii de yoga încă din 1995, cu mult înainte de evenimentele din 2004, aceasta şi pentru ca acţiunile de intimidare şi de şicanare pe care autorităţile le realizau împotriva mea să nu mai afecteze activitatea şcolii, dar toate acestea au continuat şi după aceea. Din punct de vedere administrativ, asociaţia este de mulţi ani condusă de un comitet director, ca orice altă asociaţie. Există însă şi un preşedinte al MISA, iar în ceea ce priveşte cursurile propriu-zise, există o programă ce se extinde cu fiecare an de curs. Cursurile de YOGA sunt susţinute de instructori ce au fost formaţi şi care sunt specializaţi. Şcoala de YOGA MISA are cursuri şi grupe de practicanţi care merg cu mult dincolo de anul 3, aşa cum adeseori se petrece aceasta cam la toate şcolile de YOGA din lume şi astfel sunt oferite lecţii speciale chiar şi pentru practicanţii YOGA ce se afla în anul 20 de practică, ceea ce este un SUI-GENERIS record pe această planetă, chiar dacă nu ne-am propus niciodată aceasta. Fiecare lecţie de YOGA ce se oferă cursanţilor este tipărită şi cuprinde o mulţime de informaţii importante referitoare la YOGA. Având în vedere toate aceste aspecte, se poate spune că această şcoală funcţionează în continuare ca şi până acum.
În încheiere ţin să vă mulţumesc pentru interesul arătat.
Autor: Radu Constantin
