de Susan J. Palmer
Povestea pe care i-au spus-o unei renumite cercetătoare canadiene este că în secțiile de poliție drepturile cursanților yoga au fost încălcate în mod repetat.
Partea 3 din 5. Citiți partea 1 și partea 2.
În articolul precedent din această serie am descris cum au fost percepute raidurile poliției franceze din 28 noiembrie 2023 împotriva cursanților MISA, Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, de către yoghinii MISA care se aflau acolo și care s-au întors în România, unde am intervievat o parte din ei în ianuarie 2024. Aceștia s-au plâns că drepturile lor au fost încălcate în mod repetat.
Mulți dintre interlocutori au descris modul în care solicitărilor lor de a avea acces la un avocat au fost ignorate sau tratate cu superficialitate: „Mi-au spus că pot da un telefon, dar trebuie să fie în Franța. Le-am spus că nu voi semna nimic fără avocatul meu român, dar mi-au spus că există un avocat la secția de poliție care este liber. Am spus că am nevoie de propriul meu avocat. Ei au spus: «Nu, nu, nu! Puneți în pericol ancheta!» Nu le-a plăcut.“
O altă femeie a întrebat dacă are un avocat desemnat. „Au spus că bine, vor chema un avocat mai târziu, când vom merge la secția de poliție. Dar eu am spus că nu voi semna nimic decât în prezența unui avocat.”
Câțiva dintre cei reținuți au primit un avocat „de-al casei”, care i-a sfătuit să „spună adevărul, altfel vor pune în pericol ancheta”. În cele două cazuri în care un român reținut a reușit să contacteze un avocat francez neafiliat poliției, avocatul i-a sfătuit insistent: „Nu spuneți nimic, nu semnați nimic. Așteptați până când veți fi în prezența magistratului.”
Dar nici măcar avocații francezi din afară nu s-au dovedit a fi întotdeauna de ajutor, potrivit unuia dintre cei reținuți: „Avocatul meu a sosit a doua zi. Avea aceeași atitudine ca și procurorul. Mi-a spus: «Ascultați, sunteți faimoși în mass-media, sunteți o sectă tantrică, așa că ar fi bine să vorbiți. Sunt sigur că veți rămâne în arest mai mult de 48 de ore». «De ce sunteți atât de sigur?» am întrebat. Mi-a răspuns: «Sincer, cu acuzațiile care vi se aduc, sunt sigur că va dura mult».”
Mai mulți interlocutori s-au plâns că au fost „insultați” de polițiști. Un român relatează că a fost întrebat de poliție dacă ar fi de acord să facă un test psihologic care ar dovedi că a fost manipulat mental. „Am spus că nu. Arăt eu ca o persoană care nu poate lua decizii singur?”
Unii s-au plâns că au fost „tratați ca niște infractori”: „A trebuit să ne dăm amprentele digitale, mostre de ADN, mostre de salivă, ne-au fotografiat actele de identitate”. Altora le-au fost adresate întrebări jignitoare de către anchetatori. Un bărbat a spus că a fost întrebat: „Faceți sex cu bărbați?” Un alt bărbat a fost întrebat: „Îți violezi prietena?” El a răspuns: „Cred că glumești! De ce nu o întrebi pe ea?”
Unei femei i s-au adresat întrebări tendențioase: „Ofițerul de poliție care mă interoga vorbea la telefon cu șeful său și devenea din ce în ce mai stresat, apoi a devenit agresiv cu mine doar pentru a-și impresiona șeful. Mi-a pus întrebări insinuante de genul: «Când ai fost drogată… Când ai fost violată… Când ai făcut sex cu cumnatul tău…» Părea o comedie dintr-un film stupid.”
Toți cei reținuți pe care i-am intervievat au descris condiții de detenție neplăcute și dure: „Celula mea era de 2×3 metri și foarte rece, cu o podea de beton și o toaletă turcească – foarte murdară și urât mirositoare. Mă dureau mușchii, așa că am practicat mult yoga. Nu puteam să dorm. Nu era nici noapte și nici zi. Aveam doi colegi de celulă care erau foarte ostili. Un polițist ne-a luat… ne-a dus într-o celulă care era foarte rece. Am întrebat de multe ori dacă aș putea primi încă o pătură sau hârtie igienică, nu era nici măcar un pahar acolo unde ne spălam, sau pahare de plastic. Era o saltea subțire pe podeaua de ciment, o singură pătură, fără pernă. Luminile erau aprinse toată noaptea și acolo erau dependenți de droguri cu simptome de sevraj care țipau ca din gură de șarpe, iar toată noaptea erau aduși și scoși deținuți.”
Interlocutorii mei s-au plâns că s-au simțit foarte inconfortabil în custodia poliției. Au fost interogați chiar și cinci ore la rând, adesea încătușați de un scaun, și au fost nevoiți să implore să fie escortați la toaletă. Mulți dintre ei au fost privați de mâncare și apă în timpul interogatoriilor: „Când am ajuns la secția de poliție, traducătorii ne așteptau. Ne-au dat niște mâncare – dar apoi ne-am dat seama că era din propria noastră cămară de acasă, căci ne-au dat niște biscuiți românești foarte familiari.”
În cele mai multe cazuri, după 48 de ore de detenție, deținuților li s-a spus brusc că trebuie să plece. Acest lucru se petrecea, de obicei, între orele 22:30 și miezul nopții, când erau escortați imediat la ieșirea din incinta poliției și închiși pe dinafară. S-au trezit pe stradă la ore târzii din noapte, cu actele de identitate, dar fără bani sau telefon mobil. O polițistă amabilă de la secția de poliție din Nanterre i-a sfătuit pe doi dintre interlocutorii mei să meargă pe jos până la cea mai apropiată stație de metrou și le-a spus că nu vor fi controlori de serviciu la ora aceea târzie, astfel încât se vor putea strecura înăuntru să se întoarcă la Paris.
Dar un bărbat i-a spus că trebuie să prindă un tren spre casa de la țară și că nu are bani să-și cumpere bilet. Această polițistă i-a dat atunci un sfat neașteptat: „Nu ai nevoie de bani”, i-a spus ea. „Uită-te la oamenii de culoare și fă ce fac ei”. „Mi-a spus să mă duc în partea peronului unde stau «oamenii de culoare», a povestit bărbatul, pentru că ei știu cum să se strecoare în trenuri fără să plătească. Așa am făcut și a funcționat!”
Mai multe femei reținute care tocmai fuseseră eliberate au fost nevoite să întrebe trecătorii dacă le pot împrumuta telefoanele mobile, pentru a putea cere ajutor de la prieteni. Cele mai multe dintre ele și-au contactat iubiții din România, care le-au cumpărat bilete de avion pentru a se putea întoarce acasă.
Pentru un bărbat, faptul că a fost eliberat a fost aproape la fel de șocant ca și faptul că fusese arestat: „Apoi, brusc, am fost eliberat. Mi s-a părut foarte deranjant faptul că nu ne-au explicat deloc de ce eram suspecți. Acum suntem sub control judiciar, iar în clipa următoare: «Sunteți liberi. Luați-vă lucrurile și plecați!» Imediat ce am ieșit, am luat-o la fugă pe stradă, departe de secția de poliție, de teamă că s-ar putea răzgândi.”
Aceste interviuri ne spun că polițiștii au refuzat să-i informeze pe majoritatea acestor români în limba lor despre acuzațiile pentru care erau reținuți. Le-au refuzat dreptul de a informa pe cineva cu privire la reținerea lor, ceea ce, în conformitate cu articolul 63-2 din Codul de Procedură Penală (CPP), reprezintă tratamentul legal care i se aplică unui suspect reținut în „garde à vue”. În plus, polițiștii le-au refuzat celor mai mulți dintre ei în cele 48 de ore de „garde à vue” dreptul la consiliere juridică, care, în conformitate cu articolul 63-4 CPP, reprezintă „garanția principală pentru tratamentul adecvat al suspectului”.
Se pare că poliția s-a gândit că, din moment ce cei reținuți erau niște membri „spălați pe creier” și neputincioși ai unei „secte” și, pe deasupra, nu erau nici francezi, pot să se abată de la reguli în încercarea de a le smulge declarații și semnături incriminatoare.
Citiți aici continuarea articolului.
Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: bitterwinter.org/the-police-raids-against-misa-in-france-november-28-2023-3-the-yogis-complaints-about-the-police/.
*****
Despre autoare
Susan J. Palmer este profesor afiliat la Departamentul de Religii și Culturi al Universității Concordia din Montreal. De asemenea, ea conduce proiectul „Children on Sectarian Religions and State Control” de la Universitatea McGill, susținut de Consiliul de Cercetare în Științe Sociale și Umaniste al Canadei (SSHRC). Este autoarea a douăsprezece cărți, printre care The New Heretics of France (Oxford University Press, 2012).
Sursa: misa.yoga
