Solicitarea acestui drept la replică a fost trimis următoarelor publicații: France Info, Web Television Observer, Vosges Matin, Le Républicain Lorrain, Metro News, Le dauphine, Le Huffington Post, L’Alasce, 24 matins, L’Express, Impact European, France Tv Info, Direct Matin, Le bien public, BMF TV, 20 minutes, Courrier des Balkans, France soir, Le parisien și blog-urilor: Wanted pedo și Information secteares.
Stimată Doamnă/ Stimate Domn redactor-șef,
În articolul intitulat Unul dintre „cei mai căutați oameni din Europa” a fost arestat la Paris, apărut în publicația dvs. în datele de 26.02.2016, 27.02.2016 și 28.02.2016, a fost prezentată o serie de falsuri evidente care a adus serioase prejudicii imaginii domnului Gregorian Bivolaru.
Drept urmare și în conformitate cu prevederile articolului 13 din Legea din 29 iulie 1881 referitoare la dreptul presei, purtătorul de cuvânt al MISA, Costică Cojocaru, își exercită dreptul de a solicita o replică și, prin urmare, vă solicită să includeți în următorul număr al publicației dvs. următorul text:
Domnul Gregorian Bivolaru, disident și azilant politic al Suediei, a fost arestat de către poliția franceză pe data de 26 februarie 2016 în Paris. Cazul său este deja în atenția mai multor organizații pentru apărarea drepturilor omului, din cauza abuzurilor continue, ce durează de peste 30 de ani, la care l-au supus autoritățile române.
Pe motivul că nu poate beneficia de un proces echitabil în România, acesta a primit în anul 2006 azil politic în Suedia. Fără a se ţine cont de statutul de refugiat politic al lui Gregorian Bivolaru, numele său a apărut pe site-ul eumostwanted.eu , alături de criminali și teroriști, fiind acuzat în mod nelegal de o altă infracțiune, inexistentă în realitate, decât cea pentru care a fost condamnat la origine în România. Infracţiunea pentru care a fost condamnat în mod abuziv de către justiția română nici nu figurează, de fapt, în lista celor 32 de infracțiuni pentru care Europol se poate implica pe bună dreptate în prinderea unor fugitivi europeni. Aceasta arată că autoritățile române au falsificat în mod grav și deliberat informaţiile ce au fost furnizate către Europol numai pentru a putea obține, printr-o manipulare insidioasă, implicarea Poliției Europene în arestarea abuzivă a lui Gregorian Bivolaru. Informaţia prezentată de către publicația d-vostră cum că domnul Gregorian Bivolaru ar fi acuzat de pedofilie și trafic de persoane este o imensă minciună, iar aceasta este propagată în mod insidios chiar de către instituțiile statului român, care continuă persecuțiile furibunde, abuzurile flagrante și încălcările repetate ale drepturilor omului în cazul lui Gregorian Bivolaru.
Gregorian Bivolaru a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în condițiile în care presupusa victimă a negat în mai multe rânduri și chiar actualmente neagă respectiva acuzație. Mai mult, ea chiar demască la rândul său abuzurile grave la care a fost supusă de procurori pentru a o determina prin șantaj, bătaie și amenințarea cu închisoarea, să semneze o declarație în mod fals acuzatoare, de natură să-l incrimineze pe Gregorian Bivolaru. Este, de altfel, deosebit de semnificativ că ea și-a retras declarația chiar în ziua următoare. Mai trebuie spus că deşi Gregorian Bivolaru a fost achitat de două instanțe (de fond și apel, fiind declarat nevinovat în ceea ce privește această acuzație), ulterior în mod abuziv și ilegal Înalta Curte de Casație și de Justiție din România a anulat cele două decizii de achitare și în urma unei proceduri evident ilegale l-a condamnat definitiv la o pedeapsă nedreaptă și excesiv de mare în raport cu infracțiunea pentru care a fost pe nedrept acuzat.
O precizare foarte importantă ce este necesar să fie menționată este referitoare la asocierea injustă a apelativului de „sectă”, ce creează o stigmatizare de natură să inducă în eroare opinia publică în ceea ce privește școala de yoga MISA (fondată în anul 1989 de către Gregorian Bivolaru). Referitor la acest aspect, considerăm că este deosebit de semnificativ raportul cercetătorului Karl Erik Nylund, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi europeni în materie de secte. Domnul Nylund a realizat încă din anul 2005 un studiu exhaustiv, aprofundat, iar în final concluziile sale au evidențiat că în realitate „școala de yoga MISA este o mişcare eminamente spirituală, ce promovează un mod alternativ, sănătos de viaţă și nu o sectă”.
Vă trimitem pentru edificare o copie după acest raport care este de natură să evidențieze realitatea acestor aspecte mai sus menționate. (Raportul poate fi consultat în format electronic la această adresă)
Ținem să vă amintim în final că NU ESTE CAZUL SĂ EXISTE NICIODATĂ O INFORMAȚIE DE PRESĂ SUPERIOARĂ ADEVĂRULUI. Tocmai de aceea, în numele adevărului ce ar trebui să fie un far călăuzitor pentru publicația pe care o conduceți, îndrăznim să sperăm că nu veți ignora adevărul cu privire la aceste aspecte referitor la care v-ați exprimat în articolul publicat și vă cerem respectuos, în numele adevărului, inserarea urgentă a acestui drept la replică.
Vă mulțumesc anticipat pentru confirmarea de primire a prezentului e-mail, precum și a faptului că publicația dvs. va face demersurile necesare în sensul cererii pe care am formulat-o. În caz contrar, îmi rezerv dreptul de a înainta în justiție o plângere pentru defăimare împotriva publicației dvs.
Cu respect,
Costică Cojocaru
Purtător de cuvânt MISA
0040726260955
Eu as trimite o petitie online pe site-ul avaaz ( https://secure.avaaz.org/ro/climate_story_loc/ ),pentru ca sunt acolo f.multe cazuri ! Studiati-le si veti vedea!
Afirmatiile ar fi trebuit insotite de mai multe argumente gen linkuri online sau numere de dosare etc sau orice unde s-ar putea verifica spusele…
Astia nu stiu ce-i aia secta?