de Massimo Introvigne
Periodic, în cărți și în mass-media reînvie vechea discuție despre „spălarea creierului”. Există o singură problemă aici: așa ceva nu există.
Partea 1 din 5.
Am ajuns din nou aici. Sunt lansate cu mare fast noi cărți care reînvie vechile teorii ale „spălării creierelor”. Aproape toată lumea, de la Donald Trump la Bill Gates, este acuzată că folosește „tehnici de control al minții” pentru a aduna adepți. Și, bineînțeles, faptul că folosesc „spălarea creierului” este o acuzație veche împotriva grupurilor discriminate și etichetate drept „secte”.
Există aceste tehnici? Răspunsul este „nu”. Acest fapt este una dintre concluziile cheie ale disciplinei academice care este studiului noilor mișcări religioase (studii NRM, „New Religious Movements”). O infimă minoritate de cercetători ai mișcărilor religioase, având legături cu activiștii anti-secte, a respins această concluzie. Ei s-au desprins de majoritate și a creat o disciplină diferită, numită „studii sectare”.
Studiile NRM sunt în general considerate o parte legitimă a studiului religiilor. Totuși „studiile sectare” nu sunt o disciplină academică acceptată. Acest aspect a fost subliniat de Mike Ashcraft în lucrarea sa de referință privind studiul academic al noilor mișcări religioase.
Dar de unde vin teoriile „spălării creierului”? În acest prim articol, discut despre originile îndepărtate ale teoriilor „spălării creierului”. În articolele următoare, voi explica cum a fost discreditată ideea că „spălarea creierului” a fost practicată de comuniști în Rusia și China. Cum a fost asociată cu religiile și „sectele”. De ce a fost respinsă de savanți renumiți și de instanțele de judecată, dar acum încearcă să revină.
Originile îndepărtate ale teoriilor „spălării creierului”
Oamenii au tendința să creadă că unele idei și religii sunt atât de „ciudate”, încât nimeni nu le poate îmbrățișa de bună voie. Romanii credeau că creștinismul era o religie atât de absurd. Din punctul lor de vedere cei care se convertiseră la ea fuseseră vrăjiți prin tehnici de magie neagră. Chinezii credeau același lucru încă din Evul Mediu despre religiile care nu erau aprobate de împărat (inclusiv budismul, inițial). Aceste religii nu puteau găsi oameni care să le urmeze decât prin magie neagră. În Europa, atunci când creștinii au devenit o majoritate susținută de stat, au adoptat aceeași explicație pentru convertirea la credințe „eretice”. La fel s-a petrecut și în cazul valdenilor. Chiar și aceștia au fost acuzați că își „vrăjeau” adepții.
După Iluminism, credința în magia neagră s-a diminuat. Se credea că nu puteai să aderi la religiile bizare în mod voluntar, ci doar prin vrăjitorie. Această idee a fost secularizată ca hipnoză. Mormonii în special au fost acuzați că își hipnotizau „victimele” pentru a le determina să se convertească.
Teoria „spălării creierului” în politică
În secolul al XX-lea, ideile pe care unii le considerau atât de „stranii” și periculoase încât nimeni nu le putea îmbrățișa liber au apărut într-un domeniu diferit de religie – în politică. Atât burghezii, cât și muncitorii și săracii se converteau în masă la Nazism. Cercetătorii socialiști germani nu au reușit să explice fenomenul, așa că l-au considerat „hipnoză în masă” sau „manipulare mentală”. Mai târziu, odată cu Războiul Rece, aceeași explicație a fost folosită în Statele Unite. Nu se putea explica altfel de ce unii pot îmbrățișa o ideologie atât de absurdă precum comunismul.
În cazul comunismului, Agenția Centrală de Informații americană (CIA), fondată în 1947, credea că a găsit o dovadă palpabilă. Aceasta consta în tehnicile folosite în închisorile și lagărele de concentrare comuniste chineze și nord-coreene. Tehnicile respective erau folosite împotriva misionarilor occidentali arestați. Mai târziu,același tratament a fost aplicat prizonierilor de război americani capturați în timpul Războiului din Coreea.
Căutarea dovezilor științifice care să confirme „spălarea creierului” în cazul comunismului
Psihiatri și psihologi americani au fost rugați să îi intervieveze pe cei care fuseseră eliberați din închisorile și lagărele comuniste. Dintre aceștia au făcut parte Robert Jay Lifton și Edgar Schein. Concluziile lor au fost foarte prudente.
Lifton și Schein au observat că, de fapt, tehnicile chinezești nu îi convertiseră pe mulți. Majoritatea celor care semnaseră declarații de loialitate față de comunism o făcuseră pentru a scăpa de tortură sau de maltratările din închisoare. Deci persoanle respective nu fuseseră cu adevărat convinse. Ei au fost criticați pentru abordarea lor psihanalitică. Lifton, în mod special, a fost criticat pentru o idee libertariană privind capacitatea umană de a face alegeri. Această idee l-a determinat mai târziu să susțină mișcarea anti-secte. Cu toate acestea, ei și-au susținut opiniile. Tehnicile chinezești de manipulare mentală nu funcționau deloc. Sau funcționau într-un număr foarte limitat de cazuri. Dar doar atunci când au fost însoțite de tortură sau de utilizarea drogurilor care alterau conștiința.
Cu toate acestea, CIA a decis să susțină teza conform căreia oamenii nu se converteau liber la comunism în termeni mult mai simpli, în alb-negru, susținând în propaganda sa că atât comuniștii chinezi, cât și cei sovietici au dezvoltat o tehnică infailibilă de a schimba ideile victimelor lor „așa cum se schimbă un disc [de vinil] pe un fonograf”, după cum a explicat directorul CIA, Allen Welsh Dulles, în 1953.
„Inventarea” și răspândirea în mass media a sintagmei „spălarii creierului”
CIA l-a instruit pe unul dintre agenții săi, Edward Hunter să „inventeze” și să răspândească sintagma „spălare a creierului”. Hunter era journalist sub acoperire. El a prezentat „spălarea creierului” drept traducerea unei expresii care ar fi fost folosită de chinezi. De fapt, CIA și Hunter preluaseră conceptul de „spălare a creierului” din romanul 1984 al lui George Orwell. În acest roman Big Brother „spala” creierele cetățenilor unui regim fictiv inspirat de Rusia sovietică.
Ideea conform căreia comuniștii din China și Rusia stăpâneau tehnicile de „spălare a creierului” a devenit extrem de populară. Același lucru se credea și despre spionii comuniști din Occident. Putem vedea triumful ei în cultura populară în romanul din 1959 „The Manchurian Candidate“. Aspect ce a fost preluat și în versiunea sa cinematografică din 1963, cu Frank Sinatra și Angela Lansbury. Curând însă, CIA însăși a trebuit să recunoască faptul că „spălarea creierului” nu funcționa. Vom vedea cum au ajuns la această concluzie în cea de-a doua parte a articolului.
Articolul original în limba engleză a fost publicat aici: https://bitterwinter.org/brainwashing-a-false-accusation-against-unpopular-minorities/.
Sursa: misa.yoga