Teatru spiritual – „Un om. O scrisoare. O cetate“

23
3528

Vizualizari : 32,047

Un om. O scrisoare. O cetate – mesajul iubirii christice cuprins într-un spectacol de artă

 

de Adriana Enache / critic de teatru

În seara zilei de 3 mai am așteptat cu bucurie premiera acestei piese de teatru, o adaptare scenică a lucrării scribului Domnului, Jakob Lorber, lucrare intitulată „Scrisorile necunoscute ale lui Iisus Christos către Abgar Ukkama, regele Edessei”. Este un mesaj al credinței pure, desăvârșite, în Iisus și în drumul deschis de către El iubirii, iertării, acceptării și împăcării cu sine.
Un rege bolnav, Abgar din Edessa, aude de mesajul vindecătorului nazarinean și începe o serie de mesaje scrise către Iisus, primind la rândul său răspunsurile acestuia. Actorii de pe scenă ne-au impresionat cu un mare profesionalism, cu emoții ample și profunde, cu un scenariu realizat în detalii de finețe artistică.

Un moment cu totul aparte a fost cel în care regele Abgar aude prima dată de vindecătorul Iisus de la o slujnică – martoră a evenimentelor ce se petreceau în jurul învățătorului. Măreția lui Iisus când îl învie pe Lazăr este redată de slujnică prin cântecul ei, un moment magic care ne-a pătruns dincolo de cuvinte, ca și cum glasurile îngerilor au coborât prin sunete direct în inimile noastre. Un mare detaliu artistic, o simplitate a trăirii, o profundă emoție. Au fost mai multe astfel de momente, când dansul și detaliile artistice, sublime, s-au împletit perfect cu mesajul actului în sine, jucat propriu-zis pe scenă.

Viața pare că este o curgere dinspre iertare și împăcare, către frumusețe și seninătate, atunci când o privim pe scenă, printr-o piesă de teatru realizată frumos. În toate momentele vieții noastre putem regăsi mesajul simplu și direct al lui Iisus. Întoteauna avem loc pentru iertare, pentru iubire, pentru credința în frumos și în bine. Regele Abgar crede de la început în Iisus și îi dăruiește viața sa. Credința sa îl face să vadă dincolo de ceea ce putea până atunci. Ca și cum un văl de ceață i se ridică de pe ochi. Aceasta este minunea credinței – a vedea lucrurile pe care doar Iubirea Dumnezeiască ni le limpezește în ochii spiritului. Așa cum se spune în piesă, credința pură este mai presus de toate celelalte.

Regelui Abgar nu-i este ușor în viață, dar învață de la Iisus să primească și să accepte ceea ce îi este destinat, cu inima ușoară și plină de credință că Domnul are grijă de toate, atunci când omul I se dăruiește complet. Nicio realitate obișnuită nu se compară cu seninul unei inimi care crede, dincolo de gânduri și de minte. Pentru un astfel de om, viața este o curgere a Voii Tatălui Ceresc.
A fost o piesă de teatru frumos realizată și minunat primită de oameni. A fost un mesaj simplu și profund. Ne-a rămas în suflet însă minunea de a împărtăși cu ceilalți astfel de momente ale iubirii. De fiecare dată apar nuanțe diferite ale ei, mai ales pentru că fiecare din noi simțim și creăm diferit universul iubirii. Am aplaudat din suflet și am închis în palme o rugăciune de recunoștință către Dumnezeu.

23 COMENTARII

  1. IOAN POHARIU….. SUPER FAIN, MINUNAT , GENIAL.. ESTI ASA DE TALENTAT… DE DARUIT..

    SI UN OM MINUNAT, CU SUFLET MARE, TREZIT… PUTIN ACTORI AU SUFLETUL TREZIT..
    ASA CUM IN SHIVAISM, PE VREMURI, TREBUIA SA AI SUFLETUL TREZIT , PT CA SA POTI PARTICIPA LA CURSURI, CRED CA ASA ERA SI CU ACTORIA, AZI PUTINI ACTORI AU SUFLETUL TREZIT, IOAN E UNUL DINTRE PUTINII.. MINUNATI ACTORI CU SUFLET MARE, TREZIT, GENEROS, BUN..OMENOS, GATA SA TE AJUTE ORICAND, ABORDAND ORICE ROL, SI MAI ALES AJUTANDU-NE SI PE NOI.. SA NE DEPASIM , SI SA NE MANIFESTAM ARTISTC
    MULTUMIM MULT, CU ADMIRATIE, MAGDALENA
    DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE
    TU CHIAR TI-AI GASIT MENIREA
    FII FERICIT..PREAFERICIT MEREU

  2. Superba punere in scena a corespondentei dintre Iisus si Abgarus Ukkama!!! Se transmite atat de bine si prin teatru fiorul tainic al mesajului care mi-a coplesit inima cu ani in urma cand am citit carticica. Felicitari! Este extraordinar ceea ce faceti! Sa nu va opriti vreodata in a ne aduce mesajul divin in inimi…prin teatru, dans, tv online…prin exemplul propriu

  3. Doar cei ce cred in divina iubire, sacra ,neconditionata,lipsita de orice urma de egoism ,rautate ,invidie,si atasament, sant capabili sa inteleaga tot ceea ce Dumnezeu tatal ne ofera clipa de clipa din prea plinul lui,acest spectacol este un cadou oferit prin intermediul acestor fiinte umane care au devenit asemena unor vase alese , canale tainice,prin care tatal ceresc Dumnezeu ne asteapta sa ne intoarcem cu toti asemena fiului ratacitor ,, acasa”. Va felecit si va inbratisez cu toata dragoste mea , Am sa recomand cu mult drag prietenilor mei ,

  4. Buna seara!
    Am incercat sa vad spectacolul, dar este foarte desincronizat audio-video, cel putin la mine. Puteti sa imi spuneti va rog daca este o problema de la mine, sau de la video-ul urcat pe site. Multumesc!

  5. Este extraordinar cum s a redat atmosfera subtila și sacralitatea momentelor de atunci….! Sunt mișcata în profunzimea lăuntrica a ființei mele ….. felicitări întregii echipe și mult succes în continuare în ducerea mai departe a mesajului iubirii! Va îmbrățișez cu multa iubire!

  6. Cand oamnenii sunt daruiti divinului,ce ei trasmit in spectacol e manifestare dumnezeeasca.Ce am trait in sala de spectacol este greu de transpuns in cuvine.Lacrimile de bucurie au fost cel mai divin dar.Va multumesc dragilor! Succes divin si la mai multe spectacole!

  7. Minunati oameni, minunat spectacol. I-am vazut intr-o reprezentatie la noi in oras in Herculane pe platoul Coronini in conditii extrem de vitrege: scena improvizata, culisele erau de fapt un camion sau tir, luminile si toata aparatura erau alimentate de la un generator pe benzina, batea vantul, era frig si incepuse sa ploua…. a fost cea mai emotionanta si mai frumoasa piesa de teatru pe care am vazut-o in viata mea. Totul s-a datorat acestor oameni extrem de devotati artei lor si crezului lor spiritual. Acesti oameni extrem de modesti si de talentati merita ceva mai bun. Merita sa fie vazuti in lumea intreaga …. Multumim MISA TV.

  8. Excelenta initiativa aceasta televiziune care are toate sansele sa asaneze mizeria facuta de „mass media” din Romania. Ce-i drept… doar cu o floare nu se face primavara dar deja este clar ca bresa creata in cartelul securisto-masonic al presei prin MISA TV deranjeaza foarte tare. Felicitari. Christos a Inviat.

  9. Superb spectacol! Ce pacat ca nu eram in sala, cred ca m-as fi bucurat si mai tare. Actorii sunt excelenti, muzica de pe fundal foarte potrivita, subiectul profund miscator. Spectacolul asta ar trebui jucat la National. N-am inteles legatura cu porno pe care o trambiteaza tabloidele. Ceea ce am gasit aici este teatru adevarat, de foarte buna calitate.

  10. Superb spectacolul. O piesa de teatru spirituala si bine jucata cum nu mai vezi in teatrele de azi. Am ajuns pe acest site pentru ca cineva a incercat sa va faca reclama negativa. Dar se pare ca a obtinut contrariul. Chiar daca niste nulitati tabloide latra pe marginea drumului mergeti inainte, sunteti pe drumul cel bun, inseamna ca deranjati prin calitate si seriozitate. O sa revin pe acest site si sper sa vad si alte realizari extraordinare.

  11. Sublim !!!!
    Plin de o stare de inaltare si spiritualitate izvorata din suflet !
    M-am simtit aproape de Dumnezeu prin fiecare moment , sublim !
    Felicitari tuturor celor care au fost relee de manifestare in spectacol, vazute si nevazute !!!!!

  12. Sublim!!!!!
    o capodoperă, un spectacol complex, emoţionant, profund, o artă cu adevărat iniţiatică!
    Felicitări tuturor, inclusiv celor nevăzuţi pe scenă!!!!!!

  13. Thank You very much for this theatre. It’s was magical. Full with spiritual messages for our evryday-life, our spiritual tests, and our aspiration and faith. I really apreciated, it touch my heart. Thank You 🙂

  14. „Razboinic” al Iubirii
    eu sunt,
    pe acest Pamant.
    „Razboiul” meu e Pace,
    Iertare
    si Duh Sfant.

    Va multumim pentru minunatul spectacol-catalizator, marturie si indemn in procesul cauarii si regasirii de Sine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.