Starea de comuniune profundă, exemplară, cu Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu (Maha Sahasrara)

0
986

Dumnezeu Tatăl este în veşnicie Conştiinţa Supremă atotcuprinzătoare, unică şi misterioasă. El este Totalitatea infinită ce îmbrăţişează şi care totodată transcende fără încetare Totul, în Macrocosmosul în care sunt cuprinse cele trei universuri, respectiv Universul fizic-material, Universul subtil-astral şi Universul cauzal.

Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu Tatăl (Maha Sahasrara) este întocmai ca o sferă infinită şi enigmatică al cărei centru etern şi misterios există în simultaneitate pretutindeni şi ale cărei margini nu pot fi atinse niciodată, pentru că aceste margini nu există în realitate nicăieri. Această tentativă palidă de definire a realităţii infinite şi misterioase a Conştiinţei nesfârşite a lui Dumnezeu Tatăl vizează să sugereze măcar, câtuşi de puţin, grandoarea, complexitatea, măreţia şi misterul copleşitor care există, fără încetare, în realitatea enigmatică a Conştiinţei nesfârşite a lui Dumnezeu Tatăl.

Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu (Maha Sahasrara) se manifestă şi îşi face simţită prezenţa pentru fiinţele umane, fie prin intermediul tainicelor semne dumnezeieşti, ce sunt accesibile simţurilor fizice ale omului, fie prin intermediul unor viziuni inefabile, dumnezeieşti, ce apar în mod tainic în câmpul conştiinţei individuale al fiinţei umane. Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu se revelează căutătorului ce este plin de aspiraţie spirituală ca fiind prezentă atât în intimitatea vieţii fiecărui om, care îşi trăieşte propria viaţă în cadrul derulării temporale, precum şi în afara curgerii inexorabile a timpului, în transcendenţa divină.

Conştiinţa nesfârşită a lui Dumnezeu (Maha Sahasrara) este şi se manifestă totodată ca o misterioasă prezenţă atoate-veghetoare, realitate despre care mărturisesc toate dialogurile pe care Dumnezeu le realizează cu oamenii plini de aspiraţie spirituală, care îl apelează lăuntric cu sinceritate şi fervoare, toate alianţele dumnezeieşti în care Dumnezeu se angajează alături de cei dăruiţi Binelui Divin, toată iubirea pe care Dumnezeu o oferă fiinţelor şi, mai ales, toate rugile pe care Dumnezeu le ascultă şi cărora le răspunde în modul său tainic, dumnezeiesc.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.