Starea de comuniune spirituală profundă cu Fecioara Maria

Fecioara Maria este una dintre figurile luminoase cele mai cunoscute ale tradiţiei creştine. După cum se afirmă în Biblie, Maria era o descendentă a regelui David şi a trăit în Nazaret, în Galileea. Conform „Evangheliei lui Iacov“, Maria s-a născut aproximativ în ziua de 8 septembrie, în anul 20 î.H., părinţii săi fiind Ioachim şi Ana, oameni simpli, dar foarte credincioşi. Încă de când era o copilă de 3 ani a fost dusă la Templu, unde a fost încredinţată Domnului. Era înzestrată de Dumnezeu cu unele daruri considerate ca fiind supranaturale: avea viziuni spirituale extatice şi era adesea „vizitată“ de îngeri. La vârsta de 14 ani, conform tradiţiei mozaice, Maria trebuia să părăsească Templul. Au fost trimişi soli în toată Iudeea pentru ca cel mai vrednic bărbat să fie ales pentru a i se încredinţa fata ca soţie. Preotul i-a dat Mariei, care se afla în mijlocul pretendenţilor, un porumbel. Ea i-a dat drumul porumbelului, care a zburat şi apoi s-a aşezat pe capul lui Iosif, tot un descendent al lui David ca şi ea, care era considerat „cel mai drept în faţa lui Dumnezeu dintre bărbaţii din tot Israelul“.

Datorită marii ei purităţi, modestii şi pioşenii, Maria, care era fecioară, a fost aleasă de Dumnezeu ca să poarte în pântece şi să dea naştere Fiului lui Dumnezeu, Iisus. Ea a fost anunţată de Arhanghelul Gabriel: „Tu ai găsit în faţa lui Dumnezeu o Graţie nemărginită. Află că vei rămâne însărcinată prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Forţa Domnului va trece ca o adiere pe deasupra ta. Şi Pruncul sfânt pe care îl vei naşte apoi va fi numit Fiul Atotputernicului! Iar atunci când îl vei naşte, tu să-I dai numele Iisus, căci El va izbăvi poporul său de toate păcatele, de pedeapsa şi de moartea veşnică.“ („Copilăria lui Iisus“, de Jakob Lorber, cap. 5).

În timpul vieţii sale pământeşti, Fecioara Maria l-a îngrijit cu o mare devoţiune şi iubire pe Fiul Domnului, Iisus. Ea spunea: „Sunt fericită, preafericită că port în braţele mele acest Prunc, dar mai mari şi mai fericiţi vor fi în viitor aceia care Îl vor purta doar pe El în Inima lor!“ („Copilăria lui Iisus“, de Jakob Lorber).

Fiind plină de iubire şi de credinţă în Dumnezeu, Fecioara Maria se exprima astfel:  „Câtă vreme Îl iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi respectăm poruncile Sale sfinte, înseamnă că ne purtăm aşa cum se cuvine… Viaţa mea este un dar de la Dumnezeu. De aceea nu pot face altceva decât să-L iubesc în fiecare clipă, să-L slăvesc şi să-L laud din toată puterea mea!“ În Biblie este redată rugăciunea Fecioarei Maria: „Sufletul meu Îl slăveşte şi Îl preamăreşte pe Domnul Dumnezeu.“

Fiind binecuvântată de Dumnezeu, Maria era foarte iubită de oameni. Se spunea despre ea că „este mai blândă decât un porumbel: ea nu se supără niciodată. Dacă cineva ar încerca s-o jignească, nu ar reuşi. Căci pentru o jignire, ea îl binecuvântează de zece ori şi îl roagă atât de frumos să-i fie prieten, încât nici chiar piatra cea mai tare nu ar rezista, atât de bună este această femeie.“ („Copilăria lui Iisus“, cap. 94)

În tradiţia creştină românească există o povestire din care aflăm că România este considerată de către Fecioara Maria „grădina sa“. Astfel, se spune că cinci călugări de la o mănăstire din Moldova au plecat într-o zi către Sfântul Munte Athos. Dar n-au apucat ei să meargă prea mult, că le-a apărut în faţă Maica Domnului, care i-a întrebat:

„Unde mergeţi, fiilor, unde vă grăbiţi?“ Călugării au răspuns: „Mergem la grădina ta din Sfântul Munte, Maica Domnului, să ne mântuim mai uşor.“ Atunci Fecioara Maria le-a spus: „Întoarceţi-vă înapoi, şi să ştiţi că şi România este grădina mea!“

Fecioara Maria li s-a arătat de-a lungul timpului de nenumărate ori unor fiinţe pure şi inocente, a căror sinceritate şi simplitate erau dincolo de orice îndoială. De asemenea, ea şi-a manifestat compasiunea şi iubirea prin multe miracole. Sunt cunoscute statuile şi icoanele Maicii Domnului care plâng, avertizând astfel lumea asupra pericolelor care se pot abate asupra oamenilor atunci când ei se îndepărtează de Dumnezeu.

Una din cele mai faimoase apariţii mariale s-a produs la Fatima, în Portugalia. În anul 1917, şaptezeci de mii (70.000!) de persoane au văzut cu ochii lor Soarele „dansând pe cer“ înainte de a se prăvăli în mod vertiginos spre cei prezenţi, dându-le tuturor senzaţia că se va izbi de pământ. Acest fenomen uluitor este considerat de către mulţi drept cel mai mare miracol creştin al tuturor timpurilor.

În lumina revelaţiilor pe care le-a făcut Fecioara Maria celor trei copii la Fatima, ne putem da seama că acel fenomen supranatural anticipează de fapt un posibil eveniment catastrofal care urmează să se producă pe planeta Pământ dacă fiinţele umane nu vor să renunţe la starea de răutate, larvaritate, perversitate şi îndepărtare de Dumnezeu.

Datorită marii compasiuni şi iubiri care o animă, precum şi datorită credinţei sale de nezdruncinat în Dumnezeu, Fecioara Maria a făcut multe miracole de-a lungul timpului, pentru ca noi, oamenii, să ne îndreptăm cu toată fiinţa către Dumnezeu, Creatorul nostru, plini de iubire, speranţă, încredere şi umilinţă.