Starea de comuniune spirituală profundă cu marele înţelept şi realizat spiritual Apollonius din Tyana, care a vizitat Shambala şi a beneficiat de unele iniţieri speciale de la marii înţelepţi care există în acest tarâm tainic

Înţeleptul Apollonius din Tyana a trăit în secolul I al erei noastre. El s-a născut în Cappadocia (provincie situată acum în Turcia Centrală). Se spune despre Apollonius că era nu numai de o inteligenţă remarcabilă, dar şi foarte frumos, contrazicând ideea preconcepută că numai cei cu defecte fizice sunt preocupați de lumea ideilor şi de filosofie, în care ei s-ar refugua pentru a scăpa de confruntarea cu viața. Tatăl său era un om foarte bogat, astfel că tânărul Apollonius a crescut într-un mediu aristocratic. La 14 ani tatăl său l-a trimis la Tars pentru a-şi desăvârşi educaţia, însă în scurt timp profesorii săi nu au mai avut ce să-l înveţe. La 16 ani a mers în Templul lui Asclepios pentru a dobândi iniţierile şcolii pitagoreice.
Tânărul Apollonius a beneficiat de iniţierile pitagoreice, dovedind, pe lângă o dorinţă arzătoare de a dobândi cunoaşterea secretă, uluitoare capacităţi de vindecare şi clarviziune. Pentru a se purifica în vederea practicării medicinii, el nu consuma carne şi nici vin. Umbla desculţ şi îmbrăcat în haine de in, refuzând să poarte haine de lână. Tot în acea perioadă, Apollonius şi-a impus patru ani de tăcere, o asceză care era cerută pentru a obţine iniţierea hermetică cea mai importantă. Se mai spune despre el că a făcut tot felul de miracole, predicţii care se adevereau, a calmat o revoltă prin simpla sa prezenţă, a înviat o tânără chiar în timpul înmormântării ei.
Toate acestea erau însă aspecte secundare pentru Apollonius. El a pornit în căutarea izvorului cunoaşterii esenţiale, pe urmele maestrului său, Pitagora, spre India. În vederea acestei călătorii, un preot al lui Apollo de la templul din Daphne i-a dăruit nişte plăci metalice pe care era imprimată harta călătoriilor lui Pitagora, pe care Apollonius s-a decis să o urmeze întocmai. La Mespila (străvechiul Ninive) l-a întâlnit pe asirianul Damis, care i-a devenit ghid, însoţitor loial şi discipol. Într-o mare măsură lui Damis îi datorăm relatarea pelerinajelor lor în India şi în Tibet.
Apollonius şi Damis au traversat Indusul şi au urmat cursul Gangelui, s-au orientat spre munţii Himalaya şi au urcat din greu un lanţ muntos, timp de 18 zile. Acest marş ar fi trebuit să-i conducă în Nepalul de nord sau în Tibet. În pofida așteptărilor lor, pe măsură ce se apropiau de ţintă, au început să se petreacă tot felul de fapte tulburătoare. Aveau ciudata senzaţie că drumul pe care veniseră dispărea brusc în spatele lor. Se aflau ca într-un loc vrăjit în care peisajul se mişca şi se transforma astfel încât călătorul nu mai avea un punct de reper fix. Un băiat tânăr cu tenul închis la culoare a apărut dintr-o dată în faţa lui Apollonius şi a lui Damis şi i-a vorbit în limba greacă filosofului, ca şi cum venirea sa ar fi fost aşteptată: “Drumul celorlalţi trebuie să se oprească aici, dar dumneavoastră trebuie să mă urmaţi, căci Maeştrii înşişi mi-au dat această poruncă“. Cuvântul „Maeştri“ i-a plăcut lui Apollonius din Tyana, de aceea l-a urmat pe tânăr, luându-l cu el doar pe credinciosul Damis. Atunci când Apollonius din Tyana a fost prezentat Regelui Înţelepţilor, Iarchas (sau Hiarchas – Maestrul Sfânt), a descoperit cu uimire că monarhul cunoştea deja conţinutul scrisorii pe care i-o adusese, precum şi toate incidentele lungii sale călătorii din Cappadocia. Apollonius a rămas mai multe luni în regiunea transhimalayană, în Ţara Înţelepţilor, despre care toate descrierile indică faptul că era chiar Shambala. Realizările ştiinţifice şi intelectuale ale locuitorilor acestui oraş necunoscut şi nemarcat pe nicio hartă l-au impresionat atât de puternic pe Apollonius încât el s-a mulţumit să aprobe din cap atunci când regele Iarchas i-a spus: „Ai ajuns la oamenii care ştiu totul“.
Damis a remarcat că gazdele lor himalayene „trăiau simultan pe pământ şi dincolo de el“. Această remarcă enigmatică semnifică faptul că Înţelepţii erau capabili să trăiască în două lumi, cea fizică şi cea spirituală. Despre ei Apollonius mai spune că „nu posedau nimic, şi totuşi aveau întreaga bogăţie din lume“. În ceea ce priveşte doctrina lor spirituală, regele Iarchas avea o filosofie cosmică ce se poate sintetiza în ideea că „Universul este o structură vie“. Când a venit vremea să se întoarcă, Iarchas i-a dăruit lui Apollonius 7 inele din metalele corespunzătoare celor 7 planete. De atunci, Apollonius a purtat în fiecare zi câte un inel, potrivit legilor astrologice.
Apollonius s-a întors din India având o misiune spirituală, încredinţată lui de înţelepţii din Shambala. Regele Iarchas l-a învăţat arta de a încărca obiecte cu influenţe spirituale (talismane) care pot acţiona apoi la distanţă şi de-a lungul timpului. El trebuia să îngroape astfel de talismane, al căror rol era de a perpetua forţa spirituală ce le fusese conferită, în anumite locuri speciale, preferabil sanctuare care conţineau deja influenţe energetice de sorginte spirituală. Tot astfel, în morminte străvechi şi în camere secrete el trebuia să găsească talismane puse acolo de mesageri spirituali anteriori lui. Se ştie că după vizita în India Apollonius a călătorit neîntrerupt până la moarte, prin Grecia, Imperiul Roman, Spania, Egipt, Etiopia şi Asia Mică, răspândind cunoaşterea pe care o dobândise şi săvârşind minuni.
Scopul cel mai evident pe care Apollonius l-a urmărit a fost acela de unificare a credinţelor, explicare a simbolurilor, revelare a spiritului din spatele imaginilor zeităţilor păgâne, suprimarea sacrificiilor şi a formelor exterioare de adorare a divinităţilor, pentru ca ceremoniile religioase să conducă la o comuniune profundă cu Dumnezeu. Pe lângă darul clarviziunii şi al profeţiei pe care le-a dovedit de multe ori, Apollonius şi-a folosit capacităţile paranormale în diverse ocazii, de exemplu pentru a scăpa de persecuţiile împăratului roman Nero. Se povesteşte că, în faţa tribunalului roman care judeca acuzaţiile aduse de Nero, el a reuşit, prin măiestria sa spirituală, să şteargă conţinutul documentului acuzator.
Închis de împăratul roman Domiţian, el a fost apoi achitat în mod inexplicabil de tribunalul care l-a judecat şi a dispărut din faţa acestora brusc, pentru a apărea în cu totul alt loc. Miracolele pe care le-a făcut Apollonius în faţa a numeroşi martori, exorcizări, vindecări fizice şi psihice, profeţii, apariții și dispariții misterioase, par a avea totodată scopul de a-i convinge pe cei sceptici de existenţa lumii spirituale. Cel din urmă miracol din miile de minuni săvârşite de-a lungul existenţei sale de marele filosof şi iniţiat pitagorician a fost chiar miracolul propriei morţi. La aproape 100 de ani, Apollonius a dispărut fără urmă. Unii spun că a dispărut de la casa sa din Efes, alţii – din templul Dictynna, după o noapte petrecută în meditaţie. Oricum ar fi, nimeni nu a auzit vorbindu-se vreodată despre mormântul lui Apollonius, tot la fel cum nu se ştie nimic despre cel al lui Pitagora.