Starea de ingeniozitate divin inspirată

1
707

Ingeniozitatea reprezintă o apreciabilă aptitudine lăuntrică superioară de a putea înfăptui ceva ce pentru marea majoritate a celorlalţi oameni pare să fie dificil sau chiar imposibil de realizat. Ingeniozitatea implică printre altele existenţa unor înzestrări admirabile cum sunt inventivitatea, măiestria şi iscusinţa. Starea de ingeniozitate implică  o anumită subtilitate aparte în gândire şi o surprinzătoare dibăcie în acţiune. O caracteristică distinctivă a celui care manifestă în fiinţa sa starea de ingeniozitate este aceea că el este, în felul acesta, aproape întotdeauna exemplar, prin intermediul inspiraţiei divine care îl însufleţeşte, de fiecare dată, în stările de ingeniozitate pe care el le manifestă. Un om care este ingenios poate să devină un model ce este demn de urmat pentru ceilalţi oameni. Cel ingenios îi captivează  pe ceilalţi prin unicitatea şi valoarea înzestrărilor sale, care se revarsă din fiinţa sa, analogic vorbind, ca dintr-un torent creator de gânduri şi idei benefice admirabile, ce sunt divin inspirate.

Starea de ingeniozitate divin inspirată face să apară în universul lăuntric al fiinţei umane anumite aptitudini naturale care sunt în mod evident extraordinare, mai ales pentru aceia sau pentru acelea care sunt capabile să-şi dea seama de aceasta. Totalitatea aptitudinilor naturale excepţionale, ieşite din comun, deosebit de valoroase, prolifice, eminamente binefăcătoare şi, unele dintre ele, unice sunt de regulă cunoscute ca alcătuind starea de ingeniozitate. Cuvântul românesc „ingeniozitate“ cuprinde în el ceva din termenul „geniu“, sugerând prin aceasta faptul că ingeniozitatea este o veritabilă sclipire a unei stări de geniu. Starea de ingeniozitate evidenţiază existenţa unei facultăţi interioare exemplare de a concepe şi de a revela felurite idei valoroase, ce sunt cu totul noi, şi care sunt exprimate de către cel ingenios într-un mod spontan, liber şi creativ, prin intermediul imaginaţiei sale prolifice şi creatoare.

La modul general vorbind, ingeniozitatea defineşte calitatea de a fi într-un mod aparte inventiv, iscusit şi cât se poate de capabil într-o anumită direcţie. Întocmai ca şi în cazul stării de geniu, fiinţele umane în care s-a trezit sau în care începe să se trezească starea de ingeniozitate, sunt caracterizate de o curiozitate constantă şi imensă. Ele prezintă un sui-generis gust înnăscut pentru realizarea exemplară a ceva anume, care defineşte starea lor de ingeniozitate. În astfel de situaţii cei ingenioşi efectuează ceva anume într-un mod original, unic şi de cele mai multe ori ireproductibil. Tocmai prin acest mod specific al lor de a fi şi de a se manifesta exemplar, fiinţele umane ingenioase exprimă într-un mod tainic puterea creatoare extraordinară, misterioasă şi fascinantă pe care Dumnezeu o manifestă prin fiinţa lor, care este atunci în mod divin inspirată să realizeze ceva nou şi original.

Starea de ingeniozitate divin inspirată influenţează, într-un anume fel ce este profund şi definitiv, caracterul propriu şi distinctiv al fiinţei umane în care această stare superioară este trezită din plin, conferindu-i ceea ce adeseori oamenii numesc a fi „un spirit ingenios“. Prin această remarcă spontană, cei mai mulți oameni intuiesc prezenţa unei tainice infuzii nevăzute de energie spirituală, pură şi sublimă, ce îi este oferită în realitate fiinţei umane ingenioase, ca un inestimabil dar, de către Dumnezeu Tatăl, care o susţine şi o inspiră atunci.

La fel cum, în cazul sentimentului profund şi copleşitor de iubire, cei mai mulţi dintre noi am aflat sau am descoperit adevărul esenţial că „atunci când iubirea este infinită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil“, cei înţelepţi au adăugat remarca plină de înţelepciune care precizează că „atunci când eşti ingenios, aproape nimic nu este imposibil de înfăptuit, bineînţeles dacă Dumnezeu vrea ca prin intermediul fiinţei tale să se înfăptuiască ceea ce trebuie să fie înfăptuit.“ Starea de ingeniozitate divin inspirată conduce fiinţa umană care beneficiază de această stare superioară admirabilă în ipostaza de releu divin al manifestării Voinţei înfăptuitoare a lui Dumnezeu Tatăl în această lume.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.