Starea net superioară de competenţă pluridisciplinară pe care o generează în fiinţă dinamizarea învelişului supramental (vijnanamaya kosha)

Competenţa este un termen care a început să fie folosit relativ recent în limbajul curent al omului modern, însă realitatea de ordin subtil pe care noţiunea de competenţă o desemnează nu este deloc nouă. Conceptul de competenţă a început să fie vehiculat în domeniul psihologiei practice începând de prin anii 1960 şi în cel al dezvoltării personale ulterior, însă în vorbirea populară există din vechime termenii meșter, meșteșug, meșteșugar, măiestrie, referindu-se la o persoană care stăpânește în mod desăvârșit o meserie.
În prezent, competenţa este considerată ca fiind o aptitudine esenţială, ce reprezintă premiza oricărei activităţi de succes. Când ne referim la competenţă, cei mai mulţi oameni înţeleg că este vorba despre ceea ce ştie un om într-un anumit domeniu sau despre experienţa practică a acestuia într-un anumit domeniu al vieţii. Privind la modul esenţial, competenţa înseamnă însă mai mult decât atât. Competenţa este suma cunoştinţelor, a abilităţilor şi a aptitudinilor creatoare, care contribuie împreună la manifestarea capacităţii unei fiinţe umane de a îndeplini într-un mod eficient anumite acţiuni benefice şi de a face faţă cu succes unor responsabilităţi asociate acestora.
Psihologul american David McClelland (1917-1998) este printre primii cercetători din domeniu care a definit din punct de vedere practic noţiunea de competenţă, pornind de la ideea de bază că testele de inteligenţă folosite pentru a evalua capacităţile de a acţiona eficient ale unei persoane nu sunt întotdeauna suficiente. Un mare avantaj pe care abordarea lui McClelland o aducea în psihologie la vremea respectivă a fost perspectiva optimistă, conform căreia competenţele unei persoane pot fi identificate şi dezvoltate prin antrenament adecvat. Această viziune, complet nouă pentru acele timpuri, a reprezentat în felul ei o redescoperire a unui adevăr fundamental pe care tradiţia spirituală yoghină milenară l-a afirmat de mii de ani şi anume acela că, printr-o dinamizare adecvată a învelişului supramental (vijnanamaya kosha) fiecare fiinţă umană poate să îşi trezească şi să îşi amplifice anumite înzestrări latente, până la nivelul manifestării acestora sub forma unor competenţe. De regulă, majoritatea oamenilor consideră talentul ca fiind ceva cu care te naşti şi că acesta nu poate fi trezit sau dezvoltat prin antrenament. Însă, în conformitate cu viziunea tradiţională yoghină, atunci când se produce dinamizarea învelişului supramental (vijnanamaya kosha), fiinţa umană poate să înveţe mult mai mult într-un anumit domeniu, poate să îşi amplifice cunoaşterea şi aptitudinile, poate să deprindă anumite abilităţi, poate să îşi orienteze în mod binefăcător aptitudinile pentru a se asigura astfel că ajunge la rezultate excelente. Deloc întâmplător, și în tradiția populară există rostirile înțelepte: „Nimeni nu se naşte meşter.“ și „Lucrarea multă îl face pe meșterul bun.“
Competenţa este asociată unui domeniu distinct de activitate şi tocmai de aceea mai este numită competenţă unidisciplinară. Competenţa într-un anumit domeniu necesită o foarte bună informare în acel domeniu şi implică, totodată, capacitatea de a judeca în mod just și cu discernământ ceea ce ţine de domeniul respectiv. În plus, cel competent dobândeşte totodată şi o anumită formă de autoritate, care îi permite să evalueze sau să acţioneze eficient într-o anume direcţie. Starea de competenţă îndreptăţeşte fiinţa umană să se poată pronunţa asupra unui aspect, pe temeiul unei cunoaşteri profunde pe care o are şi, pe această bază, poate îndeplini unele atribuţii, tocmai pentru că dispune de o informaţie şi o experienţă practică vastă în domeniu.
Starea de competenţă implică pricepere, abilitate şi cunoaştere specifică a ceva anume. Starea de competenţă face ca fiinţa umană respectivă să fie bună, capabilă, destoinică, dotată, experimentată, înzestrată, pregătită, pricepută, valoroasă, vrednică, avizată şi autorizată în direcţia competenţei sale. Unii oameni spun despre cel care este competent că „este chemat“ să facă ceva anume sau că are o anumită „chemare“. Aceasta remarcă intuitivă indică faptul că aptitudinea excepţională dobândită prin intermediul stării de competenţă este expresia unui anumit merit, ce a fost acumulat în Microcosmosul individual.
Atunci când starea de competenţă se manifestă în simultaneitate asupra mai multor domenii, aceasta este numită competenţă pluridisciplinară. Pluridisciplinaritatea implică existenţa unui anume transfer creator şi dinamic de concepte şi metode din mai multe domenii. Competenţa pluridisciplinară survine sub forma unei stări net superioare ce rezultă în urma unei excepţionale dinamizări a învelişului supramental (vijnanamaya kosha). Atunci când se manifestă într-o anumită fiinţă umană, aceasta poate aduce avantaje majore şi poate fi extrem de folositoare mai multor discipline ale cunoaşterii în general. Competenţa pluridisciplinară presupune exercitarea în simultaneitate a tuturor caracteristicilor competenţelor unidisciplinare ce sunt specifice mai multor domenii, la care se adaugă şi manifestarea unei interdepedenţe concordante şi integratoare a tuturor acestor capacităţi.
Starea net superioară de competenţă pluridisciplinară este o realizare de ordin lăuntric de o mare complexitate, ce reflectă o dinamizare amplă şi complexă a învelişului supramental (vijnanamaya kosha) al fiinţei. În istoria omenirii, doar unele fiinţe umane excepţionale au excelat în acest sens. Privită din punct de vedere spiritual, starea net superioară de competenţă pluridisciplinară reprezintă o sui generis „poartă magică“ supramentală, care permite descoperirea în propriul univers lăuntric a realităţii misterioase a Atributelor divine ale Omniprezenţei şi Omniscienţei dumnezeieşti.