Starea spirituală de dinamizare supramentală ce conduce la trezirea clarviziunii

0
868

Clarviziunea face parte din categoria vastă a fenomenelor de percepţie extrasenzorială. Percepţiile care survin în cazul clarviziunii nu sunt dependente de sistemele senzoriale fizice cunoscute. În general, fenomenele de precepţie extrasenzorială sunt de obicei subîmpărţite în trei tipuri: 1. telepatie, fenomen perceptiv paranormal ce implică un anume transfer direct şi nemijlocit de gânduri, 2. clarviziune, fenomen perceptiv paranormal ce implică conştientizarea unor obiecte, a unor aspecte sau a unor evenimente care nu se află în sfera de cuprindere a simţurilor fizice şi într-un mod diferit de cel în care funcţionează canalele senzoriale cunoscute şi 3. precogniţie, fenomen perceptiv paranormal ce implică cunoaşterea cu anticipaţie a evenimentelor înainte de apariţia acestora, altfel decât ar putea fi ele aflate prin deducţie. Dintre acestea, clarviziunea reprezintă capacitatea perceptivă paranormală cu ajutorul căreia fiinţa umană poate percepe într-un mod obiectiv anumite aspecte de natură subtil-energetică, ce sunt în mod normal invizibile vederii umane obişnuite şi care, în general, sunt inaccesibile întregului sistem perceptiv senzorial comun al omului obişnuit.
Clarviziunea oferă fiinţei umane posibilitatea de a dobândi cunoştinţe extraordinare despre ceva anume fără a utiliza vreunul dintre cele cinci simţuri fizice. Informaţiile deosebit de valoroase pe care fiinţa umană le poate percepe prin clarviziune pot să apară, de exemplu, sub formă de imagini interioare, sub formă de reprezentări lăuntrice animate, sub formă de culori sau pot să apară ca nişte asocieri semnificative, cu sens, ale acestora. Pentru a putea trezi şi pentru a amplifica în fiinţă capacitatea superioară a clarviziunii este necesar ca fiinţa umană să urmărească să se menţină într-o stare superioară, constantă, de echilibru lăuntric nealterat. În general, ceea ce blochează cea mai mare parte din percepţia noastră potenţial extinsă, ce ar putea să se manifeste prin intermediul clarviziunii, sunt mai ales barierele conceptuale comune ale minţii inferioare şi ale intelectului uman obişnuit. Cei mai mulţi dintre noi ne-am dezvoltat deja o anumită reprezentare asupra lumii şi a realităţii în care trăim, mai ales în funcţie de aspectele care ne sunt furnizate în mod constant de către simţurile fizice. Însă această priză de conştiinţă asupra lumii senzoriale nu favorizează întotdeauna şi perceperea realităţilor invizibile, existente în plan subtil.
Faptul că cei mai mulţi oameni au o percepţie slabă a realităţilor subtil-energetice nu se datorează nicidecum presupunerii absurde cum că acestea n-ar exista. În realitate, ceea ce frânează trezirea clarviziunii este mai ales efectul inhibitor pe care îl are reprezentarea preponderent materialistă din conştiinţa noastră. Realitatea fizică a trupului nostru tinde să fie asociată cu o impresie generală densă, ce exercită un efect restrictiv asupra percepţiei de natură subtilă. Intensitatea cu care mintea noastră conştientă este de regulă pătrunsă şi impregnată de această impresie falsă, care de regulă este deosebit de puternică, are şi ea un efect inhibitor asupra posibilităţilor de trezire a clarviziunii. Conştiinţa noastră comună din starea veghe a devenit, încă din prima parte a vieţii noastre fizice terestre, condiţionată într-un anume fel pentru a vedea numai lumea fizică, materială. Deoarece noi ne trăim mai mereu vieţile fiind copleşiţi de impresiile senzoriale generate de un astfel de mediu fizic, ni se pare dificil să acceptăm că am putea vedea şi în alt fel decât cel pe care ni-l prezintă vederea fizică. Mulţi dintre noi ştim că pentru un nou-născut durează aproape câţiva ani pentru ca mintea acestuia să fie condiţionată în acest fel limitator. Aceasta explică de ce unii dintre copiii mici sunt adeseori capabili să vadă fiinţe din plan subtil, de exemplu îngerii care se manifestă în lumea subtilă-astrală. Ca adulţi care încă nu ne-am trezit clarviziunea, putem percepe uneori, ocazional, o frântură din această realitate subtil-energetică, de exemplu cu colţul ochilor, dar atunci când ne întoarcem imediat pentru a privi cu ochii fizici, constatăm că acolo nu este nimic de văzut în acest mod.
În practica yoga, clarviziunea poate fi trezită şi amplificată prin intermediul dinamizării superioare a celui de „al treilea ochi” (ajna chakra) şi prin dinamizarea simultană a structurii superioare supramentale (vijnanamaya kosha). Dinamizarea supramentală permite fiinţei umane care îşi trezeşte clarviziunea să dobândească o capacitate superioară de percepţie, ce este situată deasupra realităţii tridimensionale fizice. Atunci când beneficiază de o trezire specifică la nivel supramental, fiinţele umane îşi pot dezvolta în mod adecvat clarviziunea. Accesând prin clarvedere cea de a patra natură dimensională a lumii subtil-energetice, clarviziunea permite fiinţelor umane să vadă, de exemplu, obiectele fizice dintr-o perspectivă mult mai amplă, incluzând, de exemplu, şi ceea ce în realitatea tridimensională noi numim interiorul lor. Acest tip de dinamizare supramentală permite de exemplu citirea unei cărţi închise cu o relativă uşurinţă şi accesarea directă şi simultană a mai multor fragmente ale conţinutului acesteia, precum şi perceperea sintetică a conţinutului lor. De asemenea, atunci când de exemplu un obiect fizic este privit de către un yoghin clarvăzător, care este totodată competent şi antrenat, acesta va putea fi capabil să vadă obiectul ca şi cum ar fi foarte aproape, analogic vorbind, el fiind capabil să mărească imaginea percepută până la nivel microscopic sau chiar să vadă, într-un anume fel tainic, structura atomică a obiectului fizic respectiv. O astfel de fiinţă umană înzestrată cu clarvedere, ca urmare a unei adecvate dinamizări supramentale, va putea să perceapă aspectul eteric al obiectului, inclusiv energia subtilă care îl animă sau care circulă prin el, din orice poziţie relativă posibilă, în acelaşi timp, inclusiv din interior şi din afară, şi de asemenea va putea recunoaşte aşa-numita memorie eterică sau, altfel spus, substratul subtil-energetic akasha-ic al obiectului, care poate oferi o multitudine de informaţii esenţiale despre trecutul şi viitorul acestuia.
Percepţia obiectivă a lumii subtil-energetice, mentale şi cauzale poate apărea în mod natural şi în momentele atingerii unor stări spirituale de iluminare, atunci când structura subtil-energetică a fiinţei este dinamizată în mod excepţional prin intermediul trezirii energiei fundamentale Kundalini Shakti sau în urma realizării în mod sistematic a anumitor procedee şi tehnici de yoga care dinamizează centrii subtili de forţă (chakra) şi care conduc astfel la trezirea controlată a energiei fundamentale Kundalini Shakti. Odată ce a fost trezită, ca urmare a unei adecvate dinamizări supramentale, aptitudinea clarvederii impune apoi, cu necesitate, din partea unei astfel de fiinţe umane clarvăzătoare, o mare atenţie şi vigilenţă spirituală, un foarte riguros discernământ şi mai ales o orientare fermă şi consecventă în direcţia binelui, în toate acţiunile pe care ea le realizează. Un clarvăzător înţelept, care şi-a dinamizat intens în prealabil structura supramentală (vijnanamaya kosha), va urmări să îşi folosească întotdeauna abilităţile excepţionale numai în mod binefăcător. Este, prin urmare, imperios necesar ca o asemenea înzestrare superioară cum este clarvederea să fie utilizată întotdeauna doar cu înţelepciune, bun-simţ şi într-o perfectă stare de integrare divină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.