Termenul „integrare“ are sensul de „întregire“. Privită din punct de vedere spiritual, starea de integrare divină reprezintă manifestarea unui tainic proces de reîntregire spirituală. Starea sublimă de integrare divină face posibilă apariţia unui sentiment profund de regăsire de Sine şi ea face să dispară sentimentul limitator şi de cele mai multe ori dureros al separării faţă de Dumnezeu.
În conformitate cu învăţăturile spirituale tradiţionale, starea de integrare divină este, pentru aspirantul spiritual, o tainică lumină călăuzitoare, întocmai aşa cum, analogic vorbind, un far aprins călăuzeşte un vas ce se apropie de port, pe vreme de furtună. Integrarea divină face cu putinţă ca o anumită parte separată, ce aparţinea la origine unui întreg, să poată să reintre în mod armonios în ansamblul căruia îi aparţinea. Integrarea divină face posibilă reunirea în acelaşi loc, în cadrul uneia şi aceleiaşi unităţi universale, a mai multor părţi, într-un singur tot, unitar şi coerent. Integrarea divină presupune includerea, înglobarea şi armonizarea fiinţei celui care aspiră să fie călăuzit de această stare sublimă, în cadrul Totului unitar, macrocosmic, ce este Fiinţa infinită a lui Dumnezeu Tatăl.
Starea de integrare divină poate fi atinsă prin acţiune dezinteresată, realizată într-o deplină stare de detaşare, înfăptuită într-un mod armonios, într-un deplin acord cu Voinţa lui Dumnezeu. Integrarea divină implică faptul de a ne abandona fiinţa individuală într-un mod înţelept, pentru a putea îngloba în conştiinţa individuală, ce este acum expansionată, întregul din care facem parte. Starea de integrare divină reprezintă premiza esenţială a sentimentului stenic al unităţii şi aceasta, la rândul său, face cu putinţă trăirea unor stări sublime de integrare armonioasă. Integrarea divină implică includerea sau, altfel spus, încorporarea superioară a fiinţei individuale într-un tot superior, divin. Starea de integrare divină face posibilă stabilirea unei strânse interdependenţe între noi şi celelalte fiinţe vii, întocmai ca o parte care se potriveşte perfect cu diferitele părţi constitutive ale unui întreg.
Starea de integrare divină poate fi atinsă printr-o orientare superioară a conştiinţei, care conferă o înţelegere coerentă, cu respectarea constantă şi neabătută a principiilor şi Legilor divine imanente. Întotdeauna starea de integrare divină aduce în fiinţă răspunsul adecvat la aspiraţiile noastre spirituale, la necesităţile vitale, emoţionale, mentale şi sufleteşti ale fiinţei umane, astfel încât tot ceea ce este bun în Microcosmosul individual să fie pus în valoare într-un mod divin. Integrarea divină se referă, de asemenea, la stabilirea unui angajament lăuntric faţă de un anumit aspect spiritual superior, faţă de un ideal, faţă de o anumită idee-forţă benefică, ce transcende aspectele curente şi pragmatice, şi care ne călăuzeşte astfel către Realitatea tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea, starea de integrare divină ne poate deschide accesul la stări spirituale, sublime, de transcendenţă.
Un prim pas, esenţial, în direcţia trezirii şi amplificării stării de integrare divină, este trezirea şi amplificarea credinţei ferme şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Starea de integrare divină oferă întotdeauna fiinţei umane o viziune nouă, amplă şi profundă, despre procesul evoluţiei spirituale, ilustrând în permanenţă principiul fundamental al reflectării întregului în parte şi a părţii în întreg, starea de integrare divină conduce fiinţa umană care este pregătită din punct de vedere spiritual către o înţelegere unitară a complexităţii Manifestării, privită în integralitatea ansamblului ei. Trupul, mintea, emoţiile şi spiritul sunt inseparabile şi împreună, acestea joacă fiecare roluri esenţiale, ce sunt interconectate şi contribuie la păstrarea unei stări de integrare armonioasă. Starea de integrare divină ne face să înţelegem rostul concordanţei ce există între diferitele părţi şi între diferitele niveluri vibratorii distincte ale Universului, având fiecare frecvenţe de vibraţie diferite.
Starea de integrare divină implică necesitatea unei practici constante şi coerente, ce este necesar să fie realizată într-un mod consecvent, cu o mare aspiraţie spirituală. Efortul sintetizator ce apare în cazul stării de integrare divină este rezultanta mai multor preocupări convergente şi sistematice anterioare, care pun în valoare aspecte de natură diferită, vitale, psihice, relaţionale, mentale sau spirituale, ce alcătuiesc fiinţa umană. Starea de integrare divină conduce la o constantă menţinere a echilibrului interior, ea aduce armonie şi poate genera o constantă transformare rodnică, conducând fiinţa umană spre o stare de bine printr-o rapidă evoluţie spirituală.
Starea de integrare divină conferă astfel o tainică şi sublimă forţă spirituală, ce permite fiinţei umane să facă faţă în mod eficient diferitelor sale raporturi cu lumea în care trăieşte. De asemenea, starea de integrare divină consolidează încrederea şi credinţa în Dumnezeu, conferă aspiraţie, curaj spiritual şi speranţă divină, precum şi întărirea conştientizării valorii inestimabile a experienţelor spirituale semnificative. Accesarea stării de integrare divină este, analogic vorbind, întocmai ca un salt în necunoscut. Odată înfăptuit cu curaj acest salt interior, în fiinţă survine o sublimă stare de forţă spirituală, a cărei sursă este Fiinţa infinită a lui Dumnezeu Tatăl.
[…] Starea sublimă de forţă spirituală pe care o conferă perfecta integrare divină […]