Starea supramentală de cunoaştere diferenţiatoare, ce ne revelează misterul Unicităţii Dumnezeieşti

1
970

Unul dintre Atributele fundamentale ale lui Dumnezeu este sublima şi misterioasa Sa Unicitate Dumnezeiască. Întreg Macrocosmosul manifestat de către El este un vast ansamblu integrat, care este susţinut în mod absolut de Fiinţa Sa Unică, Dumnezeiască. Fiecare parte a Macrocosmosului este susţinută clipă de clipă de singura şi unica minte divină infinită. Lumea Fizică, Lumea Astrală și Lumea Cauzală sunt toate corelate prin puterea divină a Unicităţii Dumnezeieşti. Atât perfecţiunea, cât şi imperfecţiunea sunt într-o intimă conexiune şi corelaţie creatoare, tocmai datorită Unicităţii Divine. Diferitele niveluri ale Manifestării divine sunt toate unificate în intenţiile şi în manifestările lui Dumnezeu.

Pentru marea majoritate a fiinţelor umane diversitatea este pretutindeni. Ea se desfăşoară atât în timp, cât şi în spaţiu, atât în lumea vizibilă, cât şi în cea invizibilă. Toate aspectele, lucrurile, fiinţele şi fenomenele se diferenţiază între ele prin caracteristici distincte şi printr-o mişcare ce le este proprie. Însă cei iniţiaţi sunt capabili să perceapă Unitatea Divină care se manifestă în diversitate şi, datorită dinamizării învelişului lor supramental (vijnanamaya kosha), sunt totodată capabili să sesizeze unitatea divină fundamentală pe care se sprijină diversitatea din manifestare. Celor iniţiaţi, Dumnezeu le oferă posibilitatea de a descoperi misterul Unicităţii Sale Divine, ce este atotprezentă în toată această manifestare a pluralităţii. Starea de dinamizare supramentală face posibilă manifestarea intuiţiei profunde,  care ne face să cunoaştem cu adevărat sensul divin şi unic ce este manifestat de către Dumnezeu în toate aceste numeroase manifestări diferite, diferenţiate în mod distinct, ale energiei Sale creatoare infinite.

Celui iniţiat, care poate să pătrundă cu uşurinţă în stări supramentale de conştiinţă, Dumnezeu îi oferă revelaţia faptului că, dincolo de această copleşitoare diversitate, există în mod tainic acel Unic Suprem şi Absolut, care constituie sursa primordială a tuturor diferenţelor. În cazul fiinţelor umane care şi-au trezit intuiţia şi care pot intra într-o stare de cunoaştere supramentală, poate să survină percepţia superioară a unei viziuni unitare asupra tuturor aspectelor diferenţiate existente, care sunt percepute atunci ca provenind dintr-o Unică sursă divină infinită. Această viziune şi înţelegere superioară poate fi aplicată la orice scară, în întregul Univers (Macrocosmos).

Unicitatea Divină, ce este astfel descoperită prin intermediul trezirii supramentale, se prezintă ca fiind manifestarea unitară a tuturor aspectelor existente, ca rezultat al proprietăţilor holistice, de integrare organică a elementelor constitutive ale Totului.

Unicitatea Divină este continuă, eternă şi neschimbătoare. În stările supramentale de conştiinţă, Universul este perceput ca având proprietatea de a fi Unic şi Unitar, iar această percepţie divină ne conduce către revelarea misterului Unicităţii Dumnezeieşti. În stările supramentale de conştiinţă poate să survină înţelegerea holistică a Unicităţii Dumnezeieşti. O astfel de trăire poate aduce în prim-planul atenţiei noastre trei idei-forţă esenţiale, ce permit descoperirea interioară a Unicităţii Dumnezeieşti.

1. Unicitatea Divină nu se referă numai la Univers în ansamblul său, ci şi la toate aspectele distincte, de sine-stătătoare, care alcătuiesc în mod multiplu acest ansamblu macrocosmic divin.

2. Unicul Divin este de fapt corelat intim cu multiplicitatea, pe baza raporturilor de complementaritate ce există între unitate şi diversitate şi între general şi individual.

3. Unicitatea Dumnezeiască se exprimă ca o divină modalitate, integratoare şi dinamică, de manifestare a lui Dumnezeu în Creaţie şi ea nu poate fi identificată cu vreo presupusă neschimbare sau cu vreo posibilă formă imaginată de nemişcare absolută.

Prin urmare, fiinţa care, datorită dinamizării supramentale, atinge o stare superioară de conştiinţă, poate descoperi extaziată că Unicul Divin integrează într-un mod tainic multiplicitatea, care se manifestă întotdeauna într-un mod concordant pretutindeni. În manifestare, Unicul Divin se diferenţiază sub forma multiplicităţii, iar această diferenţiere este temeiul posibilităţii de a fi cunoscut de către partea care îl alcătuieşte şi care este înzestrată cu conştiinţă. Mişcarea universală, ca atribut fundamental a Existenţei Unice, este cea care generează totalitatea diferenţierilor. Dinamismul diferenţierii este de fapt temeiul mobilităţii Unicului Divin în manifestare. Diferenţierea este, aşadar, modul cel tainic şi misterios de manifestare a Unicului Divin şi astfel diferenţierea reprezintă suportul şi condiţia esenţială ce permite cunoaşterea reală a Unicităţii Dumnezeieşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.