De-a lungul istoriei, au existat numeroase cazuri când din cer au căzut o serie de obiecte ciudate, precum peşti, broaşte, bomboane, meduze, fasole, nuci, seminţe sau alte obiecte bizare şi surprinzătoare.
Există o teorie populară care spune că acestea sunt cauzate de vânturile puternice care ridică obiectele de la sol sau din apă şi apoi le aruncă deasupra oraşelor aflate la kilometri distanţă. Dar poate această teorie să explice de unde provin ”duşurile” cu pietre mari care au deteriorat case, au ucis oameni şi chiar vite?
O istorie lungă a obiectelor care cad din cer
Unul dintre primele cazuri înregistrate în care apar ”obiecte” căzând din cer provine de la filozoful şi botanistul roman Plinius cel Bătrân, care a documentat o furtună cu broaşte şi peşti apărută în secolul I în Italia.
În secolul al III-lea, oratorul grec Atheneu a notat în opera sa „Deipnosophists” (Cartea a VIII-a): „În Paeonia şi Dardania, spun ei, a plouat cu broaşte; iar numărul broaştelor care a căzut era atât de mare încât străzile şi casele erau pline de ele; la început, timp de câteva zile, locuitorii angajaţi în efortul de a le ucide şi a-şi sigila casele, au îndurat năpasta; dar când au văzut că nu iese nimic bun din asta, ba din contră au descoperit că toate recipientele lor erau pline cu ele, iar broaştele erau găsite fierte şi prăjite în orice mâncau, şi când, pe lângă toate astea, ei nu au mai putut folosi apa şi nici nu mai aveau pe unde să calce din cauza grămezilor de broaşte care erau la tot pasul, şi fiind enervaţi de mirosul celor care au murit, ei au părăsit ţara”.
De atunci, numeroase alte cazuri neobişnuite au fost documentate, inclusiv o furtună în Italia anului 1840 care a depozitat mii de seminţe parţial încolţite ale Arborelui lui Iuda (Cercis), originar din Africa Centrală; o cădere de praf din cristale de zahăr în 1857, în Lake County, California; o ploaie de alune peste Dublin, Irlanda în 1867; midii vii în Paderborn, Germania, în 1892; şi meduze în Bath, Anglia, în 1894.
Poate că una dintre cele mai interesante ”ploi” a fost ”duşul” cu monede din secolul al XVI-lea căzute în satul rus Meschera, pe 16 iunie 1940. Arheologii au emis ipoteza că un vânt puternic a purtat prin aer o comoară îngropată, care a fost expusă de eroziunea solului, înainte de a o arunca înapoi pe pămant.
Unul dintre primii oameni de ştiinţă care au abordat straniul fenomen al ploilor cu obiecte a fost E.W. Gudger, un ihtiolog de la Muzeul American de Istorie Naturală. Gudger a publicat un articol în revista Istoria Naturală, intitulat „Ploile cu peşti”, la începutul secolului XX, în care a sugerat patru explicaţii posibile pentru ploile cu specii marine.
Prima teorie sugerează că anumite specii de animale care sunt departe de locul lor de proveninţă s-ar putea afla, pur şi simplu, în timpul migraţiei. A doua teorie sugerează că peştii sau alte specii marine au rămas eşuate pe sol după revărsarea lacurilor sau a apelor curgătoare. A treia teorie spune că peştii care intră într-o stare inactivă în sezonul secetos şi sunt treziţi de ploile torenţiale, erau îngropaţi la suprafaţă. Iar a patra explicaţie este că peştii au fost luaţi din oceane sau din lacuri de tornade şi aruncaţi pe sol la kilometri distanţă.
A doua teorie a primit cel mai mult sprijin. Jerry Dennis a scris în cartea sa „Plouă cu broaşte şi peşti: patru anotimpuri de fenomene naturale şi ciudăţenii din cer” (“It’s Raining Frogs and Fishes: Four Seasons of Natural Phenomena and Oddities of the Sky”), că estimările teoretice sugerează că „o grindină de mărimea unei mingii de golf necesită o forţă de ridicare de peste 160 de kilometri pe oră, care ar fi destul de puternică să ridice nişte peşti mici într-un nor de furtună”.
Totuşi, unele fenomene cu obiecte care cădeau din cer nu pot fi aşa de uşor de explicat prin această teorie. Se ştie, de exemplu, că fenomenul ploii cu pietre a durat câteva zile sau chiar câteva săptămâni. Iar pietrele erau prea mari pentru a fi duse de vânt distanţe mari.
Ploaia cu pietre
Ca şi fenomenul ploii cu animale, ploaia cu pietre a fost de asemenea documentată de-a lungul istoriei. Una dintre primele relatări datează din 1557, când Conrad Lycosthene descrie în „Cronica Fenomenelor” (“Chronicles of Prodigies”) o ploaie de pietre care a cauzat moartea unor oameni şi animale domestice.
În timpul Evului Mediu, cazurile de pietre căzute din cer erau atribuite creaturilor de origine supranaturală sau chiar diavolului. În 1690, folcloristul Robert Kirk a scris în cartea sa „Comunitatea Secretă” (“The Secret Commonwealth”) că pietrele căzătoare se datorau locuitorilor subterani denumiţi „fiinţe invizibile” – similari goblinilor sau spiriduşilor – care ar fi aruncat pietrele dimprejur, dar niciodată cu intenţia de a răni pe cineva. În 1698, din cerul de deasupra oraşului New Hampshire au căzut pietre. Evenimentul a fost înregistrat într-un pamflet intitulat „Lithobolia sau Diavolul care aruncă cu pietre”.
Unul din cele mai cunoscute cazuri de pietre căzătoare s-a petrecut în Harrisonville, Ohio, în octombrie 1901. The Buffalo Express, un mic ziar local, a relatat că, pe 13 octombrie, „un număr mic de bolovani s-a prăbuşit prin fereastra casei lui Zach Dye”. Nimeni nu a fost văzut în vecinătate. Dar acesta a fost doar începutul. În numai câteva zile, întregul oraş a fost afectat de pietrele şi bolovanii care picau din cerul senin. Uimiţi în legătură cu sursa pietrelor, localnicii i-au strâns în arest pe toţi bărbaţii şi băieţii din Harrisonville pentru a exclude posibilitatea ca fenomenul să fie provocat de o gaşcă de năzdrăvani (se presupunea că femeile nu erau capabile de un asemenea gest). Pietrele au continuat să cadă. Câteva zile mai târziu, ploaia a încetat la fel de brusc ca atunci când a început.
După acest eveniment, au fost documentate multe alte cazuri de căderi de pietre din cer, inclusiv în Sumatra (1903), Belgia (1913), Franţa (1921), Australia (1946 şi 1962), Noua Zeelandă (1963), New York (1973) şi Arizona (1983).
Explicaţii pentru ploaia cu pietre
Oamenii de ştiinţă au recunoscut că, de fapt, nu au un răspuns hotărâtor privind sursa acestui fenomen straniu al ploii cu pietre. De-a lungul anilor, au circulat multe teorii ce includeau activităţi poltergeist şi fiinţe supranaturale, găşti care aruncau cu pietre, vulcani, meteoriţi, tornade, şi chiar retribuţia divină, aşa cum scrie în Biblie: „Domnul a prăvălit pietre mari din ceruri asupra lor până la Azekah, şi ei au murit”.
Pe 23 noiembrie, 2013, mii de pietre mici au căzut din cer deasupra Siciliei, Italia. Fenomenul a început după ce Muntele Etna, un vulcan activ, a aruncat pietre, praf, şi cenuşă în aer. Maşinile au început să fie acoperite de pietre ascuţite, negre şi mici. Asta explică cu siguranţă unul dintre cazurile pietrelor căzătoare. Totuşi, multe înregistrări ale acestor evenimente nu se potrivesc descrierilor.
O altă explicaţie populară este cea a tornadelor sau a condiţiilor asemănătoare cu tornadele. Totuşi, s-a raportat că au căzut pietre chiar şi pe vreme bună şi în ţări în care nu au loc tornade. Mai mult, tornadele au doar capacitatea de a aduna obiectele şi a le împroşca în exterior pe traiectorii balistice. Ele nu pot face obiectele să cadă din cer, de sus în jos, la mare distanţă de locul lor de provenienţă.
Unii experţi au argumentat că pietrele căzătoare pot fi cauzate de un meteorit care intră în atmosfera Pământului şi se fragmentează în mii de bucăţi mai mici. Totuşi, un astfel de eveniment este însoţit de un boom sonic, care nu a fost documentat în nici unul dintre cazurile raportate, iar această teorie nu explică în totalitate cazurile în care ploaia de pietre dura zile sau chiar săptămâni.
Similar multor altor fenomene neobişnuite şi inexplicabile, oamenii de ştiinţă şi academicienii au fost reticenţi să examineze subiectul într-o manieră riguroasă. Probabil, examinând natura pietrelor cât şi provenienţa lor, inclusiv luând spaţiul cosmic ca sursă posibilă, cercetătorii ar putea face lumină asupra acestui mister. Până atunci, putem doar să speculăm în privinţa cauzelor care au produs aceste fenomene bizare.
