În momentul naşterii, soarele se află într-o poziţie specială în perfectă concordanţă cu destinul nostru, cu karma noastră. Este într-o poziţie care creează cele mai eficiente şi necesare condiţii pentru a ne ajuta să evoluăm. Dacă studiem cu atenţie ora şi momentul naşterii, vom putea calcula semnul Ascendentului. Soarele, împreună cu Ascendentul, reprezintă o chintesenţă a întregii astrograme.
Ora şi minutul naşterii reprezintă intrarea sufletului nostru în această lume. Clipa în care noul născut inspiră prima gură de aer şi, evident, începe să ţipe, reprezintă un punct de referinţă al întregului destin.
Hiatusul solar personal
Revoluţia solară reprezintă hiatusul solar personal. Astfel, putem obţine informaţii importante despre direcţia destinului nostru, să descoperim prin introspecţie o serie de nuanţe ale nevoilor noastre sufleteşti din acea perioadă a vieţii.
Este un moment de deschidere a sufletului, un moment în care avem ocazia să ne percepem într-un mod foarte intim, să redevenim noi înşine. Este o implulsionare care durează circa trei-cinci zile faţă de punctul respectiv.
Peste cateva zile am revolutia solara… si mi-ar face o mare bucurie sa pot viziona acest episod – care momentan nu este disponibil…
Multumesc mult,
Aleeza
Din pacate din motive tehnice pentru moment episodul nu este disponibil.
Peste cateva zile am revolutia solara si am descoperit cu mare bucurie acest episod. E de foarte mare ajutor. Multumesc mult! Suzana